CITIRE

Mari români. 111 ani de la nașterea lui Mircea Eli...

Mari români. 111 ani de la nașterea lui Mircea Eliade, scriitor și istoric al religiilor

Acum 111 ani se năștea unul dintre cei mai mari scriitori și istorici români, Mircea Eliade. Viaţa lui Eliade are două extreme: nedisciplinatul adolescent miop, care şi-a luat cu greu corigenţele, şi ilustrul profesor de istorie al religiilor din Statele Unite.

Renumele şi, nu întâmplător, numele lui Eliade se aseamănă cu cel al unui alt mare cărturar, Ion Heliade Rădulescu. În realitate, nicio asemănare de sânge. Tatăl lui Mircea Eliade, ofiţer de infanterie din Tecuci, Gheorghe Ierimia, îşi schimbase numele în cinstea scriitorului. Se purta rebranding-ul personal. Mircea era al doilea dintre cei trei copii, alături de Corina şi Nicu. S-a născut primăvara, într-o zi, spunea el, norocoasă: 13 martie 1907.

Drama adolescentului miop

Învaţă la şcoala de pe strada Mântuleasa, deşi nu a locuit niciodată acolo, aşa cum a lăsat impresia în cărţile sale. „Am fost mândru când am îmbrăcat şorţul cenuşiu şi m-am dus singur la şcoală. Învăţasem deja alfabetul, dar încă nu-mi dădeam seama la ce ar putea folosi. Nu mi se părea atât de interesant când am ajuns să silabisesc o-u, ou, bo-u, bou – nici chiar când am izbutit să citesc fără să mai silabisesc, «Ţara noastră se numeşte România»”, îşi aminteşte Eliade în „Memorii”.

Nu era nevoie decât de imboldul dat de cartea de citire a fratelui său, Nicu, în care învăţase numele judeţelor, în care aflase despre Daniil Sihastrul şi despre Mănăstirea Neamţului, pentru ca apoi să descopere, în bibliotecă, volume intitulate „roman”. Bucuria pentru cărţile descoperite, atent aşezate pe rafturi, se transformă însă într-o catastrofă. Părinţii săi primesc sfatul învăţătorului: să nu-l lase să citească prea mult fiindcă are ochii slabi. Nu renunţă uşor: „Citeam ce-mi cădea în mîna, romane în fascicole, Sherlock Holmes, Psaltirea, Cheia visurilor şi citeam pe ascuns, în fundul grădinii, în pod, în pivniţă”.

sursa: istorie-pe-scurt.ro

Cu toate acestea, dioptriile creşteau mai repede decât avea timp să-şi schimbe lentilele. Iar medicul nu avea o soluţie încurajatoare: nu trebuia să-şi obosească ochii citind prea mult la lumina lămpii. „Dar cum aş fi putut să-mi menajez ochii într-un timp când aproape în fiecare saptămână descopeream un nou autor, alte lumi, alte destine? Încercam, totuşi să mă apăr, citind fără ochelari, cu bărbia lipită de carte, sau închizând când un ochi, când celălalt, sau apăsându-mi ochelarii pe nas, sau schimbând becurile, când albastre, când albe, când slabe, când puternice”, își amintea Eliade.

Pianistul fără viitor

Cu cât tânărul Mircea voia tot mai mult să citească fiecare carte care-i pica în mână, cu atât mai mult tatăl său îi încuraja calităţile, pe care i le considera excepţionale, de pianist. Exersa cel puţin două ore pe zi. Nu reuşea, oricât de mult ar fi repetat, să reţină o melodie. Nu conta, pentru că „viitorul mare pianist” trebuia să se pregătească de concert. „Aveam un profesor de pian destul de generos, care s-a lăsat convins de entuziasmul tatei şi a acceptat să mă prepare pentru un concert public. Tata a închiriat o sală pe Bulevardul Academiei, a tipărit afişe şi s-a ocupat singur de distribuirea biletelor. Sala era jumătate goală, fiind ocupată doar de rude şi prieteni de familie. Am cântat câteva bucăţi împreună cu Nicu şi Sonata «Patetica». Am cântat-o mult mai prost decât o cântam acasă, şi asta m-a descurajat”, spunea Eliade.

