O întreagă tevatură pe Internet. Asta a stârnit decizia HBO Max de a retrage temporar din lista sa de producții cinematografice a celebrei pelicule ”Pe aripile vântului”, din cauză că ar conține ”prejudecăți rasiale”. Milioane de mesaje au curs râuri, râuri, pe rețelele de socializare, ocupând o întreagă zi, după ce informația a făcut înconjurul lumii.

Chiar dacă era o decizie temporară și pentru ”contextualizare” istorică, ațâțată de un moment istoric delicat în prezent (moartea americanului de culoare George Floyd), utilizatorii de Internet au comentat în fel și chip decizia. Ba chiar au produs și bancuri.

Premiul Oscar pentru interpretare

Personajul și contextul istoric în jurul căruia se face acum vâlvă i-a adus interpretei sale, actrița de culoare Hattie McDaniel, primul Premiu Oscar pentru interpretare. Nu a fost doar premiul ei, ci și primul Premiu Oscar acordat unei persoane de culoare din istoria acestor importante distincții ale Academiei Filmului.

Toate bune și mai ales frumoase, la așa o premieră, pentru un asemenea personaj (cârcotașii ar spune că, de fapt, Hattie McDaniel în rolul sclavei Mammy din film, a fost cea mai bună actriță, marile nume care au dat viață peliculei jucând, de fapt, după standardele actuale, destul de slab și exagerat de teatral), numai că în realitate lucrurile au stat cu totul invers.

După 51 de ani

Problemele rasiale au tulburat industria filmului timp de decenii. McDaniel a câştigat premiul în 1940, după cum spuneam, devenind  prima artistă de culoare care a câştigat un premiu Oscar pentru interpretare.

Abia după 51 de ani o altă femeie de culoare a câştigat un Oscar pentru interpretare  – Whoopi Goldberg pentru rolul din filmul „Ghost”. 51 de ani, nota bene!

Segregare

Hattie a jucat cu Vivien Leigh, Clark Gable şi Olivia de Havilland şi a fost unul dintre membrii cei mai importanţi ai distribuţiei filmului Pe aripile vântului.

Dar când McDaniel a asistat la cea de-a 12-a ceremonie a Oscarurilor în celebra discotecă Cocoanut Grove de la hotel Ambassador, nu a fost primită cu la fel de multă căldură ca şi colegii ei.

McDaniel, care era unul dintre actorii cei mai renumiţi în epocă, a sosit la spectacol într-o rochie superbă, turcoaz, ornată cu strasuri, şi cu gardenii albe în păr.

Când a ajuns la ceremonie, nu a fost instalată la masa celor din Pe aripile vântului, toţi albi, ci a fost dusă la o masă mai mică și mai retrasă, în spate.

Hotelul avea o politică strictă la vremea aceea contra persoanelor de culoare, iar producătorul filmului, David O. Selznick, a trebuit să facă în aşa fel încât să se facă o excepţie pentru ea, scrie Hollywood Reporter.

Războiul Civil

Romanul scriitoarei Margaret Mitchell, care stă la baza peliculei, are ca temă Războiul Civil din SUA (1861-1865), cu fapte şi întâmplări văzute din punct de vedere sudist. Mitchell a lucrat la roman 10 ani, el apărând în iunie 1936, cu titlul „Gone with the Wind” (inspirat dintr-un vers al poetului englez Ernest Downson).

Imediat după lansare, acesta a înregistrat un imens succes de librărie, vânzându-se în 50.000 de exemplare.

Până la sfârşitul anului, tirajul cărţii a atins numai în Statele Unite cifra de un milion şi jumătate de exemplare.

Recunoaștere

Margaret Mitchell a câştigat „National Book Award” pentru Cel mai distins roman din 1936, Premiul Pulitzer pentru ficţiune în 1937, iar Asociaţia culturală din New York i-a acordat Medalia de aur.

În anul următor, a fost nominalizată la Premiul Nobel pentru Literatură.

Romanul a fost tradus în 27 de limbi şi faima lui a continuat să crească în următoarele decenii, ajungând să fie vândut în peste 30 de milioane de exemplare în lumea întreagă.

Ideea

Ideea de a realiza acest film a pornit de la o telegramă pe care Kay Brown, una dintre secretarele literare ale producătorului de film David Szelnick, i-a trimis-o acestuia în timp ce el se afla în vacanţă: „Vă rugăm să citiţi, în noaptea asta cartea ‘Pe aripile vântului’ şi să cumpăraţi, mâine, drepturile de ecranizare. Altfel o să regretaţi”.

La început, Szelnick nu a fost tentat de propunere – războiul de secesiune nu mai era la modă, lumea se străduia să-l uite, cartea era prea lungă iar comprimarea sa într-un film de aproape două ore şi jumătate i se părea aproape imposibilă.

La o lună după publicarea cărţii „Pe aripile vântului„, Selznick a cumpărat drepturile pentru ecranizarea ei chiar de la Margaret Mitchell, pentru o sumă fără precedent pentru vremurile acelea – 50.000 de dolari, precizează site-ul cinemagia.ro.

Preferințe

Vestea a ajuns la jurnalişti, iar aceştia au anunţat publicul. Mii de scrisori din partea celor care citiseră deja cartea au început să sosească pe adresa autoarei şi a editurii, în care erau ceruţi anumiţi actori pentru diferite roluri.

Pentru rolul lui Rhett Butler, nouă din zece scrisori îl cereau pe Clark Gable, iar după multe tratative, David Szelnick a acceptat să-l distribuie în film, în luna decembrie 1938. Pentru rolul Melanie Hamilton a fost aleasă Olivia de Havilland, iar pentru rolul Ashley Wilkes, Leslie Howard.

Cel mai greu a fost cu Scarlett

Cel mai greu a fost să se găsească interpreta rolului Scarlett O’Hara. Multe actriţe – între care Katherine Hepburn, Joan Benett, Susan Hayward, Myriam Hopkins, Claudette Colbert, Joan Crawford, Norma Shearer, Paulette Goddard – au dat probe pentru rol însă fără niciun rezultat. Cea care ar fi trebuit să primească rolul a fost Bette Davis, dar casa Warner Bross nu şi-a dat acordul.

În decembrie 1938, la Los Angeles se filma prima scenă a filmului „Pe aripile vântului”: incendiul Atlantei, din timpul războiului de secesiune.

În mulţimea de oameni adunaţi la faţa locului, a fost remarcată Vivien Leigh, aflată la Hollywood pentru câteva zile. Ea a fost selectată pentru rolul lui Scarlett O’Hara şi a realizat „o partitură excepţională prin complexitatea resurselor expresive”, scrie site-ul imdb.com. „Pentru desăvârşirea capodoperei cinematografice, Leigh a lucrat 125 de zile, iar Clark Gable a lucrat 71 de zile”, precizează cinemagia.ro.

Prin tehnica cinematografică folosită, „Pe aripile vântului” a devenit primul film color de asemenea proporţii, fiind realizat prin procedeul Technicolor. „New York Herald Tribune” scria, la vremea apariţiei filmului, că este „un spectacol cinematografic monumental”, iar „New York Times” scria că este „cea mai mare înscenare cinematografică văzută până azi şi cel mai ambiţios film de acţiune din istoria spectaculoasă a Hollywoodului”.

„Pe aripile vântului” este unul dintre cele mai vizionate filme din istoria cinematografiei mondiale, decenii la rând, de milioane de cinefili. Recordul premiilor Oscar primite a fost deţinut timp de 20 de ani, fiind doborât abia în 1960, de producţia cinematografică „Ben Hur„.

În lista Insitutului American de Film (AFI) „100 de ani…100 de filme” – top 10 (o listă a celor mai bune zece filme din zene genuri), publicată în 2008, „Pe aripile vântului” a fost clasat al patrulea în categoria Epopei, conform site-urilor www.afi.com, www.boxofficemojo.com, www.imdb.com.

La aceeaşi ediţie a premiilor Oscar au mai fost nominalizări la categoriile: Cel mai bun actor – Clark Gable; Cea mai bună actriţă în rol secundar – Olivia de Havilland; Cea mai bună muzică – Max Steiner; Cel mai bun sunet – Thomas T. Moulton; Cele mai bune efecte speciale – Jack Cosgrove, Arthur Johns, Fred Albin.

 

 

---