27 aprilie 2024, 5:14

Și animalele, ca oamenii. Un urs fură un sac de porumb (VIDEO)

Romsilva continuă să ne amuze cu imagini surpinse de camerele sale video. De data aceasta o cameră de monitorizare a surprins un hoțoman.

Notați-vă semnalmentele. Tinerel, deși unii îl cunosc sub numele de „Moș Martin”, blănos, peste 120 de kilograme.

Ursul  care „fură” un sac de porumb dintr-un observator al unui punct de hrănire al animalelor sălbatice amenajat la Ocolul Silvic Teregova, în Caraș-Severin, a fost surprins de o cameră de monitorizare.

„Suntem în căutarea unui mic hoțoman care ne-a lăsat fără un sac de porumb. Semnalmente: blănos, simpatic, ingenios, micuț, bun cățărător, trăiește în pădurile administrate de Ocolul Silvic Teregova, are nas fin și abilități în ”subtilizarea” lucrurilor. Ursul juvenil din imagini a reușit să subtilizeze un sac de porumb dintr-un observator al unui punct de hrănire al animalelor sălbatice amenajat de specialiștii Romsilva la Ocolul Silvic Teregova din cadrul Direcției Silvice Caraș-Severin. Imaginile amuzante au fost filmate de o cameră de monitorizare instalată de colegul nostru Petru Stoicănescu”, scrie Romsilva în postarea ce însoțește filmulețul cu ursul.

Vezi video mai jos


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol