19 aprilie 2024, 4:07

Momentul zero al aviației mondiale. Primul zbor al lui Traian Vuia

Cu 113 ani în urmă, pe 18 martie, Traian Vuia făcea istorie şi devenea un pionier al aviaţiei la nivel mondial. Pe un câmp de lângă Montesson, Paris, el devenea primul om care zbura cu un aparat mai greu decât aerul, autopropulsat.

Aparatul, numit „Vuia I”, a accelerat pe o distanţă de 50 de metri, apoi s-a ridicat până la o înălţime de circa un metru şi a zburat astfel pe o distanţă de 12 metri. Apoi, elicea s-a oprit, iar Vuia I a aterizat. Pentru noi, acest moment poate părea puţin impresionant, dar fără el nu am fi putut astăzi să ne bucurăm de transportul cu avionul.

Traian Vuia a început să se gândească la posibilităţile pe care le avea pentru a crea un aparat capabil să zboare încă din studenţie. În 1904, inventatorul român a creat motorul, iar în 1905 a finalizat lucrul la partea tehnică a aparatului. Au urmat apoi teste, făcute cu aripile demontate, pentru a învăţa cum să manevreze Vuia I.

Aparatul avea la final 250 de kilograme, un motor de 20 de CP şi o suprafaţă de susţinere de 14 metri.

Sursă Foto: playtech.ro

“Vuia I” era un aparat de zbor cu aspectul unui liliac, cu aripi repliabile ca o umbrelă. După o serie întreagă de experimente, Traian Vuia avea să facă, la 18 martie 1906, la Montesson, în apropiere de Paris, primul zbor cu un aparat mai greu decât aerul, prin mijloce proprii.

Aeroplanul-automobil a rulat 50 de metri pe sol, iar apoi s-a înălţat singur la o înălţime de aproximativ un metru, străbătând în zbor 12 metri. Din păcate, după 12 metri, elicea s-a blocat şi motorul s-a oprit brusc, lovindu-se de un copac. Deşi a durat doar câteva clipe, zborul a reuşit. Românul Traian Vuia pusese piatra de temelie a aeronauticii moderne.

Meritul lui Vuia este că a reuşit primul zbor cu un aparat mai greu decât aerul, care s-a înălţat prin propria forţă. Au fost şi alţii care au zburat înaintea lui Vuia, dar aceştia foloseau pentru decolare diferite artificii, cum ar fi catapultarea sau tracţiunea cu alte vehicule. Este cazul fraţilor Wright, care se foloseau de şine pentru lansarea maşinii lor de zbor. Ei sunt înregistraţi drept primii care au întreprins un zbor cu un aparat mai greu decât aerul.

Din acest moment, Traian Vuia va face o serie de observaţii legate de comportarea “aeroplanului-automobil” în zbor. Pentru asigurarea stabilităţii în aer avea nevoie de o propulsare mai puternica. Cu un motor de tip Antoinette şi cu o serie de modificări, aparatul “Vuia 1” s-a transformat în “Vuia 2”, brevetat în 1907, în Belgia. Acest aparat avea performanţe mult sporite, astfel că, în 1907, el avea să zboare pe o distanţă de 70 de metri, la o înălţime variabilă.

Sursă: istorie-pe-scurt.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol