28 martie 2024, 11:46

Somnul odihnitor te protejează de insuficiența cardiacă

Persoanele care au un somn odihnitor este mai puțin probabil să dezvolte insuficiență cardiacă în decurs de 10 ani comparativ cu persoanele care au probleme cu somnul, este concluzia unui nou studiu. Cercetătorii au descoperit că din 400.000 de adulți, cei care aveau cele mai sănătoase tipare de somn au avut cu 42% mai puține șanse de a dezvolta insuficiență cardiacă.

Insomnia aduce riscuri pentru inimă

Cei care aveau un somn odihnitor au raportat că dorm șapte până la opt ore pe noapte, că nu sforăie și că rareori au probleme în a adormi sau de-a rămâne adormiți. ,,Studiul nu dovedește cauza și efectul, dar există clar legătura între somnul de calitate și sănătatea inimii”, a declarat dr. Lu Qi cercetătorul principal al studiului, profesor la Școala de sănătate publică și medicină tropicală a Universității Tulane, din New Orleans.

Persoanele cu insomnie prezintă riscuri mai mari de boli de inimă. Același lucru este valabil și pentru persoanele cu apnee în somn, susțin cercetătorii americani.

,,Mulți dintre cei care nu au un somn sănătos și au făcut parte din noul studiu ar fi putut avea apnee în somn. Nu numai că somnul prost provoacă insuficiență cardiacă, dar poate alimenta factorii de risc pentru insuficiența cardiacă prin efecte asupra hormonilor de stres, a tensiunii arteriale și a ritmului cardiac. Concluzia este că somnul este o altă componentă pe care medicii și pacienții ar trebui să o ia în calcul”, a spus dr. Nieca Goldberg, cardiolog la NYU Langone Health, din New York City.

Scor de somn sănătos

În studiu au fost incluși peste 400.000 de adulți din Marea Britanie. La început, când aveau între 37 și 73 de ani, participanții au răspuns la întrebări despre rutina lor de somn. Cercetătorii au acordat fiecărei persoane un „scor de somn sănătos” de la 0 la 5, pe baza numărului obiceiurilor sănătoase pe care le-au raportat.

Peste aproximativ un deceniu, 5.221 de participanți la studiu au fost diagnosticați cu insuficiență cardiacă. Echipa de cercetare a descoperit că persoanele care au avut obiceiuri sănătoase de somn au fost cu 42% mai puțin susceptibile de a avea insuficiență cardiacă față de persoanele care nu au raportat niciun astfel de obicei sănătos sau doar unul.

Calitatea slabă a somnului – indiferent dacă este definită ca apnee în somn, somn excesiv sau prea puțin somn – a fost legată de riscuri mai mari pentru sănătate și de o durată de viață mai scurtă.

Sursa foto: Claudio_Scott /Pixabay


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol