4 mai 2024, 3:26

Muzeul Etnografic al Transilvaniei, vernisează expoziția „Tokmeala. Îți dau noră, îți dau avere”

Sâmbătă, 10 iunie, de la ora 17:00, la sediul Muzeului Etnografic al Transilvaniei – Palatul Reduta (str. Memorandumului nr. 21).

Expoziția va fi deschisă în perioada 10-18 iunie 2023, de miercuri până duminică, orele 10-18, ultima intrare ora 17.00.

La prima vedere, expoziția Tokmeala. Îți dau noră, îți dau avere, realizată de Muzeul Național al Țăranului Român, documentează evenimentele private ale romilor cortorari, planuri de încuscrire, nunți, botezuri; în realitate, e despre viața lor politică.

Pentru cei mai liberali dintre noi, genurile sunt constructe, iar dragostea, dat – în vreme ce pentru romii cortorari genurile sunt date, iar dragostea, construct: atașamentele se construiesc în timp, iar familiile aranjează uniunile pe criterii de neam. Fiind alianțe publice, când cortorarii zic că fac politică vorbesc nu despre viața comunității, ci despre tocmeli, aranjamentele maritale pentru copiii lor, pe care le fac, le desfac și le negociază la nesfârșit. Nici măcar nunta nu marchează punctul final al acestor alianțe politice, cum nici apariția în tânăra familie a unei fetițe, ci abia nașterea unui băiat. Băiatul rămâne pe curte și moștenește un pocal de argint, care nu poate fi cumpărat cu toți banii din lume, în vreme ce fata pleacă într-o familie străină, care o primește doar cu o zestre de mii de euro, negociată de părți în culise. Până apare băiatul, singura garanție pentru socrii mici ca fata lor să fie tratată bine și să nu fie trimisă înapoi e pocalul ginerelui, care le rămâne zălog.

Aceste subtilități ale politicilor de încuscrire, dar și multe altele ce întregesc contextul, sunt detalii pe care expoziția le luminează din mai multe perspective, aducând la un loc un om de film (Dana Bunescu), un fotograf (Eric Rosset), doi curatori (Lila Passima și Cosmin Manolache) și, mai ales, un antropolog (Cătălina Tesăr), care a documentat minuțios mai mult de un deceniu viața acestui grup de romi din sudul Transilvaniei.

Expoziția însoțește filmul documentar-antropologic Pocalul. Despre fii și fiice (regia: Cătălina Tesăr și Dana Bunescu) prezent la TIFF Cluj-Napoca.

Programul proiecțiilor: 15 iunie – Cinema Victoria, orele 12.30 | 16 iunie – Cercul Militar, orele 20.30.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol