27 aprilie 2024, 2:06

Se întâmplă în Columbia: cea mai mare grădină verticală din lume produce oxigen pentru 3000 de oameni

Cum ar fi dacă ai deschide geamul de la apartamentul tău și ai da peste zeci de plante care formează o grădină pe blocul în care locuiești? Pare o scenă fantastică dintr-un vis, dar pentru locuitorii unui imobil din Bogota, Columbia, acest lucru este o realitate.

Această junglă reală dintre betoane este cea mai mare din lume și produce oxigenului pentru 3000 de oameni anual. Clădirea numită Santalaia este complet acoperită de un amplu strat de plante, mai exact 85 mii plante, care se întind pe o suprafață de 3100 metri pătrați.

Sursă imagine: inhabitat.com

Pe lângă faptul că produce oxigen pentru atâtea persoane, mai sunt și alte beneficii precum filtrarea a 2000 de tone de substanțe gazoase dăunătoare, procesarea a peste 700 de kilograme de elemente metalice cu greutăți atomice ridicate, precum mercurul și arsenicul, și absorbția a aproximativ 400 de kilograme de praf, informează Inhabitat.com.

Planul pentru dezvoltarea Santalaia a durat opt luni, iar implementarea lui cam tot atât, jungla de pe bloc fiind gata în anul 2015.

Grădinii a fost făcută de Paisajismo Urbano, o companie care se ocupă de ecosistemele verticale, un lider în ceea ce privește construcția și design-ul acestor sisteme.

Sursă imagine: inhabitat.com

Și totuși, cum a fost construită grădina de pe imobilul din capitala columbiană?

Simplu, ar spune unii. Sistemul este bazat pe o serie de coloane, fiecare acoperit cu un strat de vegetație, care au fost plasate vertical pe fațada blocului. Iar pentru irigare au fost folosite 42 de stații dedicate acestei grădini. Proiectul Santalaia ne arată cum se poate face ceva încă de acum pentru a reduce încălzirea globală, aducând mai aproape de om și oraș un sistem natural care ajută la transformarea urbană. Iar priveliștea îți taie respirația, așa-i?


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol