Ministrul român de Externe Bogdan Aurescu a anunțat într-o postare la Twitter că autoritățile române au decis redeschiderea Ambasadei României în Ucraina, la Kiev. Ministrul...
Municipiul Iași și-a depus candidatura pentru obținerea titlului de Capitală Mondială a Cărții în anul 2024, în cadrul unui program desfășurat sub egida UNESCO, menit...
Un judecător federal din Florida a declarat luni că obligativitatea privind purtarea măștilor în transportul public este ilegală, anulând efortul administrației Biden de a reduce...
Ministerul Sportului a recunoscut oficial practicarea în România a trei noi ramuri sportive: skateboard, arc istoric și roundnet, informează Agenția de presă Rador. Esența ramurii...
Pianistul Radu Lupu, unul dintre cei mai importanţi artişti ai generaţiei sale, s-a stins din viaţă la vârsta de 76 de ani. Născut la Galaţi,...
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunțat marți că a promulgat legea care prevede interzicerea simbolurilor agresiunii ruse asupra Ucrainei – literele „V”, „Z”, dar...
În martie 2020 a apărut în spațiul public ipoteza că antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS, categorie care include ibuprofenul), dar și alte medicamente, ar putea crește riscul...
Cipru a ridicat luni majoritatea restricţiilor de călătorie şi o nouă relaxare a măsurilor pe plan intern privind COVID-19 va fi decisă mai târziu în...
Mașina personală continuă să fie mijlocul de transport zilnic preferat de 40% dintre români, iar 63% spun că această preferință se va menține în următorii...
Liderul de la Kremlin a trimis o scrisoare premierului Israelului, Naftali Bennett, în care îi cere ca Biserica Aleksandr Nevski din Ierusalimul de Est să...