27 aprilie 2024, 11:27

Cetățuia Brașovului se va deschide publicului până la sfârșitul anului

Cetățuia Brașovului își va deschide porțile pentru vizitatori până la sfârșitul anului, promite primarul municipiului Brașov, Allen Coliban, care a făcut joi o vizită la monumentul simbol al orașului, anunță Radio Brașov.

Cetățuia a trecut deja în patrimoniul municipiului, săptămâna trecută fiind finalizat și demersul de predare-primire, astfel că va fi redeschisă după o pauză de 8 ani.

„Am început lucrările de pregătire, astfel încât să eliminăm din vegetația spontană și, totodată, am actualizat expertiza pentru punerea în siguranță. Sunt două etape pe care le avem în vedere: punerea în siguranță, etapă care ar trebui să dureze câteva luni de zile, și, totodată, lucrările mai ample de consolidare. Pentru prima etapă de punere în siguranță avem expertiza actualizată, urmează să avem, luna aceasta, studiile, și, în luna august, să intrăm în avizarea Ministerului Culturii, iar în luna septembrie, cu ocazia Forumului Orașelor Verzi, vrem să avem o primă săptămână a porților deschise, astfel încât toți brașovenii și turiștii care vizitează Brașovul să se bucure de ceea ce are cetatea de oferit”, a spus primarul Brașovului, Allen Coliban.

Potrivit edilului, la o primă vedere, monumentul, care are aproape 500 de ani, nu prezintă degradări structurale pe partea interioară, dar zidurile trebuie puse în siguranță.

Municipalitatea a prevăzut deja 1,5 milioane lei pentru 3 capitole: partea de documentații pentru punerea în siguranță, consolidare, precum și pentru lucrările efective de punere în siguranță.

În viitor, edilul ar vrea ca monumentul să aibă destinație de obiectiv turistic, care să ofere posibilități de recreere și evenimente pentru brașoveni.

Destinația spațiilor existente va fi stabilită abia după studiile privind restaurarea obiectivului.

Deocamdată, însă, obiectivul nu poate fi vizitat, dar turiștii continuă să vină pe platoul din fața Cetățuii, sperând că vor putea intra în Cetate.

Monumentul istoric s-a reîntors în proprietatea publică a municipiului Brașov, în urma unui proces ce a durat 7 ani, deschis de Primăria Brașov pentru trecerea obiectivului din proprietatea Aro Palace SA în proprietatea publică a statului român.

Procesul a fost câștigat de Municipalitate la sfârșitul anului trecut.

Sursa foto: Allen Coliban/Facebook


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol