8 mai 2024, 20:51

O nouă ediție, revizuită, a Jurnalului lui Kafka

Zilele acestea, a plecat către librăriile din întreaga țară o nouă ediție, revăzută, a Jurnalului lui Franz Kafka, editată în colecția ANANSI. World Fiction într-un format grafic deosebit.

Înscris în lista celor mai importante cărți ale secolului trecut, Jurnalul este prezent prin traduceri în librăriile din întreaga lume.

Notele de jurnal ale lui Franz Kafka, scrise în limba germană între 1910 și 1923, includ observații, detalii despre viața de zi cu zi, reflecții asupra ideilor filozofice, relatări ale viselor și idei pentru viitoare cărți. Jurnalul oferă o imagine detaliată a gândurilor și sentimentelor scriitorului, precum și a unora dintre cele mai memorabile afirmații ale sale.

„Jurnalul este capodopera literară a lui Kafka” (The New Yorker).

Traducerea Radu Gabriel Pârvu

„Traducerea a fost făcută după volumul Tagebücher in der Fassung der Handschrift, apărut în 1990 la Editura S. Fischer din Frankfurt am Main, unde textul jurnalului este îngrijit de Michael Müller, iar cel al însemnărilor de călătorie de Malcolm Pasley. Acest volum reprezintă traducerea celor douăsprezece caiete de Jurnal, a dosarelor intercalate cronologic între acestea și a însemnărilor de călătorie. Așa cum se poate vedea și din titlul original, volumul amintit respectă «varianta din manuscris».

Aparatul critic urmează îndeaproape o selecţie a numeroaselor și amănunţitelor note din volumul Tagebücher in der Fassung der Handschrift. Kommentarband, editat de Hans-Gerd Koch, Michael Müller și Malcolm Pasley, volum apărut în același an, tot la Editura S. Fischer, și care însoţește, completează și comentează Jurnalul”, afirma regretatul traducător Radu Gabriel Pârvu în nota care însoțește ediția publicată de Editura Pandora M în cadrul colecției ANANSI. World Fiction.

Volumul a apărut la Editura Pandora M. Pe site-ul editurii prețul este de 72.25lei


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol