“Oroarea Hamas este și o lecție despre prețul populismului”, așa își intitulează Yuval Noah Harari editorialul din The Washington Post.

Cine este Yuval Noah Harari și de ce îi dăm atâta greutate? Născut în 1976, în Districtul Haifa, Israel, Harari este un istoric israelian, profesor titular la departamentul de Istorie al Universității Ebraice din Ierusalim. Este autorul cărților de succes internațional Sapiens – Scurtă istorie a omenirii (2011, tradusă în românește în 2017) și Homo Deus – Scurtă istorie a viitorului (2015, tradusă în românește în 2018) – ambele la Polirom.

Așadar…

Israelienii se străduiesc să înțeleagă ceea ce tocmai i-a lovit. Am comparat mai întâi dezastrul actual cu Războiul de Yom Kippur din 1973. În urmă cu cincizeci de ani, armatele Egiptului și Siriei au lansat un atac surpriză și au provocat Israelului o serie de înfrângeri militare, înainte ca Forțele de Apărare ale Israelului să se regrupeze, să recâștige inițiativa și să întoarcă situația.

Dar, pe măsură ce apar tot mai multe povești și imagini oribile despre masacrarea unor întregi comunități, ne-am dat seama că ceea ce s-a întâmplat nu seamănă deloc cu Războiul de Yom Kippur. În ziare, pe rețelele de socializare și în cadrul reuniunilor de familie, oamenii fac comparații cu cele mai întunecate ore ale poporului evreu – ca atunci când unitățile mobile de ucidere ale Einsatzgruppen-urilor naziste au înconjurat și au ucis săteni evrei în timpul Holocaustului și când au avut loc pogromuri împotriva evreilor din Imperiul Rus.

Personal, am rude și prieteni în kibbutzimul Be’eri și Kfar Aza și am auzit multe povești îngrozitoare. Hamas a deținut controlul total al acestor două comunități timp de ore. Teroriștii au mers din casă în casă, ucigând sistematic familii, ucigând părinți în fața copiilor lor și luând ostatici, chiar și bebeluși și bunici. Supraviețuitorii îngroziți s-au încuiat în dulapuri și pivnițe, chemând armata și poliția pentru ajutor, care nu a venit decât, pentru multe dintre cazuri, prea târziu.

Unchiul meu în vârstă de 99 de ani și soția sa de 89 de ani sunt membri ai kibbutz Be’eri. Toate contactele cu ei au fost întrerupte la scurt timp după ce Hamas a preluat kibbutzul. S-au ascuns în casa lor timp de ore întregi, în timp ce zeci de teroriști făceau ravagii și măceluri. Am primit vești că au supraviețuit. Cunosc mulți oameni care tocmai au primit cele mai proaste vești din viața lor.

Mătușa și unchiul meu sunt doi evrei duri – născuți în Europa de Est în anii interbelici, au pierdut deja o lume în Holocaust. Am crescut cu povești despre evreii lipsiți de apărare care se ascundeau de naziști în dulapuri și pivnițe, fără ca nimeni să vină să îi ajute. Statul Israel a fost fondat pentru a se asigura că acest lucru nu se va mai întâmpla niciodată.

Deci, cum s-a întâmplat acest lucru? Cum de a dispărut statul Israel din acțiune?

Pe de o parte, israelienii plătesc prețul anilor de orgoliu, în care guvernele noastre și mulți israelieni obișnuiți au crezut că suntem mult mai puternici decât palestinienii și că îi putem ignora. Sunt multe de criticat în legătură cu modul în care Israelul a abandonat încercarea de a face pace cu palestinienii și a ținut timp de decenii milioane de palestinieni sub ocupație.

Dar acest lucru nu justifică atrocitățile comise de Hamas, care, în orice caz, nu a acceptat niciodată posibilitatea unui tratat de pace cu Israelul și a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a sabota procesul de pace de la Oslo. Oricine dorește pace trebuie să condamne și să impună sancțiuni împotriva Hamas și să ceară eliberarea imediată a tuturor ostaticilor și dezarmarea completă a Hamas.

În plus, indiferent de cât de multă vină se atribuie Israelului, acest lucru nu explică disfuncția statului. Istoria nu este o poveste morală.

Adevărata explicație pentru disfuncția Israelului este populismul, mai degrabă decât o presupusă imoralitate. Timp de mulți ani, Israelul a fost guvernat de un om forte populist, Benjamin Netanyahu, care este un geniu al relațiilor publice, dar un prim-ministru incompetent. El a preferat în mod repetat interesele sale personale în detrimentul interesului național și și-a construit cariera pe divizarea națiunii împotriva ei însăși. A numit oameni în posturi-cheie bazându-se mai mult pe loialitate decât pe calificări, și-a asumat meritele pentru fiecare succes, fără a-și asuma niciodată responsabilitatea pentru eșecuri, și a părut să acorde prea puțină importanță faptului de a spune sau de a auzi adevărul.

Coaliția pe care Netanyahu a stabilit-o în decembrie 2022 a fost de departe cea mai rea. Este o alianță de fanatici mesianici și oportuniști nerușinați, care au ignorat numeroasele probleme ale Israelului – inclusiv deteriorarea situației de securitate – și s-au concentrat în schimb pe acapararea puterii nelimitate pentru ei înșiși. În urmărirea acestui obiectiv, au adoptat politici extrem de divizatoare, au răspândit teorii ale conspirației scandaloase despre instituțiile statului care se opun politicilor lor și au etichetat elitele care servesc țara drept trădători ai „statului profund”.

Guvernul a fost avertizat în repetate rânduri de propriile forțe de securitate și de numeroși experți că politicile sale pun în pericol Israelul și erodează descurajarea israeliană într-un moment în care amenințările externe cresc. Cu toate acestea, atunci când șeful Statului Major al IDF a cerut o întâlnire cu Netanyahu pentru a-l avertiza cu privire la implicațiile de securitate ale politicilor guvernului, Netanyahu a refuzat să se întâlnească cu el. Când ministrul apărării, Yoav Gallant, a tras totuși semnalul de alarmă, Netanyahu l-a concediat. El a fost apoi forțat să-l repună în funcție pe Gallant doar din cauza unei izbucniri de indignare populară. Un astfel de comportament de-a lungul mai multor ani a permis ca o calamitate să lovească Israelul.

Indiferent de ceea ce se crede despre Israel și despre conflictul israeliano-palestinian, modul în care populismul a corodat statul israelian ar trebui să servească drept avertisment pentru alte democrații din întreaga lume.

Israelul încă se mai poate salva de la catastrofă. Se bucură încă de un avantaj militar decisiv asupra Hamas, precum și asupra multor alți inamici ai săi. Memoria îndelungată a suferințelor evreiești galvanizează acum națiunea. IDF și alte organe de stat își revin din șocul inițial. Societatea civilă se mobilizează ca niciodată, umplând multe dintre golurile lăsate de disfuncționalitățile guvernamentale. Cetățenii stau la cozi lungi pentru a dona sânge, primesc în casele lor refugiați din zona de război și donează alimente, haine și alte bunuri de primă necesitate.

În acest moment de nevoie, facem, de asemenea, apel la prietenii noștri din întreaga lume să ne fie alături. Sunt multe de criticat în legătură cu comportamentul trecut al Israelului. Trecutul nu poate fi schimbat, dar să sperăm că, odată ce victoria asupra Hamas va fi asigurată, israelienii nu numai că vor cere socoteală guvernului nostru actual, dar vor renunța și la conspirațiile populiste și la fanteziile mesianice – și vor face un efort onest pentru a realiza idealurile fondatoare ale Israelului de democrație acasă și de pace în străinătate.

---