Istoria se trăiește, se simte, se gustă cu intensități diferite, de oameni diferiți.

Zilele trecute am avut plăcerea de a sta de vorbă cu Bogdan Bucur – istoric, sociolog și lector universitar la Facultatea de Științe Politice din cadrul SNSPA București. Bogdan Bucur este un om care te inspiră, ce și-a dedicat viața și întreaga sa carieră pasiunilor lui și care, cu o fină mânuire a condeiului a reușit să consemneze frânturi din istorie, neștiute de foarte mulți dintre noi. Poate datorită talentului său pedagogic, pe care îl pot confirma cu certitudine, acest om de cultură valoros reușește să „traducă” faptele istorice pe înțelesul publicului larg, dând posibilitatea cititorilor ultimei sale cărți – Cartea de aur a Centenarului Marii Uniri – cum el singur își dorește,„să valseze și să viseze în epoca respectivă.”

Am vorbit cu Bogdan Bucur cu o zi înainte de lansarea cărții sale la Târgul Internaţional de Carte Gaudeamus . Cartea a fost prezentată sâmbătă, la târg, unde au fost invitate nume importante ale vieții academice românești precum acad. Ioan-Aurel Pop, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Bogdan Murgescu, Facultate de Istorie, Universitatea din București; conf. univ. dr Adrian Niculescu, Facultatea de Științe Politice, SNSPA; Ion M. Ioniță, redactor-șef revista Historia și Ovidiu Nahoi, redactor-șef Radio France International România. De asemenea, a mai fost prezent Paul-Claudiu Cotîrleț, secretar de stat în Ministerul Culturii și Identității Naționale.

Despre cartea proaspăt ieșită de la tipar se pot zice multe, fiind un volum impresionant „de 750, aproape 800 de pagini de studii explicative, documente indite și imagini rare”, care traversează „viața socială a perioadei de neutralitate (1914-1916), complicatele și sângeroasele vremuri ale Primului Război Mondial, continuând cu Marea Unire”. Acest ultim eveniment important a fost consemnat printr-o „selecție științifică riguroasă, atentă, pasională în legătură cu procesul complicat care a generat unificarea Basarabiei, Bucovinei, Transilvaniei, Banatului, Crișanei, Satmarului și Insula Ada Kaleh cu România în intervalul 1918-1919” – după cum mi-a prezentat autorul.

„Ultimele capitole ale lucrării privesc înfăptuirea României Mari și sunt reprezentate câteva secvențe mai însemnate din perioada 1918-1940 precum: încoronarea de la Alba Iulia – momentul formal în care Regele Ferdinard și Regina Maria au devenit suverani ai României Mari; și se sfârșește cu câteva reprezentări, ilustrații și documente privind celebrările Marii Unirii care au avut loc în perioada interbelică.”

Bogdan Bucur mi-a explicat viziunea lui asupra istoriei printr-o metaforă realmente inedită, considerând că nu s-ar putea face o comparație dintre istorie și apa de la chiuvetă. În afara motivelor evidente, esența este că „istoria nu curge uniform, ca și apa rece. Istoria și viața au diverse perspective și mi-am propus în această carte să dau o voce tuturor. Cu alte cuvinte, mi-am propus să nu tratez în maniera asta național-ceaușistă istoria în care unii sunt zei, alții trădători. Am vrut să am o lucrare extrem de echilibrată cu o perspectivă relativ neutră.”

Prin aceste perspective diferite, el se referă la momente de cumpănă din istorie în care deciziile nu se puteau lua în unanimitate – părerile și disputele pe marginea subiectelor fiind numeroase – și oferă și un veritabil exemplu pentru susținerea aceastei afirmații:

„Nu toată lumea a fost de acord cu intrarea României în război, la 1916 de partea Antantei. A existat o parte consistentă a intelighenția românească care a avut ca principală opțiune intrarea României de partea Puterilor Centrale și acești oameni nu au fost deloc neînsemnați și deloc puțini. Se găsesc și ei consemnați în această carte. Sunt documente, luări de poziție ale elitei politice și ecleziale românești, cu alte cuvinte, episcopi și mitropoliți români ai Bisericii Ortodoxe și Greco-Catolice din Transilvania care se poziționează împotriva României, la momentul august 1916, când România declară război Austro-Ungariei. Ei își declară loialitatea față de patria maghiară și față de împăratul austriac. Vorbim despre Vaida-Voievod, Ștefan Cicio Pop, Teodor Mihali, Vasile Mangra – mitropolitul român ortodox al Transilvaniei, inclusiv cei doi episcopi care îi contrasemnează, Ioan Papp al Aradului și Miron Cristea- viitorul patriarh care la momentul respectiv era episcop de Caransebeș și care se poartă la fel ca toți ceilalți de pe vremea lui și nu ezită în a condamna România.”

După cum mi-a mărturisit autorul, cartea conține o serie de „rarități”. De exemplu, vorbim depre o serie de „imagini extrem de rare, aproape nepublicate și necunoscute, în special din provinciile care astăzi nu mai fac parte din România și pur și simplu invită la visare.”

„Avem imagini din Balcicul atât de iubit al Reginei Maria, cu palatul, grădinile și împrejurimile de atunci; cu Cernăuțiul românesc interbelic, avem imagini din Chișinău și din toate cetățile Basarabiei.”

Am întrebat cât a durat realizarea acestei ample documentări și am aflat că pasiunea, entuziasmul dar și cunoștințele pe care Bogdan Bucur le are, i-au permis să scrie această carte într-un interval de un an de zile, exact după lansarea cărții sale anterioare – Jean Pangal, documente inedite (1932-1942) -contribuții la analiza rețelelor sociale istorice.

„Eu am fost onorat să accept invitația Editurii RAO și prin această cale îi multumescu directorului general Ovidiu Enculescu pentru această propunere. Discutând despre apropiata venire a anului 2018, ne-am gândit la posibilitatea de a avea o lucrare foarte serioasă pe care să o punem în atenția publicului cititor și astfel lansarea a fost cu o luna înainte de începerea oficială a anului 2018, anul Centenar. Sunt mulțumit că lucrarea este pe piață.”

Bogdan Bucur mi-a mai clarificat un aspect sau mai bine zis mi-a oferit o „cheie” de a înțelege istoria.

„Noi ne raportăm, înțelegem și interpretăm trecutul în funcție de necesitățile, de pasiunile și de interesele noastre prezente. Pare paradoxal sau fals, poate chiar fraudulos dar trecutul se rescrie, nu cum făceau comuniștii, deci nu putem să îl falsificăm, dar într-o anumită măsură trecutul se rescrie, se revede, se reinterpretează, inclusiv în funcție de interesele, trăirile și gândurile contemporanilor.” Și pentru a sublinia acest aspect, oferă un exemplu surpinzător:

„Mihai Viteazul a fost reinventat pur si simplu, sau mai bine zis inventat de către Nicolae Bălcescu. De ce? Pentru a reprezenta un simbol pentru o mișcare politică care începuse să se nască și să prindă din ce în ce mai bine contur.

Această imagine a fost construită pentru a legitima, acțiunea contemporanilor, adică ceea ce intenționau să facă elita politico-culturală românească la jumătatea veacului al XIX-lea -începând cu Revoluția de la 1848, continuând cu alegerea lui Cuza, cu independența și cu Marea Unire. Deci, această secvență istorică a fost pur și simplu redescoperită de către Bălcescu.”

Despre aceste idei, plus multe altele, puteți să citiți în Cartea de aur a Centenarului Marii Uniri pe care o găsiți, de săptămâna viitoare, în librării.

 

[Sursa imagine: europalibera.org]

---