25 martie 2024, 17:54

Starea de urgență se prelungește! Iohannis: Nu este momentul să ne relaxăm

Președintele Klaus Iohannis a declarat, luni, după ședința alături de premierul Ludovic Orban și mai mulți miniștri, noile măsuri decise.

Șeful statului a anunțat că va prelungi starea de urgență pentru încă o lună, precizând că România nu a ajuns încă la vârful epidemiei și nu este acum „momentul să ne relaxăm”.

”Am avut astăzi o ședință de bilanț intermediar. Am dorit să tragem primele concluzii să vedem cum au fost puse în practică măsurile decise.

Am evaluat impactul acestor măsuri și cum trebuie conduse lucrurile în următoarele săptămâni.

În comparație cu alte țări creșterea numărului de persoane afectate de epidemie nu a fost așa de mare cum a fost în țări precum Italia sau Spania. Acest lucru vine din faptul că noi am luat din timp măsuri foarte ferme.

Nu este însă momentul să ne relaxăm, să nu mai respectăm măsurile. Toți specialiștii spun că dacă respectăm indicațiile este posibil să nu avem o creștere foarte mare. Dacă nu le respectăm este posibil să ajungem în scenarii precum cele din țările menționate.

Nu suntem încă la vârful epidemiei. Să fim atenți, să nu fim panicați și să respectăm indicațiile.

O veste bună: la început se știe că a fost complicat să achiziționăm echipamente de protecție. Avem deja primele rezultate ale măsurilor luate de guvern. Primim în această săptămână 2,5 milioane de măști pentru medici, 5 milioane de măști pentru forțele de ordine, 8 milioane de măști care vor ajunge la populație. Vor veni 500.000 de combinezoane de protecție pentru medici. Sunt lucruri care se mișcă.

Trăgând linie am ajuns la concluzia că va fi nevoie de prelungirea stării de urgență. În această săptămână vom elabora textul decretului. Vom prelugi starea de urgență cu încă o lună. E absolut necesară pentru a ține evoluția epidemiei sub control.

România va trimite o echipă de medici și asistenți medicali în Italia, în zona Milano.

Am discutat despre pregătirea pentru rectificarea bugetară.

Prin această epidemie avem o criză care nu este doar de sănătate publică. Este o criză care va afecta bugetul. Va fi nevoie să se declare o creștere semnificativă a deficitului bugetar. E nevoie de bani mai mulți în sectorul de sănătate publică și pentru asistență socială. Vom avea o situație complicată a bugetului, însă este clar că această complicație nu se rezolvă de la sine și va trebui guvernul să facă o analiză și să nu ne limităm doar la o rectificare care prevede doar câteva schimbări ci va fi nevoie să se reevalueze și veniturile care sunt în scădere dar și cheltuielile care sunt în creștere și va fi nevoie de reevaluarea tuturor cheltuielilor.”, a spus Iohannis, conform digi24.ro.

Sursa foto: europafm.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol