18 aprilie 2024, 15:15

Un ghețar de mărimea Londrei a ținut cercetătorii în suspans. Fenomenul, prezis din anii 2000

În Antarctica s-a desprins un ghețar din calota „Amery”. Ce este surprinzător este faptul că ghețarul este de mărimea Londrei, susțin experții are monitorizează astfel de evenimente.

Gheţarul, denumit oficial D-28, s-a desprins de calotă pe 26 septembrie. Aisbergul are în jur de 1.636 de kilometri pătraţi, sau 30 de kilometri multiplicaţi de 50 de ori, după cum a declarat Australian Atarctic Division.

Calotele sunt platforme plutitoare de gheaţă care se formează în locurile unde Antarctica se întâlneşte cu oceanul. Calota „Amery” are o suprafaţa plutitoare estimată la 60.000 de kilometri pătraţi. Cercetătorii asigură că desprinderea gheţarului este un eveniment major, dar în anii 1960 aceștia susţineau că un astfel de situație nu are legătură cu încălzirea globală, informează The Guardian, citat de mediafax.ro.

Evenimentul s-a petrecut în apropierea unui loc cunoscut sub numele de „dintele slăbit”, pe care experții îl supravegheau având în vedere că gheaţa părea să fie uşor desprinsă. Aceștia au observat pentru prima dată o fisură în calotă pe la începutul anilor 2000 şi au anticipat că un gheţar uriaş se va desprinde între anii 2010 şi 2015.

Noi ştiam că se va întâmpla în cele din urmă, dar am fost ţinuţi în suspans mult timp”, a adăugat Helen Amanda Fricker, un profesor de la Institutul de Oceanografie Scripps.

sursa foto: mediafax.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol