Trei bărbați, cu vârste cuprinse între 34 şi 46 de ani, au efectuat detecţii în zona extravilanului localităţii Ciobăniţa, comuna Mereni, iar la un moment dat au găsit, îngropat la aproximativ 60 de centimetri de sol, un vas antic din ceramică, plin cu monede antice, spun polițiștii.
Lângă vas au fost descoperite mai multe fragmente ceramice şi metalice, precum şi o monedă similară celor din vas, scrie Tion.
La faţa locului s-au deplasat poliţişti ai Serviciului Investigaţii Criminale, împreună cu arheologi din cadrul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa.
Vasul este de provenienţă getică, iar monedele sunt de provenienţă romană, toate datând din secolul al III-lea d.Hr. Obiectele au fost lăsate în custodia arheologilor din cadrul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa.
Bărbaţii care au făcut descoperirea sunt deţinători de detectoare de metale, autorizaţi de poliţie, iar zona unde a fost făcută descoperirea nu este înregistrată ca fiind sit arheologic în Lista Monumentelor Istorice şi nici în Repertoriul Arheologic Naţional.
Comentariile sunt oprite pentru acest articol