1 decembrie 2021, 8:38

Revolta medicilor. “Tiriști și tractoriști de pretutindeni, postaci troli și oameni care greu au terminat o școală ne iau pe noi de rever.”

Gabriel Diaconu, una dintre vocile (medicale) ale Pandemiei dă glas în textul de mai jos, publicat pe Facebook, frustrărilor unui corp medical care nu mai poate și care, neajutat de politic, nu mai vrea.

Un text, despre grobianism, despre postaci, despre conspiraționiști, scris cu obidă.

“E ceva ciudat cu poporul ăsta. Am lucrat doi ani în State. Ce am observat la ei. Cei care nu au carte sau au mai puțină , au un respect deosebit pentru cei învățați, pe medici îi considera „dumnezei”. Nu au opinii despre ce nu cunosc, pentru ca au un bun simț intelectual sau cum să îi zic ? La noi orice fraier emite o teorie. La ei dacă ești mai puțin școlit nu este neapărat să fii bădăran direct proportional cu gradul de „needucare” ca să zic așa. La noi e invers.”  – sunt nu cuvintele lui, ci o replică la textul său (semnată MM), care sintetizează cumva cele spuse de psihiatru.

 

„Bezna. Adevarul e lung.

Mă irită, amuză, mă miră când văd oameni comentând la ce scriu cum că e “prea lung”. Prea mult pentru ei. Cere timp. Cere atenție. Cere un mic efort intelectual.

Dumnezeule mare!

Am ajuns aici. O generație dezobișnuită să mai citească, din părinți care n-au citit decât lecturile obligatorii. Cărora epoca le-a vândut minciuna asta sinistră: ține minte doar trei rânduri, și ai să te descurci.

Văd oameni care împrăștie ca oile cearșafuri de prelegeri ale altora, toate cârpite cât să arate că există ocultă, conspirație. Dar n-au rezervă să citească. Simpli răspândaci.

Alții sugrumați de 30 de ani de televizor intravenos, a căror minte s-a adaptat jurnalului de știri și/ sau discuțiilor de platou. La rândul lor, întreabă-i care e ultima carte citită, sau să-ți spună ce au reținut mai exact din ea, și n-au putea răspunde.

De ce dați crezare, de ce să dai vreun credit, unuia care face doar dovada fanatismului, dar nu și competenței?

Ce spun, ce scriu, e lung dar, medical, groaznic de scurt. Noi nu stăm cinci minute pe un text. Noi stăm șase ani în facultate, plus alți cinci (uneori mai mulți) ani în secundariat/ rezidențiat.

Vrei să iau 11 ani și să ți-i livrez în cinci minute? Nu vrei la pachet și luna de pe cer?

Tiriști și tractoriști de pretutindeni, postaci troli și oameni care greu au terminat o școală ne iau pe noi de rever. Ne vorbesc de efecte secundare. Sau adverse. Sau naiba să le pieptene. De parcă am ars candela împreună în sesiune.

Să le spui asta atrage alt val de îngurguțare. Băăi, ce atâta aroganță, nu ne mai tratați cu dispreț. Dispreț? Nu vă tratează nimeni, nici eu nici altul, cu dispreț. În fapt vă tratăm cu mărinimie și generozitate.

Pentru că ce mie mi-a luat ani de zile să înțeleg ce caut să traduc pe limba unui tirist. În ziua când am să vreau să conduc un TIR am să mă pun la dispoziția lui, să îmi explice cu vitezele și cu punctul mort.

Să înțeleg că hoarde de comentatori gândesc să se apuce de o carieră medicală? Sau doar se află în treabă, într-un simulacru de conversație.

Oamenii care vehiculează conspirații pe internet nu știu de multe ori citi. Nu știu de multe ori da primul ajutor. Nu știu opri o sângerare sau trata un cucui. Dar au să afirme ferm că ei știu adevărul despre ce e în vaccin.

Monstruozitatea asta e fără de margini. A împins oameni la groapă. Pe mulți chiar din rândul lor. Și totuși sarabanda continuă. Și totuși săgețile gloatei continuă să zboare.

Aceasta nu este civilizație. E decăderea ei.

Nu am scris, nu scriu și n-am să scriu vreodată pentru cel care nu vrea să citească. Lucrurile cer timp. Și trebuie să le dai timp. Merită să te gândești când ai ajuns să nu mai rabzi citi nici măcar cinci minute.

În insuficiența cardiacă unul din semnele majore e dispneea, lipsa aerului, când mergi. Inima obosește mai repede. Noi întrebăm pacienții “câte etaje pot urca” înainte să se oprească

Ție îți pare suficient, intelectual, că gafâi mental după 5 minute? Nu e firesc.

Nu îți place ce scriu, nu mă citi. Nu îți place cum scriu, pleacă. Nu e treaba mea că ai o minte care își pierde suflul după o minimă mișcare.”


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

  1. Cornel

    18 octombrie

    Perfect de acord doctore, firesc ar fi sa recunoastem adevarul din noi. Din pacate nu se intampla asta, nu stim bine nici cine si ce suntem, de unde venim si unde plecam. Nu te felicit pentru articol, fiindca este normal ce-ai scris. Dar iti pot spune BRAVO!

    • Mariana Chepa

      22 octombrie

      Well said but ….can’t change ignorance and stupidity. Sad that so many people die and some maybe regretting that didn’t vaccinated before.

      • Calin

        23 octombrie

        Hai-hai, sa nu ne umflam, totusi, in pene.. Chiar si asta, nu e vina lu’ țața veta ca e asa cum. E vina conducatorilor,care nu au fost capabili sa se ocupe de educatia ei!!! Nu toti sunt absolvenți de hermeneutica, dar aveti mascar boase sa va luati de aia de la chiar pleaca tot raul de pe pamant!

      • Sase sase

        24 octombrie

        Oricum, romanul le știe pe toate. U cât este n-ai prost și mai nescolit pretinde ca este mai deștept. Cunosc și eu câțiva din apropierea mea care sunt atoateștiutori. Dar au mari greutăți când vine vorba de a conjuga verbul a fi la mai mult ca perfect sau când vine vorba de a calcula o suprafața cu dimensiuni in centimetri și a o exprima in metri pătrați sau invers. Uneori sunt greutăți și cu tabla înmulțirii. Dar in rest știu tot!

      • alice

        24 octombrie

        Scrieti in romana sau vi se pare limba noastra prea putin( pentru Mariana Chepa)..Ce s-a scris in articol- e plin de frustrari dar nu se potriveste momentului. FB nu e literatura ci e un mod de comunicare care nu mai are timp de punct si virgula-in primul rand- pe care fie vorba intre noi, nici articolul de sus nu le respecta. Idei dorim nu frustrare si critici. Puteti ajuta acest popor si daca nu va pasa -mai bine lasati-l in pace.

  2. Camarasan

    18 octombrie

    Poate că în America toți doctorii merg pe aceiași linie, la noi,voi cei învățați vorbiți mulți în toate felurile iar cei mai puțin învățați nu mai știu ce să facă.acest comentariu vine de la un turist către un reprezentant al învățaților punețivă de acord și apoi vorbiți iar noi cei proști vă vom asculta la fel cum îi ascultăm și pe cei din politică tot învățați și tot prin Americi sînteți patetic habar nu aveți ce să faceți ďoar dați din gură

    • Daia

      19 octombrie

      Tu ești patetic îndrăznind să răspunzi agramat, în urma citirii unor rânduri pe care nu le-ai înțeles, unui om căruia nu ai cum să îi fi egal în viața asta.

  3. criste gheorghe

    18 octombrie

    si eu am spus multi de – bravo- cainelui meu cand l-am dresat.

  4. Ionescu Rozalia

    18 octombrie

    Am o mare admiratie pentru medici. Am citit mult si am invatat mult, la viata mea, dar daca eram mai desteapta, ma faceam doctor, asa cum mi-a cerut o ruda draga mie, cand eram copil. Si cu asta am spus aproape totul. Jos palaria si toata gratitudinea mea celor, care vegheaza la sanatatea noastra, DOCTORII.

  5. Koko

    18 octombrie

    Felicitări, d-le doctor. Vă dau perfectă dreptate. Oare câți, vor înțelege mesajul? Să știți că nu numai tiristii, grupării,etc nu s-au vaccinat. Sunt din toate categoriile socio-profesionale. Și pe mine mă irită, ideile lor despre vaccin. Mă irită, mă îmbolnăvește, pentru că din cauza lor, virusul se răspândește, se dezvoltă…. . Am crezut, că, apariția vaccinului va duce la controlarea, chiar și dispariția virusului. Dar niciodată n-am crezut că vor exista oameni, care induc în eroare majoritatea oamenilor din această țară. Încă odată felicitări și mulțumesc pentru tot ceea ce faceți! Rezistați! Poate va veni un moment în care „acele voci”, vor schimba gama cu care cântă!

  6. Victor Sandru

    18 octombrie

    Ce ne facem, totusi, cand ne confruntam cu realitatea unui evantai de opinii printre confratii Dv?
    Va trebui sa va incrucisati sabiile stiintifice cu acei confrati ai Dv. care au si ei dreptul la opinie, sa castigati partida si cu ea si aplauzele profanilor din tribune.
    Atentie, codul de conduita al acestui sport va descalifica daca folositi sabia impotriva spectatorilor, sau arbitrilor, sa zicem.
    Din pacate e drept ca aici nu sunt forte de ordine care sa-i indeparteze din arena pe cei neaveniti, pe cei care va infrunta pe teren, nefiind ei insisi decat spectoatori, dar poate intr-o zi se va gasi o solutie si acestei lipse. Poate o separare fizica intre jucatori si spectatori, ceea ce ar putea fi realizata printr-o utopica cenzura din partea gazdei forumului respectiv: nu ai calificare, nu joci.
    In orice caz, pana acum n-am vazut prea multa confruntare in teren. Adversarul straluceste prin neprezentare.
    O fi bolnav, o fi suspendat un numar nelimitat de etape, ceva se intampla de nu-l vedem.
    Poate n-ar strica sa intrebam organizatorii…

    • Daia

      19 octombrie

      Ce ai fumat? ca vreau și eu :))

  7. Sorin

    18 octombrie

    Frumos text. Frazele frumos ticluite alcătuiesc o scriere care, cel puțin din punctul meu de vedere, exprimă un oarecare dispreț. Și nu știu cât de îndreptățit este disprețul acesta focusat pe tractoriști, tiriști și alți constituenți ai gloatei. În logica mea, de tirist, cred că un doctor trebuie să vindece. Nu să judece. Trebuie să povățuiască. Nu să critice. Noi, talpa țării, gloata, poate că n-am avut booster-ele care să ne propulseze la înălțimi care să ne permită să ne scăldăm în lumina cunoașterii. Iar părinții noștri, cei care au citit doar lecturile obligatorii, au fost în mare parte a timpului la truda pământului, sau prin fabrici. Până și somnul devenea un lux pentru ei, darmite lecturi despre universuri multidimensionale. Pe de altă parte vă înțeleg, și pe mine mă apucă toate cele când vreun tembel de șoferaș îmi taie calea, iar ca răspuns la indignarea mea își aliniază falangele degetului mijlociu. Însă acel șoferaș nu reprezintă majoritatea, așadar îmi văd în continuare de drum, trebuie să ajung cu marfa la timp. Asta fac eu, asta e treaba mea, nu să emit opinii conform cărora toți șoferii de „mașină mică” sunt grobieni. Iar pandemia asta e ceva nou pentru noi. Nou și nefericit. Intervine frica instinctuală de necunoscut. Teama ne împresoară, ne face pe toți să greșim. Deocamdată suntem într-un labirint și avem mare nevoie de firul Ariadnei, nu de fulgerele lui Zeus.

  8. Ioana

    18 octombrie

    Adevar curat ce scrieti, dle. Doctor! Imbecili, analfabeti functionali care nu realizeaza ca vaccinul este moneda de schimb pentru o forma usor de suportat a bolii si nu eradicarea ei. Pt. ca daca savantii, doctori, de altfel, au descoperit bacilul Koch si penicillina nu inseamna ca au eradicat tuberculoza, boilor! Au redus nr. de imbolnaviri! Iar vaccinul antigripal ce il faci in fiece toamna, e daruit spre a face doar un minim guturai si nu o viroza care sa te lase lat la pat 2 saptamani. Dar a intelege asta tine doar de educatie ! Si edcatie primeste doar cel ce urmeaza o scoala si capata o diploma. Si nu scoala de soferi tiristi / tractoristi! Ca p-aia o pot face toti boii!

    • Sorin

      19 octombrie

      Ioana, acuma să nu înțelegi cumva că-l apăr pe Cămărășan (Doamne ferește!). Chiar mai are de exersat la limba română. Dar eu, tirist fiind (deci foarte probabil un bou în accepțiunea ta), te întreb: dacă tu faci uz de multe prescurtări în text, înseamnă că gândești prescurtat? Întrebarea e inspirată de axioma ta „prostul scrie cum gândește”. Să nu înțelegi greșit, nu fac vreo aluzie la nivelul tău intelectual atunci când te citez.

  9. Camelia

    18 octombrie

    Bună seara, e prea mult pentru ei sa înțeleagă ce ați scris și nici, vorba dumneavoastră, sa poată citi tot ce ați scris. Dar ei știu totul, pana ajung pe o targa la spital unde implora aer !

  10. Ioan

    19 octombrie

    Eu cred că explicația o găsim în cei 45 de ani de socio-comunism când muncitorimea era clasa conducătoare. De acolo a pornit această disprețuire viscerală, a celor cu ceva școală mai puțină, față de cei mai școliți, (desigur nu putem generaliza, erau și respectuoși). Au ajuns, din păcate, să și creadă acest lucru iar după ,,90 din nefericire s-a confirmat cu vârf și îndesat această filozofie. cadrele didactice au fost cele care au contribuit la dezvoltarea acestei filozofii prin acordarea de diplome oricărui individ. A venit și ministreasa care a a desființat școlile profesionale dându=le posibilitatea să urmeze un liceu, prin care a trecut ca gâsca prin apă, convinși fiind că chiar sunt niște intelectuali. Aștept comentarii!

  11. Paul

    20 octombrie

    Da, se poate simti frustrat cand el vrea sa ajute, iar tampitii nu se lasa.

  12. Aurel faraianu

    20 octombrie

    „Lucrurile cer timp”. La fel si vaccinurile ! Poate ne explica,domnul Doctor,cat timp e necesar ca un vaccin s-a fie omologat ? Cand cineva iti baga ceva fortat pe gat,te intrebi :- Oare ce interes au ? Toti Democratii sunt doctori ? Oare cei din spitale,cei de la posta,armata,politie,profesori,toti sunt tractoristi ?Vaccinul e bun,dar un vaccin care „tine” sase luni,nu e vaccin ci o simpla injectie.

    • Dumitru

      20 octombrie

      Vaccinul antigripal „tine” 3 luni sau mai putin, este sezonier – tocmai de aceea se recomanda sa il faceti cat mai aproape de declansarea sezonului de gripa si nu in august, de exemplu. Si nu este o simpla injectie.

  13. Clinciu Simona

    21 octombrie

    Superb scris articolul! Bravo domnului doctor! Doar cine nu vrea, nu pricepe. Sănătate și multă putere de muncă doctorilor noștri!

  14. alexandru alex

    22 octombrie

    Stimabile, ai mare dreptate în punctele esențiale, doar că nu vezi exact pădurea din cauza copacilor! Gloata asta de inculți funcționali pe care o localizezi foarte corect, a ajuns unde suntem printr-o DECĂDERE intenționată, a unei politici intenționate, dusă de vreo 5 decenii pe linia aceasta! Poate te faci că NU vezi, că nu înțelegi, dar în România – după „revoluție” – s-a muncit temeinic și sistematic la asta! Noua clasă politică formată în principal din securiștii „eliberați”, de activiștii PCR, care și-au putut scoate la lumină averile furate, au pactizat imediat cu dușmanii României ceaușiste că eram insultător de independenți și liberi. Liberi doar în felul lui nea Nicu de a spune. Imediat tunurile Societății Deschise ale lui Soros au început să scuipe bani, mulți bani, pe care i-a băgat în deturnarea și deraierea generațiilor tinere, pe care le-a momit, le-a prostit și le-a școlit sub formă de traininguri, afară, cu stipendii mari… Ei au devenit FORMATORII, profesorii generației de azi tembelizată și nealfabetizată. Așa au gândit globaliștii omenirea, ca o carne de tun, ca animale de povară, cu minte puțină și robotizată! Azi avem consecințele! degeaba sunt câțiva deștepți și inteligenți pe lume în genul tău, degeaba tu ai învățat multă carte, pentru că din nefericire pentru acestei gloate de „tiriști”, nu prea le folosește! Nici tu, nici alți doctori deștepți și culți în cap, nu reușiți să transmiteți și să fiți înțeleși în mesajul vostru! Totuși, gloata nu este chiar așa de proastă pe cât o credeți și pe cât ar dori-o haita de globaliști! Culmea-culmilor, este că gloata asta nu recepționează mesajul abrutizat și nesimțit de ticălos al Ocultei, care a aruncat pe Terra sămânța covidului, frecând prea mult scula… Cei care vor SĂ IMPUNĂ cu forța, cei care vor să te convingă să le consumi zeama bordeleză scoasă APROAPE concomitent cu virusul, s-au descoperit prea repede ca intenție și lumea asta proastă i-a perceput și i-a taxat că sunt dușmanii umanității! Voi – corpul medical – sunteți deja percepuți ca unelte ale călăilor mondiali, în ciuda eforturilor voastre vizibile de a salva vieți. Nu puteți însă ascunde subordonarea ticăloasă față de Ocultă, față de corporațiile farmaceutice, cei care vă plătesc bani cu nemiluita, că ați ajuns doar niște profitori ordinari ai acestei Plandemii! De asta mesajul vostru ajunge ca nuca în perete, de asta lumea nu vă ia în serios, în ciuda morților secerați de covid, dar și de multe alte cauze pe care acceptați tacit să le treceți tot la covid!
    Prostimea asta, măi doctore, tiriștii ăștia idioți care nu știu decât reguli de circulație rutieră, sunt aceia care pot sau nu pot, doresc, sau nu doresc, să vă facă jocul perfid al vostru și al păpușarilor care vă plătesc! DA, covid există, da, omoară oameni, dar nu în proporția pe care o trâmbițează Presa coruptă de aceiași stăpâni care v-au corupt și pe voi!
    Încetați să mai faceți jocul guvernărilor criminale, că furia mulțimii vă va mătura și veți fi într-o zi victime ale tăcerii și ticăloșiei voastre!

  15. Mircea Serban

    23 octombrie

    …evident, este un punct de vedere relativ obiectiv. Procentajul ce lipseste pentru un intreg se realizeaza de/prin tăcerea magistratilor, indolenta Justitiei fata de impostura, actul antisocial, dar nu numai al lor ci si al celor din invatamant, cât și al Bisericii.
    La o analiza comparata a oricarei din ultimele 5 generatii si a bunicilor sau strabunicilor acelora se poate concluziona un raport invers proportional intre nivelul educational si cel al moralitatii. Cu cat nivelul (fals) educational este mai ridicat cu atat mai scazut cel al moralitatii adica, ambele cu ceva peste nul! Sa nu se creada insa, chiar si de catre autorul textului, ca medicii sunt o casta cu educatie aleasa, intrucat, este clar, epoca polihistorienilor, al homoenciclopedicus, a apus demult, iar chiar daca ar exista vointa pentru lectura, cert nu beneficiaza de timpul suficient si necesar acesteia! Moralmente si intre ei , precum in celelalte caste si padure, uscaciuni!
    Teologul Urda Stefan a observat corect ca, ”pana cand poporul roman nu se va uita in oglinda si nu se va schimba in profunzime, nu are nici o sansa”. Actul privitului in opglinda presupune oglinda, dar si comanda interioara plecata din creier!

  16. Mircea Serban

    23 octombrie

    …evident, este un punct de vedere relativ obiectiv. Procentajul ce lipseste pentru un intreg se realizeaza de/prin tăcerea magistratilor, indolenta Justitiei fata de impostura, actul antisocial, dar nu numai al lor ci si al celor din invatamant, cât și al Bisericii.
    La o analiza comparata a oricarei din ultimele 5 generatii si a bunicilor sau strabunicilor acelora se poate concluziona un raport invers proportional intre nivelul educational si cel al moralitatii. Cu cat nivelul (fals) educational este mai ridicat cu atat mai scazut cel al moralitatii adica, ambele cu ceva peste nul! Sa nu se creada insa, chiar si de catre autorul textului, ca medicii sunt o casta cu educatie aleasa, intrucat, este clar, epoca polihistorienilor, al homoenciclopedicus, a apus demult, iar chiar daca ar exista vointa pentru lectura, cert nu beneficiaza de timpul suficient si necesar acesteia! Moralmente si intre ei , precum in celelalte caste si padure, uscaciuni!
    Teologul Urda Stefan a observat corect ca, ”pana cand poporul roman nu se va uita in oglinda si nu se va schimba in profunzime, nu are nici o sansa”. Actul privitului in opglinda presupune oglinda, dar si comanda interioara plecata din creier!
    Cateva intrebari catre autor, inteleg ca e medic:
    1. De ce nu exista nici o reactie, NICI UNA, din partea Colegiului medicilor, referitoare la cea mai arzatoare dilema a romanilor: cata incredere pot sa am intr-un asa zis vaccin, impus pe vectori politici, nu medicali?
    2. Cum sa accepti -ca medic, rezolutia ”pandemie” cand, cel putin in Romania, nu exista un raport care sa indice (juridic, medical) situatia de epidemie? Cum sa accepti ca fiind reala -cat timp nici 1% din populatia globului nu este infectata, decedata, nevoia de vaccin?
    3. Cu ce drept sa scoti in afara legii dreptul natural al suveranitatii individuale conferita prin liberul arbitru?
    Sanatate la neamuri!

  17. SIMU Mihai

    23 octombrie

    De acord 100 % cu o rectificare importanta. Nescolatii NU au citit nici macar lecturile obligatorii, aici e drama. Daca le-ar fi citit, ar fi invatat ceva din ele. Au citit (cei care au avut un interes pt scoala, deci o minoritate absoluta !) doar „comentariile” despre lecturile respective si nici pe alea complet si nici alea intelese macar, necum invatate.
    Ce-au invatat ei este ca o diploma se poate cumpara, asa ca de ce sa-ti mai bati capul ? Si dupa ce o cumperi, poti cumpara orice slujba, pozitie, privilegiu, in orice institutie, de Stat sau privata.

    M Simu

  18. Oana

    23 octombrie

    E adevarat că trebuie să fie greu să tratezi un om care neagă realitatea medicală, dar nici cu aroganța lui MM nu sunt de acord. Un medic nu tratează cu „mărinimie și generozitate”. Un medic tratează pur și simplu. De preferat, cu competență și decență. Tiriști, tractoriști, ingineri, alți medici. Oameni. Și nu cred că ar trebui să se simtă Dumnezei când salvează o viață. Oricum cel salvat îl privește ca pe unul. Ar trebui să simtă recunoștință pentru abilitățile cu care a fost înzestrat și care fac posibilă vindecarea semenilor. Mai ales că există și cazuri când salvarea pacienților le este imposibilă.

  19. Radulescu Bogdan

    23 octombrie

    RESPECTsi …TOTAL de acord, cu dumneavoastra, dl. doctor !

  20. Asztalos Floare

    23 octombrie

    Cu tot respectul, nu vă cunosc și cred că un medic reprezintă mult mai mult decât transmiteți prin articolul mediocru care u pe doctori îi susține, ci apără și încurajează vaccinarea contra Covid. Cu un lucru nu pot să fiu de acord și anume cu obligativitatea a face ceva cu propria viață. E cam fascista abordarea și nici nu trebuie jignire anumite categorii de salariați cum ar fi tiristii.

  21. Emil

    24 octombrie

    Sunt de acord cu ce spuneti,mai putin cu un lucru:sa stiți ca generatiile mai vechi nu au citit numai ce le-a fost livrat de partid,iar ceea ce vând generațiile de azi sunt bunuri create și lasate mostenire de acele generatii pe care nu le puteti aprecia,pentru că nu puteti…..Nu judecati,că fiecare generatie a dus o luptă despre care nu stiti nimic.Rolul generatiilor nu este de a nega ce a facut cealaltă generatie ci de a înțelege progresul,că acesta e de fapt scopul…Apropo,pe vremuri nu exista termenul de analfabeti functionali,pentru ca nu existau fabrici de diplome,iar competenta era respectata.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.