sursa: Wikipedia.org

Corigenţe la română și franceză

Eliade nu era un elev silitor. Nici în şcoala primară, nici la liceu. Nu înţelegea de ce trebuie să-şi pregătească temele pentru şcoală, de ce trebuie să înveţe gramatica limbii franceze, de ce trebuie să parcurgă manualul de limba română pe care oricum îl citise cu mult timp înainte să fie la liceu. Era interesat doar de zoologie, aşa că petrecea zile întregi căutând plante şi insecte. Măcar venea acasă cu borcane pline cu şopârle, broaşte şi tritoni. Rămâneau însă corigenţele. La română, franceză şi germană. Într-un singur an! Eliade era un elev nedisciplinat şi dezmăţat, dar era strălucit. „Ei mă cred o haimana şi sunt siguri că nu voi ajunge nimic. Am să le pregătesc o surpriză!”, şi-a spus Eliade.

sursa: stelian-tanase.ro

Reuşeşte să-şi ia corigenţele, ba chiar ia numai note de 10 la limba română. Scria ce vedea. „De unde le-ai copiat? Din ce carte?”, îl întreba profesorul, iar elevul care începuse să-şi exerseze scrisul ridica din umeri, umil. „Bravo! Sunt nevoit să-ţi dau 10!”.

Istoria unei iubiri neîmplinite: Mircea Eliade şi Maitreyi Devi

În 1928 Eliade devine proaspăt absolvent al Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti. În același an călătorește până în India cu un vapor. Îi fusese aprobată cererea de a studia filosofia indiană şi limba sanscrită cu Surendranath Dasgupta, la Calcutta. Peste puţin timp, Eliade se mută în locuinţa mentorului său, cu care dezvoltase o relaţie foarte bună. Era de-al casei. Acolo o cunoaşte pe Maitreyi, fiica mai mare a lui Dasgupta.

Mircea s-a îndrăgostit de Maitreyi aşa de tare că era hotărât să se convertească la hinduism. Doar că vestea iubirii dintre cei doi este primită cu oroare de profesorul Dasgupta, care-l goneşte pe Eliade din casă. Îi interzice şi lui Maitreyi să-l mai vadă. „Nu mă săturam privind-o. […] Nu ştiu ce spectacol sacru îmi apărea mie râsul ei şi sălbăticia acelui trup aprins. Aveam sentimentul că săvârşesc un sacrilegiu privind-o, dar nu găseam puterea să mă despart de fereastră”, afirma Mircea Eliade, despre Maitreyi, în „Memorii”.

Mircea Eliade și Maitreyi sursa: citynews.ro

Ulterior Eliade pleacă în Himalaya unde trăieşte pentru câteva luni în sihăstrie. „Sufeream cu atât mai mult cu cât înţelegeam că, odată cu Maitreyi, pierdusem India întreagă”. În 1933, la un an de la revenirea în ţară, Eliade începe să-şi pună pe hârtie experienţa indiană, în romanul „Maitreyi“. Acest roman avea să cunoască un succes internațional.

Istoric al religiilor 

Începând din 1957, Mircea Eliade se stabilește la Chicago, ca profesor de istorie comparată a religiilor la Universitatea „Loyola”. Catedra de Istoria Religiilor de la Universitatea din Chicago îi poartă numele, ca dovadă a vastei sale contribuții la literatura specializată din acest domeniu.

În ultimii ani de viață, în ciuda serioaselor probleme de sănătate, Eliade a continuat să lucreze editând cele 18 volume de enciclopedia religiilor, adunând contribuții pentru ultimul volum de istoria credințelor și proiectând un compendiu al lucrărilor sale de istoria religiilor care să apară sub forma unui mic dicționar. Mircea Eliade a murit la vârsta de 79 de ani, pe 22 aprilie 1986, la Chicago.

sursa: ralix.ro

Vasta sa moștenire culturală include opere literare precum Romanul adolescentului miop (1928), Maitreyi (1933), Huliganii (1935), La țigănci (1969), opere memorialistice precum Memorii (1991), dar și opere de specialitate Tratat de istorie a religiilor, apărut prima dată în limba franceză și tradus ulterior și în limba română.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.