27 aprilie 2024, 2:41

Este vremea autopsiilor. Ororile nu contenesc să apară. Justiția ucraineană a identificat până acum peste 8.000 de crime de război

Anchetatorii ucraineni au identificat doar până acum peste 8.000 de cazuri de presupuse crime de război de la începutul invaziei ruse, a afirmat procurorul general al Ucrainei, Irina Venediktova.

 „Avem acum peste 8.000 de cazuri”, a indicat ea într-un interviu acordat canalului german Deutsche Welle.

„Este vorba de fapt de 8.600 de dosare privind doar crimele de război şi de peste 4.000 de dosare care au legătură cu crimele de război”, a precizat Venediktova.

Dosare grele

Aceste presupuse crime cuprind „ucideri de civili, bombardamente asupra infrastructurilor civile, torturi” şi „delicte sexuale semnalate în „teritoriile ocupate ale Ucrainei”, potrivit magistratei. Procurorii anchetează de asemenea cazuri de „utilizare de arme interzise”, a adăugat ea.

Ambasadoarea americană responsabilă de justiţia penală internaţională, Beth Van Schaack, a acuzat la ONU armata rusă de comiterea de crime de război în regiunea Donbas în estul Ucrainei.

„Dispunem în prezent de informaţii credibile potrivit cărora o unitate militară rusă care operează în împrejurimile Doneţkului a executat ucraineni care încercau să se predea, în loc să-i plaseze în detenţie. Dacă aceasta se confirmă, ar fi o încălcare a principiilor de bază ale legilor războiului”, a spus ea.

Investigații

Potrivit procurorului general ucrainean, investigaţiile în ţară asupra acestui tip de cazuri sunt efectuate de „peste 8.000” de persoane pe teren.

„Noi am creat o echipă de anchetă comună pe platforma Eurojust (Agenţia de cooperare judiciară europeană). Alte 14 state au deschis propriile lor dosare penale privind agresiunea comisă de Federaţia Rusă”, a subliniat procuroarea.

Anchetatorii nu pot să se deplaseze în mai multe zone din estul Ucrainei, ca de pildă la Mariupol, Doneţk şi Lugansk. „Nu avem acces în aceste teritorii, dar ne putem face treaba”, a asigurat ea. „Putem interoga persoanele care au fost evacuate din aceste teritorii”, a explicat procurorul general ucrainean.

Anchetatorii utilizează de asemenea „conexiunile radio şi conexiunile audio ale ocupanţilor” pentru a identifica eventuale cazuri, a conchis Venediktova.

Zece soldați ruși inculpați

Zece soldaţi ruşi au fost astfel inculpaţi joi pentru presupuse crime de război comise la Bucea. Ei vor fi căutaţi, au anunţat serviciile procurorului general al Ucrainei pe contul de Telegram.

Violate înainte de a fi omorâte

​Medicii legiști care efectuează autopsii asupra cadavrelor din gropile comune la nord de Kiev spun că au găsit dovezi că unele femei au fost violate înainte de a fi ucise de forțele ruse, relatează The Guardian.

 „Avem deja câteva cazuri care sugerează că aceste femei au fost violate înainte de a fi împușcate”, a spus Vladislav Pirovskii, un medic legist ucrainean care, împreună cu o echipă de legiști, a efectuat zeci de autopsii pe locuitorii din Bucea, Irpin și Borodeanka care au a murit în timpul ocupației ruse a zonei.

„Nu putem oferi mai multe detalii, deoarece colegii mei colectează încă datele și mai avem sute de cadavre de examinat”, a spus el.

Corpurile sunt atât de distruse, încât misiunea legiștilor devine dificilă

Echipa lui Pirovskii a examinat aproximativ 15 cadavre pe zi, multe dintre ele mutilate. „Există multe corpuri arse și corpuri puternic desfigurate care sunt pur și simplu imposibil de identificat”, a spus el. „Fața ar putea fi zdrobită în bucăți, nu o poți reconstitui, uneori nu există cap deloc.”

El a spus că, până în prezent, cadavrele unor femei pe care le-au examinat prezentau semne că victimele au fost ucise de focuri de armă automate, cu peste șase găuri de gloanțe în spate.

Un medic legist străin care lucrează la nord de Kiev, care a cerut să rămână anonim, a spus că unele cadavre „sunt într-o stare atât de proastă încât nu este ușor să găsești semne de violuri și abuzuri sexuale. Dar sunt colectate dovezi în câteva cazuri de femei despre care se crede că au fost violate înainte de a fi ucise.”

O nouă groapă comună. Bărbații au fost torturați, apoi împușcați

Alte trei cadavre au fost găsite într-o groapă comună acoperită, superficială, în districtul Buceanski din regiunea Kiev, potrivit Kyiv Independent.

Bărbații au fost torturați, apoi împușcați de soldații ruși, a spus șeful poliției din regiunea Kiev.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a spus că de la retragerea trupelor ruse din Kiev, 900 de cadavre au fost descoperite în gropi comune.

The Guardian a confirmat împreună cu procurorul șef adjunct al regiunii Kiev că au fost găsite până acum 900 de cadavre, îngropate în mai multe gropi comune din regiune.

Peste 400 de cazuri de agresiuni sexuale. Femei și copii, victime

Peste 400 de cazuri de agresiune sexuală din partea soldaților ruși, cu victime inclusiv copii, au fost raportate în perioada 1-14 aprilie la o linie telefonică specială înființată de către autoritățile ucrainene, a declarat comisarul pentru drepturile omului din Parlamentul de la Kiev, Liudmila Denisova.

Ea a spus că după înființarea acestei linii telefonice pentru a fi raportate cazuri de agresiuni sexuale și pentru a fi acordată asistență psihologică, biroul său a primit aproximativ 400 de plângeri, în perioada 1-14 aprilie, iar numărul celor care sună continuă să crească.

„În prezent, primim astfel de apeluri din regiunea Herson. Cum se refact telecomunicațiile, cum începem să primim telefoane (dintr-o anumită zonă).”, spune Denisova.

Potrivit acesteia, apelurile către acest call-center prin care este acordată și asistență psihologică au început să sosească după ce la sfârșitul lunii martie armata rusă a început să se retragă din regiunea Kiev, iar locuitorii au putut să iasă în siguranță din subsoluri.

„Cei 5 psihologi ai noștri nu pot face față acestei sarcini. Așa că am cerut UNICEF să dubleze numărul de psihologi, pentru a ne asigura că îngrijirea este de bună calitate și că acei psihologi care primesc astfel de apeluri zi și noapte nu vor ajunge la burnout. Sunt cazuri îngrozitoare”, a subliniat ea.

Utilizarea unor arme interzise

Zeci de civili din Bucea ale căror cadavre au fost descoperite pe străzi, în subsoluri sau în gropi comune, după retragerea trupelor ruse din orășelul de lângă Kiev, ar fi fost uciși de mici săgeți metalice provenite de la obuze de tipul celor trase de artileria rusă, scrie The Guardian.

Legiștii care fac autopsia cadavrelor găsite în gropi comune în orășelul aflat la nord de Kiev, unde forțele ruse au fost acuzate de atrocități, au spus că au găsit mici săgeți de metal înfipte în capul și în pieptul oamenilor. Este vorba despre fléchette – proiectile din oțel folosite în timpul primului război mondial.

„Am găsit câteva obiecte foarte subțiri în corpurile bărbaților și femeilor. La fel (au găsit) și alți colegi din regiune. Este foarte greu să le găsești în corp, sunt prea subțiri”, a declarat pentru The Guardian Vladislav Pirovskii, medic legist ucrainean, care a explicat că majoritatea cadavrelor examinate provin din zonele Bucea-Irpin.

Experți independenți care au analizat imaginile cu săgețile metalice găsite în cadavre au confirmat că este vorba despre fléchette, un tip de glonț folosit pe scară largă în timpul primului război mondial.

Aceste mici fragmente metalice sunt conținute de obuze lansate de tancuri sau de arme de infanterie. Fiecare obuz poate conține până la 8.000 de săgeți. După ce sunt lansate, obuzele explodează deasupra solului, iar săgețile, cu lungimi de 3-4 centimetri, sunt dispersate într-un arc conic cu lățimea de aproximativ 300 de metri și lungimea de 100 de metri. La impactul cu corpul victimei, săgeata își poate pierde rigiditatea, îndoindu-se într-un cârlig, în timp ce partea din spate a săgeții, formată din patru aripioare, se rupe provocând o a doua rană.

Martori din Bucea spun că artileria rusă ar fi folosit astfel de obuze cu câteva zile înainte ca trupele să se retragă din jurul Kievului, la sfârșitul lunii martie.

Aceste arme pot fi asimilate bombelor cu fragmentare, care sunt interzise de legislația internațională.

 

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol