26 aprilie 2024, 22:24

Cei din generațiile millennials și Z sunt mai puțin stresați dacă lucrează de acasă (STUDIU)

Aproape 70% dintre millennials și 64% dintre cei din generația Z susțin că posibilitatea de a lucra de acasă în viitor ar scădea stresul, reiese din cel mai recent studiu realizat de Deloitte. Millennial Survey a fost efectuat pe baza a două sondaje:

  1. unul derulat în 43 de țări, înainte de apariția noului coronavirus;
  2. altul realizat în 13 țări, după declanșarea pandemiei.

 

Conform studiului, nivelul de stres continuă să preocupe intens tinerii și să le influențeze planurile de carieră. Totuși, ponderea celor care spun că sunt stresați în cea mai mare parte a timpului a scăzut în timpul pandemiei în cazul ambelor categorii față de rezultatele primului sondaj, de la 50% la 42% pentru millennials și de la 52% la 44% pentru cei din generația Z, pe fondul încetinirii activității din perioada stării de urgență.

Situația financiară rămâne un factor de stres pentru Millennials, mai ales pentru cei care și-au început cariera la debutul crizei financiare din 2008, iar acum se confruntă cu o nouă recesiune. Din sondajul derulat anterior pandemiei a reieșit că mai mult de 50% dintre ei estimau o înrăutățire a situației lor financiare în anul care urma, iar ponderea acestora a crescut la 61% după răspândirea virusului.

Carieră, carieră, dar ce facem cu mediul?

Generațiile tinere se implică tot mai mult în acțiuni cu caracter social. Trei sferturi dintre participanții la sondaj spun că pandemia i-a determinat să fie mai atenți la nevoile altora și că intenționează să se implice în acțiuni benefice pentru comunitate, aspect care se reflectă și în obiceiurile lor de cumpărare. În jur de 60% plănuiesc să cumpere mai mult de la marii comercianți care și-au protejat angajații și au avut un impact pozitiv în societate în timpul pandemiei. De asemenea, aproape trei sferturi vor face un efort suplimentar să cumpere produse și servicii de la afaceri mici, locale.

O largă majoritate (80%) consideră că guvernele și organizațiile de afaceri trebuie să facă eforturi mai mari pentru a proteja mediul, deși se tem că impactul economic al pandemiei ar putea face acest aspect mai puțin prioritar.

La cea mai recentă ediția e studiului Deloitte Global Millennials Survey au participat aproape 18.500 de reprezentanți ai generațiilor millennials și Z din 43 de țări la etapa de dinaintea declanșării pandemiei, și 9.100 de respondenți din 13 țări, la etapa de după răspândirea noului coronavirus. Printre intervievați sunt atât persoane cu funcții executive în mari organizații, cât și angajați cu normă redusă, voluntari sau șomeri, absolvenți de studii medii și universitare, dar și persoane care nu au absolvit aceste forme de învățământ.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol