3 mai 2024, 13:28

Lucrări de diplomă la kilogram. Site-urile care vând speranțe studenților nepregătiți, o afacere din ce în ce mai profitabilă

În această perioadă, marea majoritate a studenților în ani terminali au suținut examenul de licență (acolo unde este cazul) și prezentarea lucrărilor de diplomă, în urma cărora vor putea primi diploma de absolvire a studiilor universitare.

Principalul angajamet al oricărui student ce își dorește să termine un ciclu universitar este acela de a învăța și de a-și prezenta la timp temele, realizate cât se poate de original și de creativ. Însă, nu de puține ori, din cauza confortului și a lipsei de integritate academică, cursanții aleg să facă apel la diverse tertipuri, pentru a lua note ușor și fără prea mari eforturi.

În timp, mediul academic a numit acest fenomen drept plagiat, care a devenit doar un nucleu din care s-au desprins zeci de metode neetice prin care studenții aleg să fraudeze examene sau colocvii.

Conform definiției date de Emilia Șercan, (2017, 18), plagiatul „înseamnă preluarea fără a cita (prin indicarea sursei și utilizarea ghilimelelor) a cuvintelor, ideilor, rezultatelor muncii unei alte persoane și prezentarea acestora ca fiind ale tale”. Cu toate acestea, membrii mediului academic au găsit de-a lungul timpului, metode prin care verifică autenticitatea unor lucrări prezentate de studenți. Astfel, au apărut softurile de anti-plagiat, iar profesorii au deprins noi aptitudini și tehnici prin care pot descoperi plagiatul.

Astfel, în rândul studenților cea mai renumită practică prin care poți lua note bune este aceea de a cumpăra de la colegii mai silitori fie referatele, lucrările și prezentările pentru seminarii sau colocvii.

Există însă și persoane care sunt dispuse să își asume riscuri și mai mari și să își achiziționeze lucrările de diplomă sau de dizertație de pe internet, riscând să fie exmatriculați chiar dacă se află atât de aproape de finalul facultății.

Licența la un singur click distanță

Metodele „tradiționale de studiu” au devenit din ce în ce mai plictisitoare, iar sutdenții nu își mai doresc să petreacă zile întregi în bibliotecă pentru a-și redacta lucrările de diplomă. Așa că aleg să facă apel la diverse tertipuri ce le-ar putea ușura munca, chiar dacă acest comportament este condamnat și chiar sancționat de univeristățile din întreaga lume.

În ciuda tuturor interdicțiilor, achiziționarea unei lucrări de diploma de pe internet este la fel de comună ca și cumpărarea unui kilogram de mere. Procesul este unul destul de simplu, iar lista pașilor de urmat până la primirea licenței este destul de scurtă.

Totul începe cu o documentare serioasă, prin intermediul căreia se testează piața. Un simplu search pe Google și apar sute de anunțuri care mai de care mai atrăgătoare. Unele propun chiar și pachete promoționale, care promit note de 10+ și admirația eternă a profesorilor din comisia de licență. Totodată, este un lucru șitut că studenții nu dispun de prea multe resurse financiare, fapt ce îi îndeamnă pe antrepreonri să vândă zeci de pagini personalizate pe domenii diverse, la prețuri de nimic, ce pornesc chiar și de la 100 de lei.

„Lucreaza cu o echipa de profesionisti! Garantam lucrari personalizate la cel mai inalt nivel academic!” acesta este sloganul site-ului http://lucrare-licenta.eu/. „Cel mai cuprinzator si profesionist site de lucrari de diploma (licente) de pe web-ul romanesc” se pare ca este www.diploma.ro. Acestea sunt doar câteva dintre site-urile care apar după un singur search pe Google. De aici se deschide o întreagă piață neagră de oferte, care mai de care mai avantajoase.

Exsită însă, și o gamă de licențe care pot fi la îndemâna oricui, deoarece se pot descărca gratuit de pe anumite platfome de shareing de pe HUB-rile din România. Un exemplu elocvent îl reprezintă site-ul http://www.studentoffice.ro/Lucrari-de-licenta-gratis, care propune o gamă largă de lucrări ce stau doar la un click distanță de a fi prezentate comisiilor din facultăți.

Studenții care și-au pus speranța într-un site

Edițiadedimineață.ro, a stat de vorbă cu mai mulți studenți care au ales să își cumpere lucrările de licență. Nu au avut timp din cauza jobului, au avut parte de prea multe restanțe sau temele alese au fost prea dificile, acestea sunt principalele argumente pe care aceștia le aduc, pentru a motiva alegerea făcută. Unii regretă, alții susțin că au fost salvați de astfel de decizii.

„Licența mea nu a fost tocmai un succes pentru că încă nu am putut să o susțin, tocmai pentru că a fost cumparată pe <<ultima sută de metri>>. Ideea a fost că am ajuns cu 11 restante în sesiunea specială și nu am avut timp să îmi mai scriu și licența, așa că am căutat pe Google minunatele site-uri de lucrări la comandă. Fiind precum proverbul <<îngrașă procul în ajun>>, așa am ingrășat si eu buzunarul lor cu 1400 de lei pentru 40 de pagini. Așa zisa mea lucrare de licență a fost un eșec, profesoara mea coordonatoare știa că am cumpărat-o și a acceptat, dar lucrarea era foarte prost scrisă, nu au păstrat nicio regulă din cele pe care le-am spus eu, deși mi le-au cerut. Pagina lor garantează prin multe recenzii <<fantomă>> succesul, prin cel puțin nota 9. Nu e nici pe departe așa, însă. În schimb, știu alți colegi care au cumparat licentele de la fosti studenți, persoane care nu sunt cunoscute prin pagini de Facebook sau site-uri și au fost un real succes. Prin urmare nu recomand cumpararea lor, cel puțin nu în ultimul moment”, a povestit Andreea.

Am ales să îmi cumpăr lucrearea de licență pentru că nu am avut suficient timp să o termin de scris. Am fost să vorbesc cu un profesor coordonator, împreună cu care am ales o temă destul de complicată și nu am putut-o termina. Imediat după ultima sesiune de examene am cautat pe net cel mai bun site de lucrări pe comandă, le-am dat tema și cerințele profesorului, iar lucrarea a fost gata în mai puțin de trei săptămâni. Profesorul a spus că nu are ce sa îmi corecteze pentru că este perfectă. M-am prezentat cu ea, după ce am învățat bine conținutul ei și am luat 10”, ne-a povestit Mircea.

La noi în facultate, la Poli, e deja vestită treaba că ne cumpărăm temele sau că ne pasăm de la unul la altul proiectele pentru colocvii. Cam așa s-a întâmplat și cu licențele. Cunoșteam un băiat care le făcea singur, câte două sau trei licențe pe an, pentru studenții care fie lucrau, fie nu aveau timp din cauza restanțelor. Îi ieșeau foarte bine și toți care făceau la el luau note mari. Eu am ales să nu fac asta, mi-am scirs-o singur și chiar dacă nu am luat 10 fix sunt foarte mândru de ceea ce am realizat”, a spus Marius.

Anunțuri sub nasul profesorilor și oferte personalizate

Studenții cu experiență își plasează anunțurile la intrare în facultății, chiar sub nasul profesorilor. Din acest motiv, procurarea unei astfel de lucrăi este din ce în ce mai facilă pentru studenți. Se pare că, pentru unii redactori sunt importante și aspecte precum mediile celor patru ani de studiu. Astfel că, prețul unei lucrări crește și în funcție de discrepanța pe care nota preconizată de licența cumpărată o are în raport cu capacitatea reală a studentului, dar și de termenul de predare al acesteia. Cu cât timpul este mai scurt, cu atât prețul este mai piperat.

În plus, chiar dacă au plătit deja în jurul a 400 de euro pe o lucrare, studenții sunt încurajați să achiziționeze pachete întregi de beneficii, care inculd prezentări în Power Point și chiar speech-ul acesteia. Se mai adaugă un onorariu de 200 de euro, dacă studentul care face cererea vrea să meargă cu lucrearea la profesorul corordonator, doar pentru a o valida.

Toate aceste lucruri vin pe fondul lipsei de comunicare dintre profesori și studenți. Principalul argument pe care îl aduc în discuție toți cei care fac apel la astfel de mijloace este acela că fie profesorul nu le vorbește suficient pe subiect, astfel încât să înțeleagă punctual ce anume au de făcut, fie nu au suficientă încredere în capacitățile proprii. Acest ultim aspect, apare și din cauza lipsei de interes pe care studentul a afișat-o de-a lungul anilor de studiu.

Sursă Foto: viata-libera.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE