14 aprilie 2024, 13:17

Sindicatele din educaţie anunţă că vor continua greva: „Nu ne mai certaţi!”

Greva în învăţământ continuă şi mâine, anunţă sindicatele din educaţie. Acestea au lansat şi un apel către politicieni: „Nu ne mai certaţi, nu ne mai trimiteţi la clase! Schimbaţi-vă discursul şi asumaţi-vă că educaţia va fi începând de astăzi prioritate naţională!”.

În plus, în acelaşi comunicat, reprezentanţii angajaţilor din şcoli acuză autorităţile că, prin declaraţii, încearcă să-i întoarcă împotriva protestatarilor pe cei peste trei milioane de elevi. FSLI şi Federaţia „Spiru Haret” au prezentat explicit argumentele care stau la baza decizie de continuare a grevei.

Sindicaliștii afirmă că nu au fost convinși că după încheierea grevei se va investi cu adevărat în educație, iar, ca prim exemplu, arată că nu a fost asumată printr-un act normativ stabilirea nivelului salariului mediu pe economie pentru profesorii debutanți ca bază de calcul în noua lege a salarizării.

Textul ordonanței de urgență este nemulțumitor, întrucât menționează acest angajament doar în nota de fundamentare.

Şi majorările salariale prevăzute au fost respinse, deoarece membrii de sindicat aflați în grevă consideră sumele prea mici, se precizează în comunicat.

O altă nemulțumire este legată de promisiunea Guvernului că va aplica viitoarea grilă de salarizare pentru învățământ în maximum trei ani și se solicită scurtarea acestei perioade.

Executivul consideră însă că a îndeplinit solicitările reprezentanților sistemului de învățământ privind majorările salariale prin acordarea unei creșteri de 1.000 lei brut lunar personalului didactic și de 400 lei celui nedidactic și că a oferit și garanțiile cerute în legătură cu viitoarea lege a salarizării.

Ministrul Educației afirma zilele trecute că, pentru a se putea păstra calendarul examenelor naționale de final de gimnaziu și liceu, ar trebui ca activitatea să se reia în școli, însă e luată în calcul și posibilitatea ca acest lucru să nu se întâmple, iar anul școlar să fie prelungit cu probele de examen reprogramate.

Susținere pentru greva profesorilor

Cadrele didactice şi celelalte categorii de salariaţi din învăţământ au primit mesaje de susţinere din partea elevilor şi de la Confederaţia Naţională Sindicală Cartel Alfa, relatează Radio România Actualități.

Cadrele didactice şi celelalte categorii de salariaţi din învăţământ au primit mesaje de susţinere din partea elevilor şi de la Confederaţia Naţională Sindicală Cartel Alfa.

Asociația Elevilor din Constanța, dar și cele din Bacău, Vâlcea, Maramureș, Timiș, București și Ilfov își exprimă susținerea față de toate revendicările profesorilor și condamnă ferm, citez, „batjocura Guvernului față de educație din ultimii ani”, se arată într-un comunicat.

Este prilejul să solicităm cu toții o finanțare adecvată a învățământului din perspectiva salariilor și nu numai, afirmă asociațiile de elevi, care solicită public demiterea ministrului educației și renunțarea la proiectul „România Educată” în lipsa unei reforme reale.

Elevii mai cer 6% din PIB pentru educație, revizuirea programelor școlare și reformarea planurilor de învățământ în concordanță cu recomandările internaționale din domeniu, burse mărite, transport județean gratuit pentru ei și asigurarea unei mese calde pentru toți elevii.

Și Confederația Națională Sindicală Cartel Alfa și-a exprimat solidaritatea cu personalul din educație, care a decis continuarea grevei generale, cu angajații din sănătate, care au anunțat, la rândul lor proteste, și cu toate categoriile socio-profesionale care își revendică drepturile legitime.

Reprezentanții sindicali cer demiterea ministrului muncii și intrarea într-un dialog social real și responsabil, dar și transferarea unui procent din contribuțiile sociale înapoi către angajator.

Cartel Alfa apreciază că în România există un conflict social amplu, generat de decizii politice greșite, lipsa de responsabilitate a guvernanților și incompetența promovată la toate nivelurile de decizie, dar susține că lipsa unei consultări reale cu partenerii sociali este sursa principală a tuturor conflictelor.

În comunicatul transmis ieri se reclamă și atitudinea guvernanților, considerată arogantă, modul în care sunt elaborate legi importante, dar și lipsa de transparență și menținerea unor privilegii.

 

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol