Linia telefonică specială 119 pentru copii abuzați, neglijați sau în situații dificile a fost apelată de peste 90.000 de ori în ultimele 11 de când este funcțional, a declarat luni consilierul de stat de la Cancelaria Prim-Ministrului, Maria Mădălina Turza, în cadrul unui briefing de presă pe marginea Programului Național “Din grijă pentru copii”, ajuns la jumătatea implementării.
Practic, potrivit Hotnews, în cele 11 luni de funcționare numărul a fost apelat la fiecare cinci minute.
De notat că la numărul 119 pot suna copiii aflați în situații de abuz, exploatare sau neglijare, părinții, rudele sau cetățenii care au cunoștință de astfel de cazuri, 24/24 ore.
Peste 100 de specialiști (psihologi, asistenți sociali) fac parte din echipele mobile de intervenție, iar apelurile telefonice beneficiază de localizare, identificare și înregistrare.
“111 polițiști au fost formați pentru a ști să utilizeze un echipament și sistem informatic extrem de complex, dar și pentru a ști cum să administreze probele digitale în cadrul unui proces penal”, când vine vorba de depistarea racolatorilor de copii, pedofili și abuzatori în mediul online, a mai spus Turza.
“Funcționează 23 de camere de ascultare a minorilor victime ale infracțiunilor, la nivelul a 19 inspectorate județene de poliție, urmând ca, până la finalul anului, în fiecare județ din România, la nivelul IPJ-urilor, să existe cel puțin o astfel de cameră de ascultare a minorilor”, potrivit sursei citate.
De ce sunt importante ele: “Un copil care este victima unui abuz, este maltratat sau traumatizat, are nevoie de un mediu securizat în care să fie ascultate pe timpul investigației”, a mai spus consiliera de stat.
Amintim că, pe 18 aprilie 2022, erau peste 39.600 de apeluri la numărul unic 119 – Telefonul Copilului. Mai mult de 50% dintre situațiile de abuz, neglijare sau exploatare semnalate erau petrecute în familie.
Poliţia naţională a fost dotată cu un sistem avansat şi complet de criminalistică informatică pentru identificarea pedofililor şi a abuzatorilor sexuali.
„Colegii de la Poliţie pot depista în timp real pedofilii online, abuzatorii şi prădătorii sexuali care racolează copii sau, mai rău, îi exploatează în mediul online. (…) 111 poliţişti au fost formaţi pentru a şti să utilizeze acest echipament şi sistem informatic extrem de complex, dar şi pentru a şti cum să administreze probele digitale în cadrul unui proces penal şi a unei investigaţii”, a mai explicat Turza.
Din cauza numărului mare de utilizatori a rețelelor sociale, traficanții pot găsi victime mai ușor.
Știai că fetele de până în 22 de ani sunt cel mai des traficate pentru prostituție? Ai grijă de copilul tău!
Unu din trei adolescenți nu ar avea deloc sau doar în mică măsură încredere să vorbească cu părinții dacă ar trece printr-un abuz sexual din cauza fricii și a rușinii de a nu fi judecați. Încrederea cea mai scăzută este, însă, în cadrele didactice. Puțin peste unu din cinci adolescenți ar vorbi cu un profesor dacă ar trece printr-un abuz sexual.
„16,5% dintre tineri s-ar simți mai confortabil să denunțe un abuz pe o platformă online, decât față în față. În același timp, peste un sfert dintre profesori (27,3%) ar alege o platformă online pentru raportarea unui abuz, comparativ cu apelarea numărului de urgență 112 sau Telefonul Copilului 119 (doar 10,9% ar prefera această modalitate)”, conform sursei menționate.
Comentariile sunt oprite pentru acest articol