20 martie 2024, 16:31

Povestea scriitorului Octavian Paler. „Fericirea nu înseamnă să ai ceea ce doreşti, ci să doreşti ceea ce ai”

La 7 mai 2007, Octavian Paler, personalitate în aceeași măsură iubită și controversată, murea la vârsta de 80 de ani, după ce, în urmă cu cinci ani suferise un atac cerebral. Scriitor, jurnalist, editorialist, critic și eseist, Octavian Paler s-a remarcat ca un om de o bogată cultură.

Octavian Paler s-a născut pe 2 iulie 1926, într-o familie de ţărani din comuna Lisa, judeţul Braşov. Deşi de la vârsta de 11 ani părăseşte  localitatea natală, pentru a urma şcoala, ca bursier la Liceul Spiru Haret din Bucureşti, satul ardelean de la poalele Munţilor Făgăraş i s-a fixat în memoria afectivă drept reper de conduită morală şi imagine mitologică a copilăriei.

Spaţiul de acasă se manifestă ca un paradis, cu toate că, în realitate, se arată dur şi nemilos. În acest mediu, tânărul Octavian a deprins gustul utilităţii şi sentimentul ruşinii, pe care, frustrat, după plecare, nu le mai găseşte la oraş. De aceea decizia familiei de a-l duce pentru a candida pe un loc de bursier la liceul bucureştean le vede ca pe o expulzare din sat, o condamnare împotriva căreia face zadarnice planuri de a i se sustrage.

În anul 1945, la terminarea ultimei clase de liceu, a fost declarat Promovat cu laudă. În același an, a susținut examenul de bacalaureat la Sibiu. În continuare, urmează cursurile Facultății de Litere și Filosofie și simultan și pe cele ale Facultății de Drept din București. Între 1949 și 1961 a fost redactor de programe culturale la Radiodifuziunea Română. În 1964 a fost timp de trei luni corespondent Agerpres la Roma.

O bună parte din scrierile memorialistice sau jurnalele de călătorie conţin reflecţii asupra evenimentelor vieţii cu interogaţia insistentă dacă trecerea prin ani formează un destin sau numai o biografie.

Sursa www.ganduriledintrepagini.com

Cele două romane, Viaţa pe un peron (1981) şi Un om norocos (1984), poartă marca livrescului şi a omului confruntat cu regimul politic totalitar. Ambele construiesc nişte parabole în deplină corespondenţă cu scrierile lui George Orwell: fabula politică Ferma animalelor (1945) şi distopia 1984 (1949).

Calităţile de estetician şi critic de artă, sesizate în studenţie de Tudor Vianu, se evidenţiază în stilul lui Octavian Paler şi în interpretarea textelor. O rezonanţă aparte trezesc eseurile pe teme de pictură cuprinse în volumul Un muzeu în labirint, din 1986, revăzute după 19 ani şi retipărite sub titlul Eul detestabil. Eseurile au un caracter polemic şi analizează autoportretistica a 36 de pictori europeni, din Renaştere, până la Picasso, printre care şi a românilor Andreescu, Luchian, Tonitza, Petraşcu şi Pallady.

„Nu cred în Viața de Apoi” mărturisea Paler, în acei ani în care se lupta cu timpul și cu bolile și rămânea încă activ în viața publică din România. O lume în care, cel puțin în anii din urmă, nu se sfia să declare că nu se mai recunoaște, că nu-i mai aparține. O lume în care oamenii se schimbau, în care valorile se modificau și se instalau ierarhii noi.

Sursa corinaozon.com

Rămân câteva rânduri, scrise în acei ultimi ani în care volumul de Convorbiri îl provoca la mărturisiri profunde, despre conflictul dintre generații care l-a făcut să plece cu un gust amar. „Nu mă număr printre cei care socotesc anormale conflictele dintre generații. (…) În consecință, nu că bătrânii sunt contestați azi cu glas tare m-a surprins. Mă așteptam la asta. Ceea ce m-a șocat a fost altceva. Descoperirea că provocăm ură! Da, da, ură. Nu exagerez. Și mărturisesc că pentru o asemenea descoperire nu eram pregătit. (…) Acum e aproape o modă, am impresia, să ni se arate celor cu mai puțin viitor că suntem niște „vechituri”. De parcă ni s-ar reproșa că încă existăm!”, potrivit ziarulmetropolis.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol