2 mai 2024, 7:59

Cum se împacă apa cu electricitatea, exemplul panourilor fotovoltaice plutitoare

„Orice copil ştie că electricitatea şi apa nu trebuie amestecate”, spune Benedikt Ortmann, director la firma germană Baywa r.e., unul dintre cei mai mari dezvoltatori de energie regenerabilă din Europa.

Amplasarea de panouri fotovoltaice pe apă părea o soluţie periculoasă pentru Ortmann, atunci când a auzit prima dată de această idee.

În 2018, când Ortmann a instalat primele sale panouri fotovoltaice plutitoare, afacerile Baywa r.e. erau compuse în mare parte din panouri solare montate pe pământ. Însă cinci ani mai târziu, compania germană este cel mai mare producător european de panouri fotovoltaice plutitoare, cunoscute în industrie sub acronimul FPV, sau „floatovoltaics”.

Chiar dacă acest tip de panouri reprezintă în prezent mai puţin de 1% din totalul panourilor instalate la nivel global anul trecut, gradul lor de utilizare a crescut cu peste 2.000% în ultimul deceniu, informează Bloomberg.

Să ocolim opoziția

În plus, din ce în ce mai frecvent, panourile fotovoltaice plutitoare sunt instalate pe cursuri de apă, în foste puţuri de mină sau cariere de piatră, precum şi în barajele hidrocentralelor.

Unul din factorii care stă la baza acestei tranziţii este explozia instalării de panouri fotovoltaice pe acoperişul clădirilor din Europa, ceea ce a pus presiune pe găsirea de noi spaţii pentru regenerabile.

Eforturile ulterioare de a construi parcuri fotovoltaice în zonele rurale au fost complicate de opoziţia fermierilor şi localnicilor supăraţi că panourile solare le strică peisajul.

„Agricultura vede în continuare panourile fotovoltaice ca o ameninţare care concurează pentru aceleaşi terenuri”, spune Matthias Taft, director general la Baywa r.e.

Panourile fotovoltaice plutitoare ocolesc opoziţia şi pot de asemenea să dea o nouă viaţă unor zone care sunt abandonate. „Multe din aceste foste cariere de pietriş şi nisip nu mai sunt folosite. Asta le face un fruct care este foarte uşor de cules”, spune Matthias Taft.

Accesul la infrastructură

Baywa r.e. a instalat deja panouri fotovoltaice plutitoare capabile să genereze o jumătate de gigawat de energie în Europa şi Asia şi în prezent analizează noi posibile locaţii în America de Sud.

Proiectele totale pe care le are în dezvoltare firma germană se ridică la 28 de gigawaţi, adică o putere comparabilă cu cea oferită de câteva zeci de reactoare nucleare.

Pentru a face faţă cererii de panouri fotovoltaice plutitoare, guvernele, companiile de utilităţi şi mediul de afaceri din Europa caută foste zone industriale care au suprafețe de apă disponibile.

Pe primele locuri sunt iazurile şi lacurile care nu mai atrag vizitatori, care au un nivel constant al apelor şi care nu dispar sub zăpadă în timpul iernii.

Accesul la infrastructură şi apropierea de centrele populate sunt de asemenea esenţiale. „În prezent, principala constrângere pentru construcţia de capacităţi fotovoltaice în Europa este lipsa de locuri cu un acces facil la reţea şi autorizaţii de construire”, susţine Jenny Chase, analist la BloombergNEF.

Îmbunătăţesc calitatea apelor

Banca Mondială estimează că Europa ar putea să îşi acopere cel puţin 7% din consumul anul de electricitate prin amplasarea de panouri fotovoltaice plutitoare pe doar 10% din suprafaţa lacurilor sale artificiale.

Dacă acelaşi lucru ar fi extrapolat la nivel mondial, cantitatea de electricitate ar creşte la 5.211 terawaţi oră pe an, adică mai mult decât toată electricitatea consumată anual de SUA, prima economie a lumii.

Austria, ţara cu cel mai mare parc fotovoltaic plutitor din Europa Centrală, a introdus subvenţii speciale pentru acest tip de capacităţi precum şi pentru proiectele care combină producţia de electricitate cu un scop ecologic sau agricol.

Studiile arată că panourile fotovoltaice plutitoare îmbunătăţesc calitatea apelor deoarece reduc înmulţirea algelor şi de asemenea permit economisirea apei pentru că reduc evaporarea şi penetrarea razelor soarelui.

Dovadă de inteligenţă

Ţările mici „trebuie să dea dovadă de inteligenţă” atunci când vine vorba de soluţii inovative pentru producţia de energie curată, a declarat ministrul Mediului şi Energiei din Austria, Leonore Gewessler.

Ţările de Jos au cele mai mari capacităţi instalate din Europa de panouri fotovoltaice plutitoare, iar interesul este în creştere în Italia, Portugalia, Elveţia şi Marea Britanie.

Vechile regiuni carbonifere sunt „ideale” pentru această tehnologie, spune Dominique Guillou de la EP New Energies GmbH, firmă care supervizează transformarea Cottbuser Ostsee, odinioară o carieră de cărbune din Germania, într-un mare producător de energie verde cu o capacitate de 29 de megawaţi.

În 2024, când proiectul ar urma să se finalizeze, aceasta va fi cea mai mare capacitate de generare floatovoltaică din Europa.

Sursa foto: Bloomberg


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol