24 aprilie 2024, 9:30

Linie telefonică de sprijin psihologic pentru persoanele afectate de pandemie

Ministerul Sănătăţii vine cu o soluție pentru persoanele afectate de pandemia de COVID-19.

Lansează o linie telefonică de sprijin psihologic, unde vor fi peste 40 de psihoterapeuţi voluntari alături de oricine are nevoie de sprijin emoţional.

De astăzi, persoanele afectate de pandemia COVID-19, personalul medical supus condiţiilor de stres sau oricine se confruntă cu presiunea cauzată de pandemie beneficiază de servicii gratuite de sprijin psihologic prin apelarea liniei telefonice cu tarif normal 021 9081.
Peste 40 de psihoterapeuţi voluntari sunt implicaţi în proiectul demarat şi coordonat de către Ministerul Sănătăţii în parteneriat cu Asociația de Psihoterapii Cognitive și Comportamentale (APCCR), Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (prin Clinica Universitară de Psihologie PsyTech) și Vodafone România.
Linia telefonică de sprijin psihologic 021 9081 funcţionează de luni până sâmbătă în intervalul 12.00 – 20.00 şi poate fi apelată cu tarif normal din toate rețelele telefonice. Apelurile sunt preluate de peste 40 de psihoterapeuţi voluntari ai APCCR printr-o centrală virtuală, numită Cloud Voice, oferită gratuit de Vodafone România.

S-a făcut un an de când avem de-a face în fiecare zi cu stres şi anxietate din cauza acestei pandemii. Toate lucrurile astea îşi lasă semnul. Avem în societate o tensiune cu care ne confruntăm la nivel individual şi la nivelul societăţii. Simţim cu toţii oboseală, confuzie câteodată furie. Măsurile de sănătate publică, distanţarea fizică, închiderea şcolilor pe perioade relativ lungi sau oprirea funcţionării unor afaceri toate astea sunt menite să salveze vieţi şi să prevină pandemia, dar, cum spuneam, sunt de multe ori copleşitoare la nivel individual şi chiar la nivelul comunităţii”, a declarat Voiculescu, conform news.ro.

Ministrul susține că avem nevoie cu toţii de sprijin pentru a trece peste momentele grele.

E important să vorbim despre sănătatea noastră mintală la fel cum vorbim despre sănătatea noastră fizică. În termeni de sănătate publică principalul impact psihologic al pandemiei este aşadar o rată ridicată de stres şi anxietate. Avem cu toţii nevoie de sprijin pentru a trece prin momente grele şi fiecare se descurcă cum poate, fiecare încearcă să gestioneze situaţia, anxietatea, stresul şi modul în care reacţionează în situaţii stresante, după cum a învăţat, respectiv după ajutorul pe care îl primeşte şi în general putem să ne îmbunătăţim starea psihică vorbind deschis despre provocările noastre cu cei apropiaţi, cu familia, cu prietenii, ajută, de asemenea, mişcarea fizică orice fel de spiritualitate şi ieşirea în natură. Sunt lucruri care cu siguranţă ne ajută şi sunt studii ştiinţifice care arată că toate activităţile de mai sus ne cresc rezilienţa emoţională şi ne îmbunătăţesc ceea ce numim o stare de bine”, a transmis Voiculescu.

București, 6 aprilie 2021 – De astăzi, persoanele afectate de pandemia COVID-19, personalul medical supus condiţiilor de…

Publicată de Ministerul Sănătăţii – România pe Marţi, 6 aprilie 2021

sursa foto: economie.hotnews.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol