5 mai 2024, 23:53

Praf lunar, transformat în sol fertil, în care pot fi cultivate plante

Oamenii de știință chinezi au reușit să transforme praful lunar în sol fertil, în care pot fi cultivate plante. Aceștia au adăugat bacterii care cresc cantitatea de fosfor, un nutrient important.

Pentru efectuarea studiului, cercetătorii au folosit regolit lunar, un sol pietros care se găsește pe suprafața satelitului natural al Pământului.

O parte a mostrelor de regolit au fost netratate, iar o altă parte tratate. Ambele părți au fost cultivate, în paralel, cu aceeași plantă, una înrudită cu cea de tutun.

În urma analizării datelor obținute au descoperit că solul tratat cu trei specii de bacterii a produs plante cu tulpini și rădăcini mai lungi, dar și grupuri mai bogate și mai mari de frunze în comparație cu cele cultivate în solul netratat. Conform cercetătorilor, bacteriile au făcut solul să fie mai acid, ceea ce a ajutat mineralele ce conțin fosfat să se dizolve mai ușor și să elibereze fosforul, care apoi a fost absorbit de plante.

Pentru realizarea studiului actual, oamenii de știință au folosit mai mult regolitul simulat, decât real, întrucât solul lunar autentic este insuficient pe Pământ. Pentru a crea solul simulat, cercetătorii au folosit material vulcanic din munții Changbai din provincia Jilin din China. Astfel au reușit să creeze un sol cu ​​proprietăți chimice și fizice similare regolitului lunar.

Experimentele creează din ce în ce mai mult perspectiva ca, în viitor, oamenii să poată trăi pe Lună. Totuși, pentru a realiza acest lucru au nevoie de hrană, iar ideea cultivării plantelor în solul lunar a fost considerată nerealistă. Ca urmare, cercetătorii caută soluții prin care să reușească să facă posibilă agricultura pe Lună.

Studii pentru determinarea fertilității solului lunar au mai fost făcute și anterior. Anul trecut, de pildă, cercetătorii din Statele Unite au cultivat o buruiană înflorită numită Arabidopsis thaliana în 12 recipiente mici, fiecare având câte un gram de sol lunar colectat în timpul misiunilor NASA. Planta este adesea folosită în cercetările științifice și, deși a crescut, aceasta nu a fost la fel de puternică precum cea plantată, în paralel, în cenușă vulcanică, pentru comparație.

Dezvoltarea unui sol în care să poată fi cultivate plante este un obiectiv major pentru cercetarea științifică. Dacă acest lucru ar fi realizat, oamenii care vor călători pe lună nu vor mai avea nevoie de hrană trimisă de pe Pământ, ceea ce ar ajuta la obținerea unor serii de economii. De asemenea, plantele ar asigura, dincolo de hrană și necesarul de oxigen, prin fotosinteză.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol