În an cu patru alegeri, în plină campanie electorală despre nimic, de o platitudine ieșită din comun, apele dâmbovițene și nu numai fac brusc valuri. Tema este interesantă, căci a ajuns până la nivel mare, de ministru. Un fel de furtună într-un pahar cu apă, dar care zilnic primește vânt din pupa. S-a depășit chiar și termenul obișnuit de menținere a interesului pentru o temă în România: trei zile. Se face săptămâna de când se agită spiritele în ”războiul” România, contra Louis Vuitton și Dior.

Casele de modă Louis Vuitton și Dior sunt acuzate că au copiat motive și croiuri din portul tradițional românesc în colecțiile lor de lux. Așa cum s-a mai întâmplat și în alte instanțe, brandurile nu creditează artizanii și locul de origine din care se inspiră — în acest caz Transilvania și zona Olteniei —, deși au numeroase campanii în care promovează artizanii din diferite locuri ale lumii.

Cine a lansat acuzația

Apărută pe Instagram într-o postare ce promova noile modele de poșete ale casei, respectiva bluză a ajuns în atenția comunității locale online La Blouse Roumaine, care a lansat imediat o campanie care cere creditarea inspirației și scoaterea din colecția Vuitton a pieselor care ar fi fost copiate.

La Blouse Roumaine a transmis un mesaj deschis reprezentanților brandurilor, dar și artizanilor din Mărginimea Sibiului, zona Făgăraș, Argeș, Oltenia și centrul Transilvaniei, pe care îi încurajează să își ceară drepturile din partea Louis Vuitton.

S-a implicat inclusiv ministra Culturii, Raluca Turcan.

„În mod firesc, vom solicita companiei Louis Vuitton recunoașterea valorii patrimoniale și culturale a modelului iei cu șinoare, specifică zonei Sibiului”. Ea a adăugat, însă, că „această situație merită transformată într-o oportunitate, în sensul recunoașterii la nivel internațional a valorii inestimabile a patrimoniului cultural românesc”, a scris Turcan.

Pe site-ul Louis Vuitton, piesă vestimentară care imită ia din Mărginimea Sibiului este descrisă că o bluza “aerisită” inspirată de o “silueta romantică, cu detalii grafice pentru un look proaspăt și boem. Confecționată din în ușor într-o croiala amplă, mânecile balon și decolteul sunt accentuate cu inserții de dantelă contrastantă. Talia și manșetele sunt elastice pentru a sublinia volumul, în timp ce legăturile largi din piele adaugă dimensiune în partea din față.”

În momentele în care se inspiră din alte culturi — spre exemplu din cea sud-americană sau asiatică —, designerul-șef al atelierelor Dior, Maria Grazia Chiuri, colaborează cu artizanii din zonele respective și îi promovează la scară largă. O astfel de practică presupune implicarea, inclusiv la nivel financiar, a meșteșugarilor care duc mai departe tradițiile populare, inclusiv motivele, croiurile și elementele specifice unei anumite zone. Astfel, este respectată cultură locală, publicul Dior află mai multe despre artizanii respectivi, iar meșteșugarii sunt recompensați pentru a putea să ducă mai departe tradițiile.

Comunitatea La Blouse Roumaine, condusă de Andreea Tănăsescu, a fondat proiectul “Give Credit” prin care a încercat să educe atât artizanii dar și marile companii să colaboreze în astfel de proiecte.

Pe meșteșugari îi învață să își ceară drepturile, iar pe retaileri îi educă să obțină dreptul de utilizare a unor elemente din cultura tradițională și să îi recompenseze pe artizani pentru că le exploatează muncă și traiul.

Nu este pentru prima dată când astfel de acuzații de plagiat plutesc asupra caselor de modă, chiar și a celor de lux. Aceeași comunitate semnala că brand-ul Tory Burch a preluat un model tradițional românesc în 2017, și tot pe-atunci se viraliza o postare despre felul în care casa Dior ar fi copiat un cojoc binșenesc.

Patrimoniu universal?

Sunt și voci care spun că situația nu ar fi atât de clară. De pildă, Maurice Munteanu, fashion editor al revistei Elle, consideră că este vorba despre „un patrimoniu universal”.

„Pot să înțeleg faptul că te poți simți lezat, dar vorbim de un patrimoniu universal, iar atunci lucrurile stau puțin diferit. Gândește-te ce ar trebui să facă japonezii, dacă ne gândim doar la istoria kimonoului?! Dacă ne gândim la case de modă care încă din anii ‘60 sau ‘70 au deconstruit sub toate formele kimonoul, ba chiar a fost prezentat și în forme originale. Gândește-te ce ar trebui să facă ucrainenii sau ungurii sau rușii. Pentru că treaba asta cu ia românească e cumva foarte, foarte relativă”, a spus Maurice Munteanu pentru Hotnews.ro.

Toate acestea au fost zilele trecute. Azi e rândul altei supărări

Comunitatea din Mândra, Țara Făgărașului / România (moștenitorii și custozii patrimoniului textil local) vine cu o altă indignare azi. Deja ia românească trece pe locul secund, după o săptămână de agitație. Îi ia locul macatul.

Pe un ton ironic și cu umor fin, comunitatea Mândra Chic postează în pagina ”Muzeul de Pânze și Povești” de la Facebook o explicație referitoare la materialul din care este confecționat un sacou al Casei Dior.

