În Munții Apuseni există un obiectiv turistic nu foarte promovat denumit Peștera Focul Viu sau cum îi spun oamenii locului Ghețarul de la Focul Viu. Acest loc poate fi vizitat cu ușurință fie că turiștii vin din Bihor sau Alba. Numele peșterii provine de la decorul pe care-l crează razele soarelui atunci când intră în peșteră printr-o fereastră din tavan și luminează ghețarul de acolo.

Peștera se găsește pe Valea Galbenă și face parte din Parcul Natural Apuseni, aceasta este formată din două săli. Despre accesul în subteran știm că se face prin intermediul unei scări din lemn. Sala Mare după cum ne arată și numele este cea mai impunătoare având o înălțime de 46 de metri și o lungime de 68 de metri. Aici, chiar în centru, este adăpostit un ghețar de-a dreptul impresionant de 25.000 de metri cubi, acesta poate fi admirat de vizitatori prin intermediul unei ferestre de mari dimensiuni. Blocul de gheață este al treilea ca mărime din țara noastră după cele de la Peștera Scărișoara și Peștera Borțig.

Chiar în spatele acestei săli putem observa mai multe grupuri de stalagmite pe care se răsfrâng razele soarelui și astfel crează reflexii uimitoare care au și oferit numele de Focul Viu. Cum se termină grupurile de stalagmite imediat începe o altă galerie care face legătura cu Sala Mică. În vechile povestiri despre peșteră aceasta este adesea găsită sub numele de „Peștera Eschimoșilor”.

Cum ne-am obișnuit deja, de majoritatea obiectivelor turistice din România sunt legate nenumărate legende. Una dintre acestea face referire la perioada în care Decebal a îngropat aici o adevărată comoară. Pentru ca aceasta să fie bine păzită a lăsat de strajă chiar la intrarea în peșteră o familie de uriași. Mulți oameni au încercat să pună mâna pe aurul din adâncul muntelui, însă nu au reușit să treacă de vigilența gardienilor ultimului rege dac. Toate acestea până într-o zi când o bandă de hoți au fost foarte aproape să reușească, prin  momirea mezinului familiei de uriași cu mâncăruri otrăvite. Băiatul a murit pe loc însă nici tâlharii nu au avut o soartă mai fericită, murind și ei sub o ploaie de bolovani pe când se aflau în subteran. Din cauza durerii simțite odată cu pierderea copilului, bătrânul uriaș a început să colinde ținutul în lung și-n lat. Astfel se povestește că au luat naștere toate dealurile, văile și peșterile din zonă.

„Este o peşteră micuţă, alcătuită din două săli, prima şi cea mai mare fiind ocupată de imensul bloc de gheaţă. Tavanul acesteia este spart de o fereastră de mari dimensiuni prin care au căzut înăuntru buşteni, frunze precum şi zăpadă din exterior, care au format o movilă mare. Prin tavanul peşterii pătrunde suficientă lumină pentru a dezvălui grupurile de stalagmite de gheaţa aflate în partea opusă intrării în peşteră. De altfel, în jurul orelor prânzului, razele de soare pătrund prin fereastră creând un decor feeric. Explicaţia existenţei blocului de gheaţă în peşteră este dată de două elemente: fereastra din tavan favorizează acumularea aerului rece, iar lipsa ventilării în peşteră menţine aerul rece captiv tot timpul anului”, așa este descrisă peștera pe site-ul Parcului Natural Apuseni.

---