28 martie 2024, 18:49

5 trucuri care mențin sănătatea creierului

Sănătatea creierului este influențată enorm de stilul de viață al fiecăruia. Drept urmare, pentru a avea o minte cât mai limpede este necesar să respectăm la o serie de factori: alimentație, efort fizic depus, orele de somn, sau cât de mult socializăm, conform adevărul.ro.

Haideți să aflăm care sunt cele mai la îndemână trucuri pentru a ne păstra sănătatea mintală!

1.Exerciţiile fizice regulate

Sursa – gandeste-pozitiv.ro

Antrenamentele zilnice reduc riscul de a dezvolta boli neurodegenerative de tipul Alzheimer. Sportul îmbunătăţeşte circulaţia sângelui şi memoria, stimulează acele schimbări la nivelul chimiei creierului care sporesc capacitatea de a învăţa, buna dispoziţie şi gândirea.

2.Alimentaţia sănătoasă

Sursa – ghiduldesanatate.ro

Suntem ceea ce mâncăm. Altfel spus, o alimentație bogată în nutrienți ne ajută să gândim mai bine. Pe măsură ce îmbătrânim, creşte şi riscul expunerii la stres oxidativ  – asemănător unei biciclete ruginite sau a unui măr mâncat pe jumătate – care distruge celulele nervoase.  Alimentele bogate în antioxidanţi ajută la diminuarea „ruginirii“ creierului.

3.Controlul factorilor de risc

Sursa – stirilocale.md

Hipertensiunea, diabetul, obezitatea, depresia, traumatismele craniene, nivelul ridicat al colesterolului şi fumatul cresc riscul de demenţă. Toţi aceşti factori de risc pot fi diminuaţi prin voinţa noastră. Prin urmare, este necesar să ne facem controale medicale regulate şi să luăm medicamentele prescrise.

4.Somnul şi relaxarea

Sursa – vkool.com

Odihna ne energizează, ne îmbunătăţeşte starea de spirit şi sistemul imunitar. De asemenea, reduce riscul de a dezvolta plăci de proteine anormale la nivelul celulelor nervoase, asociate cu maladia Alzheimer. Practicarea meditaţiei şi managementul stresului pot încetini deteriorarea adusă de vârstă sănătăţii creierului.

5.Interacţiunea socială

Sursa – richardacross.com

O viață socială activă contribuie la păstrarea memoriei. Petrecând timp cu ceilalţi, dialogând, păstrând legătura cu familia şi prietenii ne protejăm creierul. Studiile făcute până acum arată că persoanele care au viaţă socială înregistrează rate mai mici ale declinului memoriei.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol