24 septembrie 2021, 8:18

Pașaportul COVID ar putea fi introdus până la vară în Uniunea Europeană

Aşa-numitul „pașaport COVID” va fi disponibil până la vară, a anunţat cancelarul german Angela Merkel, după o discuție online cu liderii europeni. Aceştia au fost de acord că e nevoie de un certificat de vaccinare recunoscut la nivel european, aşa cum solicită insistent ţările a căror economie este dependentă de turism.

Pro și contra pașaportului COVID

Țările din Europa au optat pentru vaccinarea voluntară anti-Covid, deși unele dintre ele, precum Franța, Regatul Unit sau Ungaria, analizează posibile certificate sau „pașapoarte” care să o dovedească, scrie agenția spaniolă EFE, preluată de Rador.

Rezervele legate de introducerea paşaportului COVID au legătură cu discriminarea pe care ar putea-o resimţi persoanele care nu s-au vaccinat sau nu doresc să o facă.

În plus, armonizarea sistemelor naţionale şi recunoaşterea lor reciprocă reprezintă provocări tehnologice.

O decizie finală ar putea fi luată abia peste o lună.

„Ne aşteptăm să avem paşapoartele de vaccinare gata înainte de începutul verii, dar nu pot să garantez acest lucru mai mult decât pot să garantez că vaccinurile vor fi livrate la timp”, a declarat Angela Merkel.

Austria, Grecia, Italia, Spania şi Bulgaria sunt ţările care îşi doresc introducerea paşaportului, ca să sprijine economia.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) insistă asupra faptului că remediul împotriva pandemiei este accelerarea imunizării, iar vaccinurile disponibile promit o eficacitate de aproximativ 90%. 

Iată situația fiecărei țări în parte:

Germania

În Germania, vaccinarea împotriva coronavirusului este voluntară și guvernul a subliniat că nu există planuri pentru a o face obligatorie. Ministrul Sănătății, Jens Spahn, și-a dat cuvântul în fața Parlamentului că nu va fi introdusă obligativitatea imunizării, pentru a evita asemenea zvonuri. Legea privind protecția împotriva infecțiilor permite guvernului, cu aprobarea Camerei Superioare (Bundesrat), unde sunt reprezentate guvernele regionale, să introducă imunizarea obligatorie pentru sectoarele deosebit de amenințate ale populației. Cu toate acestea, Comisia permanentă pentru vaccinare consideră „extrem de puțin probabilă” introducerea vreunei astfel de măsuri și avertizează că există multe obstacole legale în acest sens. Un precedent este vaccinul obligatoriu împotriva rujeolei pentru copiii de vârstă școlară, care a fost introdus în 2020.

Franța

În Franța, vaccinarea nu este obligatorie. Cu toate acestea, guvernul a lansat o consultare online (care se va încheia pe 7 martie), pentru a afla opinia cetățenilor cu privire la posibilitatea implementării unui certificat de vaccinare și dacă acesta ar trebui să fie obligatoriu sau opțional. Conform ultimului sondaj publicat, 61% dintre francezi vor să fie vaccinați, ceea ce reprezintă cu 5% mai mult decât în ianuarie și un salt cu 19% în plus față de decembrie.

Regatul Unit

Pe 8 decembrie, Regatul Unit a fost prima țară din lume care a lansat un program de vaccinare în masă împotriva Covid-19 și, de atunci, a fost administrată deja o primă doză la 17,9 milioane de persoane, în ordine prioritară. Imunizarea este voluntară și este în prezent larg acceptată de populație, deși guvernul a lansat o campanie de informare pentru a convinge persoanele reticente să fie vaccinate, în special anumite minorități etnice. Executivul studiază acum posibila introducere a unei aplicații cu care, pentru a desfășura anumite activități în spații închise, cetățenii pot demonstra că au vaccinul sau un test negativ, deși recunoaște că proiectul ridică „întrebări etice”, întrucât poate duce la discriminare.

Italia

Planul de vaccinare din Italia este pentru moment voluntar și a început cu grupurile cu cel mai mare risc. În prezent, 3.702.079 de doze au fost inoculate și 1.341.780 de persoane sunt deja imunizate împotriva Covid-19 cu cele două doze necesare. Ministrul Sănătății, Roberto Speranza, a indicat că nu consideră necesară obligativitatea vaccinării, deoarece cetățenii sunt conștienți de importanța primirii acestui tratament, iar intenția guvernului este de a obține imunitatea de grup cât mai curând. În acest moment nu există sancțiuni pentru cei care nu se vaccinează, dar există dezbateri. Colegiul medicilor din orașul Bologna (Emilia Romagna, nord) a avertizat recent că va studia procedurile disciplinare pentru cei care resping vaccinul. Statul Vatican a spus că nu vor exista concedieri în rândul angajaților săi care se opun vaccinării, în urma unei polemici deschise după ce inițial a indicat contrariul, deși a avertizat că nevaccinarea este o decizie care poate constitui un risc pentru persoana afectată, pentru ceilalți și pentru mediul de lucru.

Spania

Spania respectă decizia cetățenilor atunci când vine vorba de administrarea sau nu a vaccinului împotriva Covid-19, așa cum se întâmplă cu restul bolilor infecțioase, așa cum se menționează în strategia națională de vaccinare. Cu toate acestea, Parlamentul regiunii Galicia a aprobat ieri, cu voturile Partidului Popular (PPdeG), care are majoritate în Cameră, o reformă a Legii sănătății în această provincie, care ar impune caracterul obligatoriu, deși pentru moment ar putea fi respinsă de guvernului central. Inițiativa executivului galician se poate confrunta cu mai multe impedimente dacă este analizată de o instanță națională, pentru a contraveni legislației țării sau a încălca drepturile fundamentale.

Portugalia

În Portugalia, vaccinul anti-Covid-19 este complet voluntar și gratuit și nu este prevăzut niciun tip de sancțiune pentru persoanele care, din orice motiv, decid să nu-l primească. Încrederea portughezilor în vaccin a crescut în ultimele luni și un studiu recent realizat de Școala Națională de Sănătate Publică arată că 75% vor să îl primească „de îndată ce este disponibil”, după ce în noiembrie procentul era de aproximativ 20%.

Danemarca

Nici o țară nordică nu a introdus vaccinarea obligatorie sau nu intenționează să o facă, deși Danemarca a studiat inițial această posibilitate. Primul proiect de lege privind epidemia prezentat de guvernul danez în octombrie a inclus această măsură, dar protestele diferitelor partide și asociații au dus la eliminarea planurilor și vaccinarea este doar recomandată.

Finlanda

În Finlanda, inocularea împotriva Covid-19 este voluntară și gratuită, la fel ca în cazul celorlalte produse incluse în programul național de vaccinare. Potrivit celui mai recent sondaj, 75% dintre finlandezi intenționează să fie imunizați împotriva coronavirusului sau au făcut-o deja, în timp ce 13% nu intenționează să fie vaccinați, iar restul de 12% nu s-au decis încă.

Polonia

Autoritățile poloneze au anunțat că administrarea vaccinului este voluntară, dar le recomandă „tuturor polonezilor” să se vaccineze și, fără îndoială, apără acest tratament ca „soluția” care poate proteja „toată lumea de noi valuri ale pandemiei”.

Austria

Guvernul austriac insistă asupra faptului că vaccinarea este și va fi voluntară și că nu s-a decis încă, de exemplu, dacă poate fi o condiție pentru desfășurarea unei activități, deși reamintește că în sectoare precum cel sanitar este legal să se solicite lucrătorilor să fie vaccinați pentru boli precum rujeola. În această țară, nu este posibil să alegeți produsul pentru inoculare.

Ungaria

Vaccinarea este voluntară în Ungaria, dar guvernul planifică un „card de vaccinare” care să le permită celor deja imunizați să evite unele restricții, deși nu s-a specificat pe care dintre acestea. Cetățenii pot respinge vaccinul propus, dacă doresc să fie vaccinați cu altul. La sfârșitul lunii ianuarie, vaccinurile Pfizer / BioNTech și Moderna, autorizate de UE, au trezit mult mai multă încredere decât Sputnik V rusesc sau Sinopharm chinezesc.

România

Guvernul român repetă că nu va obliga populația să se vaccineze, dar avertizează că imunizarea va avea unele avantaje. De exemplu, începând cu 13 februarie, cei care au primit două doze cu cel puțin zece zile înainte de intrarea în țară, sunt scutiți de carantina impusă celor care sosesc din zonele cu risc.

Bulgaria

Vaccinarea este voluntară și gratuită în Bulgaria și, de vinerea trecută, oricine, indiferent de grupul prioritar de care aparține, se poate înregistra pentru a o primi, fără a putea alege tipul de produs care urmează să fie administrat, din cauza lipsei de ofertă.

Slovenia

În Slovenia nu există nicio dezbatere cu privire la caracterul obligatoriu al vaccinului, dar cetățenii UE care sunt complet imunizați sau au depășit deja boala, pot intra în țară fără a fi nevoie de carantină sau de a prezenta un test PCR negativ.

Sursa foto: stiriletransilvaniei.ro

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.