1 mai 2024, 19:01

Munţii Făgăraş vor primi douăsprezece exemplare de zimbri, din rezervaţii din Suedia, Germania şi Slovacia

Douăsprezece exemplare de zimbri, care provin din rezervaţii şi centre de reproducere din Suedia, Germania şi Slovacia, vor ajunge în această primăvară în Munţii Făgăraş.

Astfel, Munţii Făgăraş vor avea 58 de zimbri în această primăvară.

Zimbrii fac parte din proiectul de reintroducere dezvoltat de Fundaţia Conservation Carpathia, prin programul Life al Comisiei Europene, şi au fost aduşi în noul ţarc de carantină şi aclimatizare, începând cu luna noiembrie a anului trecut, în mai multe etape.

Reintroducerea zimbrilor în Munţii Făgăraş, la Dobroneagu va avea loc în apropierea comunei Nucşoara, jud. Argeş, de unde 12 zimbri vor fi eliberaţi, tot în această primăvară.

Lansat în 2019, programul de repopulare a Munţilor Făgăraş cu zimbri mai cuprinde alte două puncte de reintroducere a zimbrilor: Bunea, aflat pe raza comunei Rucăr, şi Lereşti. Zonele de reintroducere şi de eliberare a zimbrilor sunt situate la distanţă de localităţi, sunt atent studiate, astfel încât specia să aibă condiţii optime de trai şi de hrană, scrie HotNews.

 

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol