27 aprilie 2024, 11:00

Moștenitoarea BASF nu vrea averi, redistribuie 25 milioane euro. Ar dori ca banii să revină societății, unde le e locul

Marlene Engelhorn face parte dintr-o familie bogată. Familia a fondat colosul BASF. Femeia are cetățenie germană, dar trăiește la Viena. Odată cu moștenirea primită la moartea bunicii sale, care a decedat în toamna anului 2022, Marlene Engelhorn, descendenta austro-germană a fondatorului gigantului BASF – Friedrich Engelhorn, a devenit multimilionară. Faptul că în Austria bogăția se concentrează în mâinile a numai 5% din populație nu e deloc pe placul tinerei. Așa că a cerut ajutor și idei despre cum să redistribuie averea primită.

Ar dori ca banii să fie distribuiți înapoi societății, deoarece crede că acolo este locul lor. Vieneza a devenit multimilionară pe neașteptate, iar acum vrea ca destinul unei mari părți din bani să fie decis de 50 de persoane obișnuite, scrie rsi.ch.

Ea vă forma un comitet democratic care să decidă ce să facă cu cei 25 de milioane. „Am moștenit o avere – a spus într-un interviu Engelhorn, care locuiește la Viena – și odată cu ea puterea de a o gestiona, fară să fi făcut nimic pentru a o merita și, mai mult, fară taxe”.

În Austria nu există taxa de moștenire, fiind desființată în 2008, iar Marlene Engelhorn, care pe lângă faptul că este moștenitoare este și activistă pentru drepturile sociale, a fondat rețeaua internațională „Millionairs for Humanity”, împreună cu alti politici de stangă.

Sunt milionari care lucrează pentru a se asigura că averea moștenită este distribuită echitabil și impozitată mai mult. Averea lui Traudl Engelhorn-Vechiatto, bunica Marlenei Engelhorn, a fost estimată de Forbes la 3,8 miliarde de euro, iar chiar înainte de moarte nepoata ei declarase că vrea să împartă în jur de 90% din ceea ce ar fi moștenit.

Săptămână trecută, în cutiile poștale a 10.000 de austrieci aleși la întâmplare, cu vârstă de peste 16 ani și cu reședință în toate regiunile țării alpine, a sosit o invitație de a aplica pentru a fi membri ai comitetului numit „Consiliu bun pentru redistribuire”.

Aplicațiile trebuie primite prin înregistrare online sau prin telefon, furnizându-se datele personale și un profil.

„Îmi pun bunurile la dispoziția acestor oameni și le ofer încrederea mea”. Întotdeauna am spus că vreau să redistribui cel puțin 90%, precizează Engelhorn. Gestul său este cât se poate de neobișnuit, dar „Dacă asculți oamenii ies cu adevărat lucruri incredibile”.

Când Marlene Engelhorn a aflat despre moștenirea ei, a avut o reacție neașteptată. „Mi-am dat seama că nu am făcut nimic pentru această avere”. Va alege în mod aleatoriu persoane cu vârsta peste 16 ani din Austria. Din martie până în iunie va asculta ideile oamenilor. Întâlnirea se va realiza în șase weekenduri în Salzburg și va exista o alocație de 1200 € de persoană pentru fiecare weekend.

Potrivit site-ului proiectului, pentru a participa, trebuie să ai cel puțin 16 ani și să figurezi în registrul central al populației – adică să fii înregistrat în Austria. Acesta este singurul mod în care poți ajunge în eșantionul aleatoriu. Alte condiții nu sunt: participanții nu trebuie să fie cetățeni austrieci sau să vorbească limba germană.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol