25 aprilie 2024, 4:33

Premieră ONLINE la Teatrul Improbabil. “La mine pe mormânt să puneți flori de plastic, că și așa n-o să treceți să le udați.”

Un nou teatru, un nou proiect. Și o premieră, evident. Premieră ONLINE la Teatrul Improbabil. Nume de care o să mai auziți.

Primul spectacol din micro-stagiunea Teatrului Improbabil va avea premiera duminică, 20 decembrie, la ora 20:00. Și va fi disponibil doar 24 de h pe canalul Youtube al Teatrului Improbabil.

Se numește “Minunea Minunilor”.

În distribuție Coca Bloos, Ștefan Iancu și Bogdan Tulbure. “Teatrul Improbabil este un teatru sonor independent care își propune să ofere publicului o alternativă”, se autocaracterizează.

Dacă numele Cocăi Bloos nu mai are nevoie de nici un fel de prezentare, pe Ștefan Iancu și Bogdan Tulbure puneți-i deoparte. Pentru că și de ei veți mai auzi.

De fapt de primul, de Ștefan Iancu, ați auzit cu siguranță. A jucat acum opt ani în “Nașa”, iar mai nou în “Vlad”. Însă, cu siguranță, titlul care îl recomandă pe deplin este minunatul „Un Pas în Urma Serafimilor”.

Premieră ONLINE la Teatrul Improbabil

Regia spectacolului este semnată de Andreea Lucaci, proaspăt absolventă a secției de regie a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, iar dramaturgia îi aparține lui Alexandru Ivănoiu, student în anul II la Masterul de Scriere Dramatică, U.N.A.T.C. „I.L. Caragiale”.

Despre subiect?  „O bunică încearcă să-și convingă nepotul să se întoarcă acasă. Acesta luptă cu greu să se afirme în Italia de doi ani. Fratele său refuză să-i mai vorbească de când a plecat. Povestea urmărește convorbirile telefonice dintre cei trei pe parcursul unui an complicat pentru întreaga lume.”

“Ce înseamnă azi să fim aproape unii de ceilalți? Minunea minunilor e despre iubire, în cea mai necondiționată formă a ei. E despre iertare, acceptare și puterea de a merge înainte. E despre cea mai frumoasă expresie a celor mai „banale” emoții.”, spune Andreea Lucaci, regizoarea spectacolului.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol