În fiecare an, sute de români iau cu asalt Unitățile de Primiri Urgențe ale spitalelor din întreaga țară după ce au făcut numeroase excese alimentare de sărbători. Consecințele asupra sănătății sunt însă foarte grave.
Nu puțini sunt cei care au nevoie de câteva zile de spitalizare.
Vreți să stiți ce trebuie să facem pentru a nu ne petrece Crăciunul în UPU-urile spitalelor?
Încercați să evitați excesul de sare și grăsimi, limitând consumul de alimente procesate, precum și cele bogate în zahăr rafinat. Suntem cu toții de acord că în timpul sărbătorilor de iarnă, mezelurile și dulciurile sunt nelipsite de la masă, dar acestea trebuie consumate cu măsură.
Optați pentru preparate culinare mai sănătoase, gătite acasă, folosind ingrediente proaspete și condimente pentru a adăuga savoare.
Evitați grăsimile nesănătoase și carbohidrații în cantitate mare”, avertizează .dr. Cristina Ilie, medic primar diabet, nutriție și boli metabolice Spitalul Clinic Timisoara.
Monitorizați consumul de alcool
Dacă consumați băuturi alcoolice, faceți-o cu moderație. Alcoolul poate avea efecte negative asupra sănătății și poate afecta capacitatea organismului de a procesa alimentele.
Limitați-va la două porții pe zi, în cazul bărbaților, și o porție pe zi pentru femei. O porție înseamnă 100 ml vin sau 250 ml bere ori 30 ml băuturi spirtoase.
Fiți atenți la alergeni
Dacă aveți alergii alimentare, asigurați-vă că sunteți conștienți de ingredientele din preparatele pe care le consumați. Comunicați aceste informații și celor din jur pentru a evita situații nedorite.
Porții moderate
Chiar dacă este o perioadă festivă, încercați să nu exagerați cu dimensiunile porțiilor. Moderarea în consumul de alimente vă va ajută să evitați problemele gastrice, dar și să mențineți o greutate sănătoasă.
Pe cât posibil, încercați să faceți mișcare și în aceste zile de sărbători. Se recomandă 30 minute pe zi de mișcare în aer liber.
Excesele pot duce la tulburări digestive (pancreatită, colecistită, gastrită, diaree etc), dar și metabolice, mai ales în cazul pacienților cu diabet zaharat sau afecțiuni cardiace.
Comentariile sunt oprite pentru acest articol