24 aprilie 2024, 6:41

Vaccinul anti-Covid, obligatoriu pentru zborul cu avionul?

Un precedent important și interesant. Șeful companiei australiene Qantas spune că pe viitor dacă vei vrea să zbori cu avionul ar trebui să arăți dovada că ai făcut vaccinul.

Pasagerii vor trebui în viitor să demonstreze că au fost vaccinați împotriva Covid-19 pentru a putea urca în zborurile Qantas. A anunțat șeful companiei aeriene australiene, citat de BBC.

Șeful transportatorului aerian, Alan Joyce, a declarat că aceasta va fi „o necesitate” atunci când vor fi disponibile vaccinuri.

Vaccinul anti-Covid, obligatoriu pentru zborul cu avionul?

Într-un interviu acordat luni rețelei australiene Nine, Joyce a spus că reprezentanții Qantas analizează modalități de a-și schimba termenii și condițiile pentru pasagerii internaționali. Deoarece industria, care a fost puternic afectată de restricțiile de călătorie, caută modalități de a merge mai departe.

„Vom solicita oamenilor să se vaccineze înainte de a putea urca în aeronavă. Pentru pasagerii internaționali și pentru oamenii care părăsesc țara credem că este o necesitate”, a declarat el.

Qantas  este una dintre cele mai vechi linii aeriene din lume. Se află pe locul 3, după KLM și Avianca și este cea mai importantă linie aeriană din Australia.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol