28 martie 2024, 20:29

Turcii au decis: De luni, toți pasagerii vor trebui să prezinte un test negativ pentru COVID-19 pentru a intra în țară

Turcia a decis ca, începând de luni, toți pasagerii care intră în țară vor trebui să prezinte un test negativ pentru COVID-19.

Acesta va trebui să fie realizat cu cel mult 72 de ore înainte de venirea lor.

Cel care a făcut anunțul este ministrul turc al Sănătății, Fahrettin Koca. În acest context, acesta a anunţat, vineri, că pasagerii care nu vor putea să ofere un rezultat negativ la un test PCR rapid nu vor primi permisiunea să se urce în avioanele cu destinaţia Turcia, potrivit libertatea.ro.

În același timp, acesta a mai declarat că pasagerii care vin din Marea Britanie, Africa şi Danemarca vor fi puşi în carantină la sosire, ca măsură suplimentară la rezultatul negativ la un test PCR la momentul plecării din ţara lor.

Nu în ultimul rând, în contextul pandemic, ministerul Afacerilor Externe a anunţat că autorităţile turce au prelungit măsurile deja adoptate pentru perioada 31 decembrie – 4 ianuarie 2021.

Sursă foto: blacknews.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol