19 aprilie 2024, 6:00

Peisajele de gheață și foc din Islanda, protejate de UNESCO. Cel mai mare parc natural din Europa a intrat în Patrimoniul Mondial

Cel mai mare parc național din Europa, Vatnajökull din sudul Islandei, a fost inclus în Patrimoniul Mondial al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), relatează Agerpres.

Aici se regăsesc suprafețe imense de gheață și foc, câmpuri de lavă și totodată și cea mai mare calotă glaciară de pe Vechiul Continent. Parcul are o suprafață de aproximativ 14.500 kilometri pătraţi (14% din teritoriul islandez) – este „un exemplu remarcabil al interacţiunii dintre gheaţă şi foc şi al separării plăcilor tectonice terestre”, argumentează UNESCO.

„Această recunoaştere a valorii universale remarcabile a parcului naţional Vatnajökull va aduce beneficii regiunii şi va garanta integritatea acesteia, a cărei natură magnifică şi istorie intră în responsabilitatea tuturor”, a declarat Lilja Alfredsdottir, ministrul Culturii din Islanda, contactată de AFP, potrivit Agerpres.

Calota glaciară acoperă peste jumătate din parcul național și 8% din teritoriul islandez. Este străbătută de mai mult sisteme vulcanice, printre care doi dintre aceștia sunt și activi Grímsvötn şi Bardarbunga, cea mai recentă erupție având loc în 2014.

Sursă Foto: guidetoiceland.is

Tot aici se mai află și, Lakagígar, sau craterele lui Laki, un vulcan care încă fumegă după puternica erupţie din 1783.

Sursă Foto: iceland.nordicvisitor.com

Acesta este al treilea parc natural irlandez care intră în Patrimoniul Mondial UNESCO, după Parcul Naţional Thingvellir (2004), unde a luat naştere cel mai vechi Parlament din lume, şi insula Surtsey (2008) din largul coastei arhipelagul Vestmannaeyjar, mai menționează Agerpres.

Citește întreg articolul aici.

Sursă Foto: campingiceland.com


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol