25 aprilie 2024, 18:29

S-a certat cu soția și s-a dus să se plimbe. Vreo 450 de km

Unii pleacă să cumpere țigări și se întorc după zece ani. Alții nu se mai întorc deloc. Italianul din povestea noastră a decis să facă o scurtă plimbare, să se calmeze.

Un bărbat de 48 de ani din regiunea italiană Como a decis că e mai bine să iasă afară să se calmeze în urma unei dispute cu soția. La început a ajuns până la colț. Și și-a zis să o ia pe principală. Apoi a ieșit din oraș și a zis să se ducă până la următoarea localitate.

Și tot așa, într-un scenariu desprins parcă din Forrest Gump. Vă mai amintiți, nu?

Bărbatul nostru a fost oprit 450 de km mai târziu, de polițiștii care supravegheau aplicarea măsurilor de carantină în orașul Fano, scrie The Independent. Era 2 dimineață, iar el continua să meargă pe marginea unui drum, în neștire.

450 de km mai târziu…

Locuitor al provinciei Como, în nordul Italiei, bărbatul a reușit să ajungă în Fano, un mic oraș pe coasta adriatică, aflat la o distanță de 450 de kilometri.

La început, polițiștii care l-au oprit pentru încălcarea regulilor de carantină nu au crezut că a venit tocmai din Como, însă după ce i-au verificat numele au aflat că bărbatul fusese dat dispărut de către soția sa cu o săptămână în urmă.

Presa italiană a relatat că bărbatul era obosit, însă părea lucid, și a recunoscut că nu și-a dat seama că a parcurs o distanță atât de mare. El a mai spus că a primit mâncare de la oamenii întâlniți pe drum în călătoria sa, pe durata căreia a mers în medie 65 de kilometri în fiecare zi. „Sunt bine, doar puțin obosit”, a declarat el.

Bărbatul a fost amendat cu 400 de euro pentru că a încălcat măsurile de carantină impuse de statul italian.

Pedeapsa supremă a venit însă mai tîrziu. Când a fost chemată soția sa să îl  “ridice” de la poliție.

Citește și

Gordon Ramsay și-a deschis un nou restaurant. Vezi prețurile, te enervezi și îți trece foamea


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol