19 aprilie 2024, 18:48

Povestea scandalului sexual Strauss-Kahn, pe Netflix

Unii au socotit asta o operațiune murdară de eliminare a directorului FMI. Alții, au spus că acesta nu mai păstra legătura cu realitatea. Teoriile conspirațiilor s-au simțit la ele acasă. Rareori o somitate internațională a căzut atât de repede și de atât de sus. Povestea scandalului sexual Strauss-Kahn, pe Netflix, luni.

Serviciul de streaming va avea luni premiera filmului documentar “Room 2806 The Accusation”. Care vine să lămurească ciudatul caz petrecut în anul 2011, la un hotel din New York.

Pentru cine nu știe sau nu își mai aduce aminte, Dominique Strauss-Kahn, directorul Fondului Monetar Internațional și posibil candidat la Președinția Franței a fost acuzat tentativă de viol asupra unei cameriste în hotelul în care era cazat.

Imediat după, totul se prăbușește – este arestat la New York, debarcat chiar din avion, iar trei zile mai târziu își dă demisia.

Acesta nu este singurul scandal sexual în care Strauss-Kahn a fost implicat.

În 2015 a fost achitat într-un alt caz de acuzaţie de proxenetism agravat, într-un proces care i-a fost intentat lui şi altor 13 persoane acuzate de organizarea de orgii cu prostituate.

Povestea scandalului sexual Strauss-Kahn, pe Netflix

Întâmplător (sau poate nu, pentru că vorbim de teorii ale conspirațiilor, nu), Strauss-Kahn a anunțat zilele acestea lansarea unui alt documentar.

Acesta va prezenta propria versiune asupra scandalului sexual în care a fost implicat. Și va apărea în toamnă.

„Pentru prima dată, am acceptat să-mi prezint propria relatare atât profesională cât şi personală în acest documentar”, notează Strauss-Kahn (71 de ani). Dezvăluirea a fost făcută într-un mesaj postat vineri pe contul său de Twitter.

„‘Nu am relatat niciodată versiunea mea a faptelor care au marcat retragerea mea din politică. În timp ce alţii au făcut acest lucru în numele meu, prezentând fapte reale sau altele prezumtive. A venit vremea să vorbesc”, a mai spus.

În acest documentar, el va prezenta şi propria analiză şi preocupările sale legate de situaţia actuală, dincolo de propria situaţie personală.

Citește și

HBO MAX vine în România în a doua jumătate a lui 2021

 

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol