Locul României în raport cu Occidentul, sau mai bine spus cu statele dezvoltate ale lumii, a fost și este o problemă crucială pentru societatea românească actuală. De mai bine de două secole, cu un scurt interludiu reprezentat de perioada comunismului, Occidentul a reprezentat elementul principal de referință pentru societatea românească. El a fost totodată obiect al unor atitudini complexe, mergând de la admirație și dorința de imitație, până la teamă și respingere. De cele mai multe ori această raportare s-a făcut din perspectiva realităților politico-economice, având în vedere acumularea deosebirilor legate de nivelul de dezvoltare dintre țara noastră și țările din Occident. Astăzi, când România s-a apropiat de structurile europene și euroatlantice aceste decalaje sunt percepute mai acut decât oricând.

Influența Occidentului își face simțită prezența încă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea – începutul secolului al XIX-lea, mai ales prin intermediul călătorilor străini care ajung în Principate. Deja între anii 1820 și 1840 asistăm la critici lansate în spațiul public de unii intelectuali datorită preluării mecanice a culturii franceze. Numeroase memorii și proiecte de reformă abordau chestiunea unei noi organizări respingând, de regulă, influențele din afară și militând pentru o evoluție proprie a țărilor române. În același timp, contactul nemijlocit cu Europa îi stimulează pe boieri să aibă o poziție critică față de situația din Principate și să își dorească schimbarea realității sociale.

Dinicu Golescu, sursa: cluj.travel

În acest context se instaurează treptat un complex al înapoierii față de realitățile sociale din Occident, așa-numitul „complex european”. Primul care prezintă coerent complexul decalajului dintre români și europeni este boierul muntean Dinicu Golescu. Acesta a ocupat importante demnități publice, călătorind de mai multe ori în Europa. Contactul cu Apusul l-a transformat profund, Golescu devenind un agent al modernizării. Lucrarea lui Golescu, Însemnare a călătoriei mele, reprezintă practic prima lucrare de analiză critică a societății românești prin comparație cu civilizația europeană, fiind totodată și primul jurnal de călătorie de călătorie din cultura românească.

Dinicu Golescu deplânge înapoierea țării lui, în comparație cu Occidentul, fiind primul care dă glas complexului de inferioritate și sens aspirației către Europa. Altfel spus, în urma contactului cu o Europă mult mai dezvoltată decât Principatele române, Golescu are un șoc cultural. El este pur și simplu fascinat de buna administrație a Austriei, comparativ cu sistemul corupt din Muntenia.

Impresiile culese din călătoria în Austria îl obligă, în mod inevitabil, la comparații cu starea cutremurătoare a țăranului român. În satele românești constată sărăcia lucie, locuințele care sunt, simple bordeie, „o gaură numai în pământ”. Golescu vede în lumea vizitată expresia unei situații normale, în comparație cu starea din Țara Românească, zugrăvită ca anormală. El este primul boier român care își depășește condiția socială, întrucât a fost capabil să sesizeze noua direcție pe care trebuie s-o adopte societatea românească.

Dinicu Golescu a fost practic omul care a dat glas complexului de inferioritate față de Europa Occidentală, care a făcut ulterior carieră în mentalitatea românească, până în zilele noastre. Ulterior, Adrian Marino, a redenumit complexul de inferioritate chiar cu numele „complexul Dinicu Golescu”. Despre acesta, criticul literar scria în lucrarea memorialistică Viața unui om singur că „[…] singurul complex care nu poate să dispară este „complexul Dinicu Golescu”, fiindcă acesta este starea de spirit a oricărui călător român, lucid şi inteligent, care percepe decalajul culturii şi civilizaţiei existente”.