Exemplul Mircea Cantor, un pic diferit

La finalul anului trecut, Dior l-a cooptat pe Mircea Cantor pentru a reinterpreta una dintre cele mai iconice genți din portofoliul brandului: Lady Dior. Artistul de origine română a apelat la motive tradiționale din zona Bihorului pentru a crea două genți care celebrează moștenirea culturală românească.

Colaborarea cu Dior și apelul la motivele din zona Bihorului a venit la șase ani după ce brandul francez a fost acuzat că a copiat modelul unui cojoc din Țară Beiusului într-o ținută din colecția de toamna-iarnă 2017/2018.

La vremea respectivă, acuzațiile au stârnit valuri în presă locală dar și la nivel internațional și au inspirația campania “Bihor. Not Dior” menită să atragă atenția asupra artizanilor din zona Bihorului și a modului în care giganții din industria modei exploatează diverse patrimonii locale și naționale.

Cu toate acestea, Mircea Cantor nu este artizan și nu reprezintă artizanii din Bihor ─ deși este născut la Oradea și este un artist reprezentantiv pentru artă românească.

Însă prin implicarea lui, Dior a încercat să creeze un pod de legătură între dorința de a prelua motive tradiționale care țîn de rădăcinile românești și punerea în valoare a unei moșteniri culturale care este străină brandului francez și care nu ar trebui accesată fără acordul artizanilor bihoreni.

În lumea aceasta, controversele privind cazurile de plagiat abundă

Și dincolo de moda de lux, controversele privind cazurile de plagiat abundă. Aproape că nu trece o săptămână fără ca un mare lanț fast fashion să nu aducă în magazine piese puternic inspirate de creațiile caselor celebre sau, încă mai trist, elemente copiate evident după creațiile unor designeri mici, la început de drum. Oricât ar semnala aceștia că munca le-a fost furată, însă, și oricât ar crește vocile lor în social media, procesele prin care să-și obțină dreptatea lipsesc. În parte pentru că legislația care să-i ajute lipsește, și în parte pentru că nimeni nu s-ar putea confrunta în instanță, pe cont propriu, cu resursele de care are parte un lanț fast fashion sau un conglomerat luxury, scrie revista Elle.

În chestiunea iei discutată aici, o altă nuanță este importantă. Căci, da, ia este un simbol românesc apreciat și recunoscut, cum spuneam, de instituții internaționale. Însă e simplu ca dezbaterea din jurul ei să ia imediat o turnură naționalistă, așa cum s-a întâmplat în multe dintre comentariile la postările generate de scandalul Louis Vuitton. De la a discuta pe baza unui eventual caz de plagiat sau apropriere și până la a ajunge la discursuri de tipul „nu ne vindem țara” este doar un pas, dar în direcția greșită, notează Elle.

Tot un pas în direcția greșită  este și declarația Ralucăi Turcan, ministra Culturii, care a sesizat imediat potențialul subiectului și a declarat că intenționează să vorbească cu reprezentanții casei Vuitton pentru „recunoaşterea valorii patrimoniale şi culturale a pieselor tradiţionale româneşti (…) Vă pot spune însă că abordarea va fi una în spiritul obţinerii recunoaşterii la nivel internaţional a valorii inestimabile a tradiţiei româneşti şi a transpunerii acestui ‘incident’ într-o oportunitate pentru a face cunoscută ia/cămaşa românească tradiţională, la nivel internaţional”.

Cu siguranță că ministra, care are și consilieri juridici, știe că nu poate obține decât o victorie de imagine din eventuala conversație. Însă tot ea este persoana care are pârghiile necesare pentru a proteja și promova creații tradiționale de tipul acestei cămăși, care putrezesc în muzee – lucru despre care nu s-a grăbit să declare nimic, mai notează Elle.

”Ce trebuie să reținem din toată această poveste, însă, este faptul că moda rareori nu este copiată. E greu ca designerii să inventeze o dată la șase luni roata, și de aceea nici nu o fac. Nu e un lucru frumos, dar e legal. Spre deosebire de alte forme de manifestare artistică, rezultatele modei sunt ceea ce se cheamă obiecte funcționale, așa încât nu sunt protejate de același tip de legi ca celelalte produse artistice. Și chiar dacă instituții precum UNESCO au trasat deja cu zeci de ani în urmă modele de legi pe care statele să le implementeze pentru a proteja expresiile folclorului, puține dintre țări au apelat la ele. De ce? Pentru că este aproape imposibil să protejezi piese care nu au un anumit autor. Iile și alte piese tradiționale au creatori anonimi – în prea puține cazuri se cunoaște exact cine le-a executat. Puterea și frumusețea lor stă tocmai în faptul că sunt creații colective, împărtășite de-a lungul a generații, transmise și modificate constant în funcție de regiuni sau de imaginația și măiestria celor care le realizează. De aceea ele sunt libere de drepturi de autor, iar din punct de vedere juridic tocmai acest caracter anonim le face parte din patrimoniul cultural imaterial.

Așa încât să reproșăm unei mari case că a furat un model de cămașă românească e inutil. Că nu e frumos să o facă fără să citeze inspirația? E adevărat. Dar e la fel de adevărat că a cere unui gigant business să aibă practici onorabile în acest sens e o pretenție de o naivitate înduioșătoare”, conchide autoarea Ioana Ulmeanu în ampla ei analiză a scandalului, semnată în revista Elle.