În întreaga Europă este alertă alimentară după ce nouă persoane au murit infectate cu listeria. Cel mai probabil, bacteria provenea de la legumele congelate dintr-o fabrică din Ungaria. Astfel, am ajuns să ne întrebăm cum ne putem proteja de infectarea cu această bacterie și mai ales care este situația din România?
Pentru a afla cum acționează bacteria Listeria monocytogenes și cum putem preveni infestarea, am luat legătura cu prof. dr. Negruț Marian, specialist în domeniul virusologiei. Iată ce am aflat!
Cum se manifestă infectarea cu bacteria Listeria monocytogenes?
Prof. dr. Negruț Marian: Listeria monocytogenes este una din bacteriile care determină o patologie oarecum aparte în sensul că patologia este diferită la omul adult și la nou-născut sau la copilul mic.
La omul adult, ea determină cel mai frecvent o afecțiune intestinală ce constă în câteva scaune diareice și uneori vărsături. Mai complicat este însă la organismele care au deficiență de apărare deoarece la acestea Listeria poate să provoace o stare septicemică – o stare favorabilă producerii infecției), iar în condițiile astea situația devine mai delicată și poate să ducă și la deces.
La femeile însărcinate, Listeria monocytogenes determină avorturi în luna de sarcină ceva mai mare, precum luna a șasea. Din această cauză este una dintre infecțiile pe care noi le tratăm cu o deosebită responsabilitate.
La copilul mic, există o patologie la nou-născut care este una generalizată pentru deces, cam 2-3 zile în care decompensarea este majoră. În consecință, dacă nu se instituie un tratament foarte serios în cadrul terapiei intensive, copilul va muri. Chiar dacă nu va deceda, există riscul ca ulterior să rămână cu un handicap care duce la anumite sechele severe. Din această cauză, la adult și la copil noi considerăm infecția cu listerie foarte periculoasă.
Având în vedere alerta cu care ne confruntăm în acest moment, cum putem să prevenim infestarea cu listerie?
Pentru început trebuie să evităm să consumăm produsele în stare neprelucrată. Cel mai important lucru este să pregătim termic alimentele înainte de consum. Liseria moare la temperaturi de peste 50-60 grade Celsius. În consecință, orice prelucrare termică este favorabilă și astfel nu ne mai îmbolnăvim.
În al doilea rând trebuie să avem în vedere că listeria nu moare la temperaturi scăzute. Spre deosebire de alte bacterii, care prin congelare mor, listeria supreviețuiește și chiar se poate multipla în frigider.
În ultima vreme se discută din ce în ce mai serios despre infectarea prin produse vegetale întrucât acestea se consumă neprelucrate termic. Cele mai severe cazuri s-au întâmplat în cazul produselor combinate cu sosuri de diferite categorii. Izbucnirile care s-au petrecut în nordul S.U.A. proveneau în pricipal de la salată care era neprelucrată termic.
De asemenea, listeria este o bacterie care se conservă și poate să fie transmisă prin produsele lactate neprelucrate termic și nepasteurizate. Sunt unele brânzeturi, în special cele fine care nu se prepară din lapte pasteurizat, iar dacă sunt contaminate cu listerie, reprezintă o cale de transmitere eficientă pentru această bacterie. În vestul Europei există numeroase cazuri de infestare în acest mod.
Care este siuația din România și ce măsuri au fost luate în conformitate cu legislația în vigoare?
În România nu au fost semnalizate focare, însă au existat cazuri izolate de diverse feluri – unele severe, altele mai puțin severe. De asemenea, unele investigații făcute pe termen lung de către cercetătorii de la Institutul Cantacuzino asupra produselor care se comercializează pe piață în mod curent au arătat că produsele care au la bază carne tocată sunt predispuse la contaminare. Animalele cel mai frecvent contaminate pare să fie în primul rând porcul și ulterior vitele de dimensiuni mari.
Luând în considerare situația actuală în care mai multe lanțuri de magazine și-au anunțat clienții să returneze anumite produse congelate, ce sfaturi i-ați oferi unei persoane care a consumat acele alimente în ultima perioadă ?
Dacă au consumat și nu s-au îmbolnăvit în următoarele zile după consum nu mai e nimic de făcut pentru că înseamnă că nu au fost infestate. Dacă există totuși suspiciuni, se poate face o investigare serologică (se ia sânge de la pacient și se face o determinare a prezenței anticorpilor anti-listeria în sânge). Pentru ca infecția respectivă determinată de listeria, în special listeriozi uterină induce formarea de anticorpi și astfel putem să știm dacă are infecția respectivă.
În asemenea cazuri, se decide efectuarea unei sesiuni terapeutice care este efectuată sub control medical, dacă se consideră că este cazul. Din păcate nu există vaccin sau alte metode de prevenție. În primul rând trebuie să prioritizăm igiena și consumarea produselor prelucrate termic.
Comentariile sunt oprite pentru acest articol