8 februarie 2025, 21:37

Prima tabără destinată copiilor cu intoleranță la gluten

Asociația Română pentru Intoleranță la Gluten – ARIG a dat startul anul acesta taberelor tematice destinate copiilor din comunitatea de celiaci.

Prima astfel de tabără are loc în perioada 13-18 august 2023 în județul Brașov.

Taberele Asociației Române pentru Intoleranță la Gluten – ARIG pentru copii sunt construite în jurul unei teme principale, cu activităţi planificate și adaptate în funcţie de vârstă și de particularitățile fiecărui grup și urmăresc deprinderea sau perfecționarea unor abilități specifice.

Evenimentul se desfășoară în colaborare cu specialiști în domeniul respectiv, într-un spaţiu care oferă siguranţă alimentară și cele mai bune posibilități pentru relaxare, învățare, joc și dezvoltare.

Tabăra se adresează copiilor și adolescenților cu vârste de peste 9 ani. Sunt bineveniți toți copiii care doresc să participe la acest program, chiar dacă nu urmează o dietă fără gluten. Meniul servit pe toată durata taberei va fi exclusiv fără gluten.

Tabăra de Dezvoltare Personală este un program intensiv de 5 zile, care cuprinde activități de învățare a tehnicilor de comunicare eficientă, întărire a încrederii în sine, dezvoltarea unor abilități de leadership și spirit de echipă.

Obiectivele programului sunt:

  • Creșterea încrederii în sine și dezvoltarea independenței;
  • Dobândirea de abilități de leadership;
  • Dobândirea de abilități de comunicare;
  • Dezvoltarea creativității în găsirea de soluții în diverse situații dificile;
  • Conștientizarea și gestionarea situațiilor de bullying cu care se confruntă;
  • Dezvoltarea spiritului de echipă.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol