28 aprilie 2024, 17:00

„Trei decenii de memorie. Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei”. Expoziție la Academia Română

În perioada 20-28 aprilie 2023 la Academia Română va putea fi vizitată expoziția „Trei decenii de memorie. Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei”.

Expoziția este organizată de Fundaţia Academia Civică – Memorialul Victimelor Comunismului.

La vernisajul de joi (ora 11.00) vor lua cuvântul acad. Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, Ana Blandiana, membru corespondent al Academiei Române, fondatoarea Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, preşedinte al Fundaţiei Academia Civică, şi prof. ing. Nicolae Noica, membru de onoare al Academiei Române, director general al Bibliotecii Academiei Române.

30 de ani. Ce găsim în expo?

Expoziţia este prilejuită de împlinirea a 30 de ani de la începuturile Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei şi prezintă, cu ajutorul imaginilor şi documentelor, istoria şi activitatea acestei instituţii.

Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei a luat naştere în 1993 din iniţiativa scriitorilor Ana Blandiana şi Romulus Rusan, fiind primul memorial din lume dedicat victimelor comunismului.

În cei 30 de ani de activitate, Memorialul a avut sute de acţiuni (expoziţii itinerate în ţară şi străinătate, simpozioane, publicaţii, activităţi educaţionale, proiecte europene, înregistrări de istorie orală, lansări de carte etc.) prin care a oferit publicului larg informaţii pentru a înţelege mai bine ceea ce s-a întâmplat în România şi în alte ţări din Europa de Est în cele aproape cinci decade de regim totalitar comunist.

iată de spune Ana Blamdiana, fondatoarea Memorialului: „Ideea emblematică a Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, de la propunerea înaintată Consiliului Europei, în urmă cu trei decenii, până la instituţia de azi, cunoscută în toată lumea, este «Atunci când justiţia nu reuşeşte să fie o formă de memorie, memoria însăşi poate fi o formă de justiţie». Ea conţine nevoia de a resuscita memoria colectivă pentru ca, astfel, să se facă dreptate, căci Memorialul este un muzeu al istoriei comunismului văzută din punctul de vedere al victimelor“

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol