În prima zi a anului 2021 s-au împlinit 155 de ani de la introducerea sistemului metric în Principatele Române, un pas extrem de important în uniformizarea sistemului de măsurători din ţara noastră. Până la acel moment funcţiona după unităţi şi metode de cuantificare arhaice, extrem de diferite.

Sistemul Metric  de  unităţi  de  măsură  a  fost  creat  pentru a înlocui un veritabil haos în  domeniul  măsurărilor, înaintea acestuia existând, atât în ţările Europei cât şi la noi, o mulţime de unităţi de măsură, cu denumiri şi valori foarte diferite, în funcţie de regiune, momentul istoric de referinţă, sau utilizator, iar dezvoltarea, mai ales a schimburilor economice, a arătat necesitatea uniformizării unităţilor de măsură, în primul rând pentru simplificarea calculelor şi pentru eliminarea unor erori de evaluare. Totodată, sistemul metric a fost baza solidă pe care s-a construit şi perfecţionat sistemul internaţional de măsuri actual, care standardizează totalitatea mărimilor fizice măsurate.

Ce este metrologia

Metrologia este definită ca fiind ştiinţa auxiliară care are drept obiect studiul măsurilor fixe sau variabile, şi provine de la grecescul metron (măsură) şi logos (vorbire, studiu), notează rador.ro.

Prin urmare, aceasta este o disciplină care se ocupă cu măsurile fizice precise, cu unităţile şi procedeele de măsură, dar şi cu ansamblul activităţilor legale şi administrative privind păstrarea şi reproducerea etaloanelor şi verificarea instrumentelor de măsură.

Însă umanitatea a folosit, începând cu cele mai vechi timpuri, pentru măsurare, diferite valori, o formă cât de cât coerentă fiind atestată abia în perioada greacă şi romană, pentru ca în perioada medievală, sistemele de măsurare să fie extrem de diferite.

Abia în secolul al XVI-lea apar primele preocupări ştiinţifice privind modalităţile de măsurare de-a lungul timpului, în anul 1550 fiind scris şi primul tratat de metrologie a lui G. Agricola – „De menseribus et ponderibus romanorum”.

În anul 1668, britanicul John Wilkins, membru al Societăţii Regale, defineşte în lucrarea sa „An Essay Towards A Real Character and a Philosophical Language”, o lungime, un volum şi o masă „universală”. Spre exemplu, lungimea era definită drept 38 de ţoli de Prusia (circa 993,7 mm), corespunzând lungimii unui pendul cu semiperioada micilor oscilaţii de o secundă.

Facem cunoștință cu metrul

În anul 1675 savantul italian Tito Livio Burattini redenumeşte măsura universală a lui John Wilkins, în metru, echivalat cu 993,9 mm.

În 1793, Adunarea Naţională a Franţei hotărăşte crearea unor etaloane pentru metru şi grave, denumirea originală pentru kilogram, adoptate, prin decret la 7 aprilie 1795, atunci când termenii „gravet” (corect „milligrave”) şi „grave” sunt înlocuiţi cu termenii gram, respectiv kilogram.

În anul 1832, Gauss aplică sistemul metric în fizică, determinând câmpul magnetic terestru utilizând ca unităţi de măsură milimetrul, gramul şi secunda, sistem de unităţi cunoscut ca Sistemul lui Gauss.

La noi, în epoca feudală

La noi, în epoca feudală, a existat un sistem propriu de măsuri care s-a caracterizat prin unitate dar şi diversitate, adică majoritatea măsurilor şi greutăţilor aveau aproximativ aceleaşi denumiri, în cele trei Ţări Române, însă diferea mărimea acestora de la o zonă la alta. Majoritatea denumirilor utilizate de-a lungul timpului sunt de origine greco-latină: deget, plamă, cot, pas, funie, falce, câblă, ori cântar.

Astfel, pentru suprafeţe s-a folosit prăjina şi stânjenul precum şi falca, pogonul, cureaua, chinga, măsurile pentru volume au fost butoiul, vasus şi tunella, iar cele pentru greutate erau povara, burduful, sacul, cântarul, carul, sau mija.

Primele încercări de uniformizare a măsurilor au avut loc în Ţările Române, în perioada Regulamentului Organic (1831-1832), la acea vreme pentru măsurarea lungimilor sau distanţelor utilizându-se atât stânjenul lui Constantin Vodă, cât şi stânjenul lui Şerban Vodă, care aveau valori diferite.

Stânjenii lui Vodă

Din anul 1844  stânjenul  lui  Constantin  Vodă  nu  mai era în vigoare, fiind folosit pe scară largă stânjenul lui Şerban Vodă.

După  Unirea  Moldovei  cu Ţara  Românească,  s-a simţit nevoia introducerii unui Sistem Metric ca unic sistem de măsură, iar la 15  septembrie  1864,  a  fost  adoptată Legea pentru Adoptarea Sistemului Metric de măsuri şi greutăţi în România, reglementare care a fost prezentată  şi  susţinută  în  Parlament  de  Mihail  Kogălniceanu  şi  semnată  de  domnitorul Alexandru Ioan Cuza.

Acest act a reprezentat deschiderea căii pe care statul român modern avea să o parcurgă spre cele mai actuale cerinţe ale metrologiei mondiale, a sistemului de măsuri şi greutăţi, legea intrând în vigoare începând cu 1 ianuarie 1866, în Principate, acelaşi sistem fiind adoptat, zece ani mai târziu şi în Transilvania.

Sistem de unități de bază și derivate

Pe  plan european, încă din anii 1860, Maxwell şi Thomson se procupă în cadrul Asociaţiei Britanice pentru Progresul Ştiinţei de punerea la punct a unui sistem de unităţi de bază şi derivate, care se vor finaliza, în 1874, cu adoptarea Sistemului CGS, ale cărui unităţi de măsură sunt centimetrul, gramul şi secunda.

În 28 februarie 1875 s-a adoptat, la noi, Legea pentru aplicarea Sistemului Metric de măsuri şi greutăţi, care prevedea, la articolul 2, că până la data de 1 ianuarie 1879 se vor întocmi tabele comparative de măsuri şi greutăţi care să stabilească corespondenţa dintre unităţile de măsură metrice şi unităţile vechi, numite unităţi arhaice.

La articolul 4 al aceleiaşi legi se arăta că, tot de la 1 ianuarie 1879, Sistemul Metric  de  măsuri  şi  greutăţi  va  deveni obligatoriu în tranzacţii, iar de la 1 ianuarie 1881 va deveni obligatoriu în toată întinderea teritoriului României.

În anul 1889, a fost înfiinţat în România Serviciul Central de Măsuri şi Greutăţi, acesta fiind primul organ al statului în domeniul metrologiei legale din România, iar în anul 1951 a fost înfiinţat Institutul Naţional de Metrologie.

---