19 aprilie 2024, 16:53

Marius Manole a returnat ordinul ”Meritul Cultural” la Cotroceni. Dezamăgirea actorilor

Actorul Marius Manole a anunțat pe pagina sa de Facebook că va renunța la Ordinul ”Meritul Cultural” în grad de Cavaler categoria D – ”Arta spectacolului” primit de la președintele Klaus Iohannis, în 2016.

Decizia a fost luată în semn de protest față de ce se întâmplă în ultimul timp pe scena politică românească.

Am decis să înapoiez decorația Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, cu care am fost decorat în 2016 la Palatul Cotroceni, din partea Președintelui României.
L-am votat pe președinte și țin minte noaptea în care a fost ales. Ce mare bucurie era pe străzi că în sfârșit PSD-ul nu mai putea face rău acestei tări. Urma să avem un președinte care ține cu țara. Ghinion. Nu l-am avut.
Am stat în Piața Victoriei în frig, în ploaie pentru a apara justiția și democrația. Cand a plecat Dragnea iarăși am crezut ca am invins. Ghinion, propriul nostru președinte urma să ne facă cel mai mare rau. Omul în care am crezut, pentru care am luptat. Acum PSD intră în Guvern pe ușa din față, pe covorul roșu. De asemenea, VREA SA PREIA ȘI SEFIA COMISIEI JURIDICE DIN CAMERA DEPUTATILOR, cu alte cuvinte să refacă comisia Nicolicea& Iordache, de aceasta data chiar cu PNL. Totul sub oblăduirea președintelui Iohannis. Halucinant, nu?
Nu aș fi crezut că într-o zi va trebui să protestez din nou, chiar dacă datele sunt acum altele. Președintele României pentru mine este un trădător.”, a scris actorul.

Astăzi, la ora 10.00 a depus ordinul la Palatul Cotroceni, la portar.

Actrița Oana Pellea și-a exprimat și ea dezamăgirea față de Klaus Iohannis.

”Îmi iubesc țara, dar nu-mi iubesc guvernanții. Păcat de țara asta frumoasă. Consider că trăim un moment profund nefast pentru România. Am sperat într-o Românie democratică, civilizată, europeană. Am fost dezamăgită, trădată, mințită. Votul meu a fost dat răului celui mai mic… Votul meu a fost trădat și batjocorit de către domnul Iohannis și de către cei de la Putere.”, a scris actrița.

sursa foto: rfi.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol