26 aprilie 2024, 6:15

Aplicația mobilă care îți transferă datele de pe cărțile de vizită direct în telefon

De multe ori primim cărți de vizită pe care le putem pierde ușor. Prin urmare, s-a găsit soluția ideală cu ajutorul căreia să putem scana aceste cărți de vizită și să le transformăm în contacte noi pe telefon.

Cei de la Abbyy au o serie de aplicații elaborate ce profită de un sistem complex pentru recunoașterea optică a caracterelor (OCR – Optical Character Recognition). După ce au fost testate mai multe aplicații care se lăudau cu posibilitatea scanării de cărți de vizită, în final, au ajuns la Abbyy Business Card Reader. Aplicația este una surprinzător de prietenoasă și poate fi descărcată gratuit din Google Play pentru Android și Apple App Store pentru iPhone, potrivit playtech.ro.

La instalare, aplicația nu solicită costuri și oferă un număr gratuit de 15 cărți de vizită. Dacă ai nevoie de mai mult, va trebui să plătești o taxă. De exemplu: cu 20 de lei, poți scana alte 50 de cărți de vizită într-o perioadă preferată de tine, sub forma unei achiziții in-app. Dacă îți propui să utilizezi foarte mult acest program, ai putea să achiți 12 lei pe lună, sub forma unui abonament, fără nici un fel de alte restricții.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol