3 mai 2024, 20:27

Studiu: Alergarea ar putea fi mai eficientă decât antidepresivele

Exercițiile fizice s-au dovedit de-a lungul timpului a fi un adevărat „antidepresiv natural”, iar un nou studiu a confirmat recent acest lucru.

Descoperirea vine în urma unei cercetări care a analizat timp de patru luni impactul alergării asupra anxietăţii şi depresiei în comparaţie cu un antidepresiv obişnuit.

Antidepresivele, în special inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS), acţionează prin creşterea nivelului de serotonină, un neurotransmiţător esenţial în reglarea stării de spirit, anxietate şi depresie, scrie Fox News.

Studiul a implicat 140 de pacienţi cu depresie, dintre care un grup a fost îndrumat să participe la sesiuni de alergare în grup, două sau trei şedinţe pe săptămână, de 45 de minute fiecare, în timp ce celălalt grup a luat escitalopram, un medicament din clasa inhibitorilor selectivi ai recaptării serotoninei.

Grupul care a optat pentru exerciţii fizice a înregistrat o scădere semnificativă a nivelului de depresie, în comparaţie cu cei care au luat medicamentul.

Dar beneficiile nu s-au oprit aici.

Pacienţii care şi-au tratat depresia cu alergare au experimentat şi îmbunătăţiri semnificative în ceea ce priveşte starea de sănătate fizică.

Acest grup a reuşit să slăbească, să-şi îmbunătăţească forma fizică, ritmul cardiac şi tensiunea arterială, conform autoarei studiului, Brenda Penninx.

În contrast, grupul care a luat medicamente nu a înregistrat aceste beneficii.

Cercetarea sugerează că îmbunătăţirea stilului de viaţă ar trebui să fie o preocupare majoră în gestionarea sănătăţii mintale. Cu toate că nu toţi pacienţii au înregistrat beneficii semnificative, cei care au ales exerciţiile fizice au obţinut rezultate remarcabile.

Îmbunătăţiri nu doar la nivel mental, ci şi la nivelul sănătăţii fizice, care nu au fost observate în grupul care a utilizat medicamente.

Deschiderea spre opţiuni diferite

Când pacienţilor li s-a oferit posibilitatea de a alege între cele două opţiuni, aproape două treimi au optat pentru tratamentul cu alergare pe parcursul a patru luni, în timp ce restul au ales escitalopram.

Cu toate acestea, un dezavantaj notat a fost că pacienţii care au ales alergarea au avut o probabilitate mai redusă să continue programul complet de exerciţii comparativ cu cei care au ales medicamentul. Schimbarea stilului de viaţă este cunoscută a fi dificilă, a explicat Brenda Penninx.

Studiul subliniază faptul că, deşi există beneficii semnificative ale exerciţiilor fizice în tratarea depresiei, nu există o reţetă universală.

Unii pacienţi pot beneficia de tratamentul medicamentos, în timp ce alţii ar putea profita mai mult de pe urma activităţii fizice.

Combinaţia celor două tratamente ar putea reprezenta cea mai eficientă soluţie.

Opinia unui expert

Ahmed Jérôme Romain, profesor asistent la Şcoala de Kineziologie din cadrul Universităţii din Montreal, care nu a fost implicat în studiu, a subliniat că aceste constatări nu sunt surprinzătoare.

A fost bine cunoscut faptul că activitatea fizică poate atenua simptomele depresive și poate preveni depresia.

În Canada, activitatea fizică este inclusă în recomandările pentru gestionarea tulburărilor depresive, a menţionat Romain.

Beneficii fără efecte secundare

Un alt aspect demn de luat în considerare este faptul că exerciţiile fizice nu prezintă efectele secundare pe care le pot avea medicamentele.

Pentru a încuraja pacienţii să continue programul de alergare, Romain a sugerat câteva strategii.

Este important să se concentreze asupra plăcerii în timpul exerciţiilor fizice, deoarece pacienţilor care nu le plac exerciţiile fizice le va fi mai dificil să le menţină.

Sprijinul social, cum ar fi prezenţa unui partener de antrenament, și stabilirea obiectivelor pentru sporirea încrederii sunt, de asemenea, recomandate. Monitorizarea simptomelor depresiei înainte şi după exerciţii şi existenţa unui plan de activitate fizică pot fi de asemenea utile.

Activitatea fizică reprezintă un medicament pentru sănătatea fizică, mintală și psihologică.

Cu beneficii multiple și fără efecte secundare, începerea unui program de exerciţii fizice ar putea fi cheia către o viaţă mai sănătoasă, atât din punct de vedere mental, cât și fizic.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol