11 octombrie 2024, 0:16

România face pasul decisiv pentru independenţa sa energetică

OMV Petrom a luat decizia finală de investiție pentru proiectul Neptun Deep și, împreună cu partenerul său Romgaz, aprobă planul de dezvoltare. Se estimează că proiectul Neptun Deep va furniza un volum brut total de aproximativ 100 de miliarde de metri cubi de gaze naturale, care va fi împărțit în mod egal între cei doi parteneri.

Prima producție de gaze naturale este planificată pentru 2027, în urma unor investiții totale de dezvoltare ale proiectului de până la 4 miliarde de euro.  Această decizie finală de investiție este un pas important în realizarea Strategiei 2030 a OMV Petrom.

Se estimează că proiectul va contribui la creșterea cu 50% a profitului din exploatare al companiei în 2030, arată un comunicat de presă emis de companie.  România va deveni cel mai mare producător de gaze naturale din UE și un exportator net de gaze naturale, consolidând securitatea în aprovizionare, susține OMV Petrom.

„România trece de la fapte la vorbe”, a declarat miercuri premierul Marcel Ciolacu în conferința privind proiectul Neptun Deep, dezvoltat de OMV Petrom și Romgaz. Ulterior, în transcriptul declarațiilor susținute de premier, Guvernul a corectat greșeala lui Ciolacu.

„OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din sud-estul Europei, împreună cu partenerul său Romgaz, a luat decizia finală de investiție pentru dezvoltarea proiectului Neptun Deep din Marea Neagră. OMV Petrom este operatorul proiectului, cu o participație de 50%. Cele doua companii au aprobat planul de dezvoltare a zăcămintelor comerciale de gaze naturale Domino și Pelican Sud din perimetrul offshore Neptun Deep, care este înaintat spre confirmare Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM).

Christina Verchere, CEO OMV Petrom: «Odată cu decizia finală de investiție pentru proiectul Neptun Deep, intrăm în faza de dezvoltare a primului proiect offshore în ape de mare adâncime din România împreună cu partenerul nostru, Romgaz. Acesta este un important pas înainte în execuția Strategiei 2030 a companiei și va aduce o schimbare semnificativă în portofoliul nostru.

Propunerea noastră față de acționari rămâne creșterea investițiilor, creșterea profitabilității și a dividendelor – toate acestea asigurând în același timp o afacere sustenabilă pe termen lung pe parcursul tranziției noastre energetice».

Infrastructura necesară pentru dezvoltarea zăcămintelor comerciale offshore de gaze naturale Domino și Pelican Sud include zece sonde, trei sisteme de producție submarine și conductele colectoare asociate, o platformă offshore, conducta principală de gaze naturale către Tuzla și o stație de măsurare a gazelor naturale.

Platforma își generează propria energie electrică, funcționând la cele mai înalte standarde de siguranță și protecție a mediului. Întreaga infrastructură va fi operată de la distanță, prin intermediul unei replici digitale (digital twin). Acest lucru permite optimizarea proceselor si va contribui la îmbunătățirea performanței noastre de mediu, prin eficientizarea consumului de energie electrică și reducerea emisiilor.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol