2 ianuarie 2023, 2:45

Cu batista udă, la Muzeul Despărțirilor, la Zagreb. Crezi că îi faci față?

Am fost de trei ori la Zagreb, am trecut prin fața lui, am zâmbit, am făcut poze intrării, dar niciodată nu i-am trecut pragul. În Capitala Croației,  un cuplu de artiști și-a transformat despărțirea într-un act artistic. Sau cameră de autoflagelare, după caz, depinde cum te prezinți acolo, ca vizitator.

Au adunat obiecte de la prieteni, cunoscuți, și, ușor, ușor, au creat un spațiu al durerii sfâșietoare provocate de rupere. Ruperea sufletului, la despărțirea de cineva care ți-a locuit acolo, în el.

La câţiva paşi de Parlamentul croat şi foarte aproape de Catedrala Neo-Gotică a Sfântului Ştefan, se află Museum Of Broken Relationships.

Habar nu am care-i este denumirea croată, pentru oricine trece prin fața lui, croat sau străin, este ”Museum of Broken Relationships”. Așa scrie la intrare. A fost aleasă engleza pentru că, probabil, exprima mai ușor ideea din spatele acestui act artistic. Sau de introspecție?

L-am tradus aici, în titlu, drept ”Muzeul Despărțirilor”. Căci ”umbrela” despărțirii acoperă mai mult decât ideea unei relații intime care s-a dus pe Apa Sâmbetei. Despărțirea are un sens mai larg și acoperă o paletă de dureri și de ruperi în bucăți ale sufletului.

Nu e ușor să îl vizitezi, este un muzeu în care este adunată durere. Sunt obiecte și povești care te pot sfâșia”, am auzit din gura ghidului care s-a întâmplat să îmi prezinte, în vizita mea numărul patru la Zagreb, ”Museum of broken relationships”.

Eh, hai să intru, ce poate să se întâmple?” își zice oricine crede că ghidul doar vrea să îi facă reclamă eficientă muzeului devenit simbol al Capitalei croate.

Tragi cu ochiul prin ferestrele deloc generoase, vezi fețe căzute, oameni care citesc împietriți explicații lipite pe pereți albi, lipsiți de orice personalitate, și, brusc, vezi o haină tremurând pe o spinare. Cineva plânge.

Bine ai venit la ”Muzeul Despărțirilor”! Iată câteva sfaturi, dacă se întâmplă să fi trăit o despărțire.

Ia cu tine o batistă. Sau un pachet de Kleenex, că poate ai șansa să cureți lacrimile la timp, fără să apuce să te vadă ceilalți cum clachezi din prima încăpere.

Mergi singur.

Dacă ești proaspăt îndrăgostit, mergi însoțit de el/ea. Vă va pune pe gânduri.

Dacă ești proaspăt rănit, stai acasă.

Dar ce este acolo, de fapt, de poți întâlni și bărbați pe care joacă haina, de plâns?

Obiecte banale. Fragmente de viață. O pereche de adidași, două sutiene, unul alb, altul negru, ca un ying și yang al vieții și morții care aduce sfâșierea. Hamul unei parapante, care a adus mai întâi iubire, apoi moarte. Un espressor. O rochie de mireasă, o scrisoare netrimisă, la vreme de război sfâșietor în Iugoslavia. O ultimă carte poștală. O cutie de film foto. Cu cenușă. Un vibrator. O proteză, nu dentară. O oglindă, a cărei poveste, întâmplător, a fost un deja vu răscolitor, dar jurnalistul nu are dreptul la trăiri, ci doar la vigilența de a relata cu lux de amănunte.

Cine naiba s-ar duce la un astfel de muzeu?

Probabil cei curajoși. Sau vindecați. Sau care nu au cunoscut sfâșierea. Cu siguranță, acolo fiind, îți vine să te scotocești prin minte, în căutarea unui obiect pe care să îl cedezi muzeului. Ca o închidere de cerc.

Căci renunțarea la obiectele în jurul cărora s-au înfășurat amintiri și emoții din relații de suflet ar însemna o etapă în procesul vindecării. Pentru cei care au făcut pasul ăsta și au cedat ceva din ei muzeului, asta a fost încheierea poveștii.

Obiectele din muzeu sunt depozite de amintiri. A căror prezență în viața ta nu aduce decât durere. A renunța la ele ar însemna vindecare. A le arunca sau distruge ar fi un act de lașitate. Așa s-a născut muzeul, de fapt. Muzeul este șansa ca o despărțire să fie elegantă: știi că ai pus capăt, că te vindeci, dar știi că obiectul care îți amintea de ce a fost și nu mai este acum e undeva, un bun comun, la care poți chiar reveni și zâmbi amar într-o bună zi. Plătind bilet la intrare!

E finalul frumos pe care relația ta nu l-a avut. Eleganța de care nu ai avut parte.

”Museum of broken relationships” a fost creat cu scopul de a ne arăta în fundul gol, atât cât suntem de capabili să iubim și să pierdem. Și cât de urât știm să pierdem uneori! Până-ntr-acolo, încât ne pierdem pe noi înșine.

P.S., când tocmai mă îndreptam spre ieșire.

Un cuplu gay notează ceva în ditai cărțulia care adună impresiile vizitatorilor. E greu, chiar imposibil, ca jurnalist, să nu tragi cu ochiul, să vezi cu ce impresii au rămas aceștia. Ignoră-l pe ”I love me”, probabil un narcisist a simțit nevoia să lase dâre. Dacă ai putere, răsfoiește. Mai ai un muzeu acolo, printre pagini.

P.S. la P.S. La ieșire ai un mic magazin cu suveniruri. WTF? Ți-ai lua ceva care să-ți amintească despre cum ai plâns la Muzeul Despărțirilor? Ah da, haina atârnată la cuier. Numai bine, să îți ridici privirea, să vezi nu cerul, ci ce scrie pe panoul de deasupra. Încă un mic muzeu.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol