27 aprilie 2024, 3:05

Europa crizelor: Un nou val de imigranți ia cu asalt occidentul. Ce măsuri impune Uniunea Europeană

În momentul actual, întreaga Europă trece prin două crize majore: cea a epidemiei cu coronavirus, care a pus în alertă întreaga lume, și criza imigranților care se îndreaptă către occident, în căutarea unei vieți mai bune, departe de zonele conflictuale sau de teatrele de război.

Din nefericire, însă, miile de suflete care vin cu pași grăbiți spre Europa, sunt doar carne de tun pentru o serie de oameni care pun pe primul loc interesele și jocul politic, decât să se gândească cum să gestioneze criza proaspăt creată.

Așa s-a ajuns ca președintele Turciei, Recep Tayip Erdogan, să șantajeze Uniunea Europeană și să amenințe cu faptul că va trimite milioane de imigranți, pentru a putea obține mai multe fonduri europene, dar și pentru a calma conflictul cu Rusia pe tema Siriei.

De curând, președintele Turciei declara într-o conferință de presă comună: „Numărul oamenilor care au plecat către Europa este de sute de mii de când am deschis granițele. Și va crește! Acest număr va ajunge la milioane în curând”, potrivit Digi24. Acesta nu s-a oprit aici și a continuat să arunce amenințări pe același ton, chiar dacă Uniunea Europeană a acordat Turciei un miliard de euro, pentru primirea imigranților în Turci. 

Război la porțile Greciei

În timp ce oficialii se joacă ping-pong cu declarațiile, sute de mii de oameni așteaptă disperați ajutorul lor. La granițele Greciei a fost un război în toată regula, sute de imigranți încercând să forțeze intrarea în țară, dând foc gardului ce desparte teritoriul elen de cel turc. În urma altercației au fost lansate gaze lacrimogene, iar unul dintre refugiați a fost împușcat de vameși, iar alți șase au fost grav răniți.

Max Zander, unul dintre corespondenții Deutsche Welle, a transmis că „se aud sirene, se aud oameni ţipând de partea cealaltă a graniţei. Imigranţii se află la câteva sute de metri în spatele meu. Gaze lacrimogene au fost lansate din ambele părţi ale frontierei”, potrivit Mediafax.ro. 

Răspunsul președintelui Erdogan nu a întârziat să apară, acesta folosindu-se de situația dramatică pentru a mai ataca încă odată autoritățile elene: ”Atena nu are respect pentru legea migrației internaționale, iar forțele de securitate grecești au ucis doi migranți și au rănit un altul” . Clipul, deși prezintă imagini grafice, a fost preluat și de presa de stat și privată din Turcia la începutul acestei săptămâni, arată Mediastandard.ro. 

În replică, purtătorul de cuvânt al Executivului de la Atena a menționat că informațiile cu privire la acest subiect sunt rău-voitoare și nu prezintă realitatea și acuză un fake news propagat de turci, iar Recep Tayyip Erdogan nici măcar nu se mai ascunde să spună ca această criză nu este provocată chiar de el.

„Dacă ţările europene vor să rezolve această problemă, atunci trebuie să sprijine eforturile Turciei de a găsi soluţii politice şi umanitare în Siria”, spune Recep Tayyip Erdogan, preşedintele Turciei.

Conform datelor oferite de Ministrul de Interne al Turciei, Suleyman Soylo, în acest moment peste 135.000 de refugiaţi ar fi plecat din Turcia către Grecia, iar numărul acestora este într-o continuă creștere.

De unde a început totul?

Migrația este unul dintre cele mai vechi și mai obișnuite fenomene din istoria omenirii, fiind și unul dintre principalii factori care au făcut ca lumea să arate așa cum o vedem astăzi. Sutele de mii de oameni care așteaptă acum la porțile Europei pentru o viață mai bună au motive bine întemeiate. Marea lor majoritate caută doar o modalitate legală de a scăpa din teatrele de război, de opresiunea politică, de sărăcie și vin către occident fie pentru a se reuni cu familiile lor, fie pentru a-și îmbunătății viața. Cu toate acestea, lucrurile nu sunt chiar atât de simple, deoarece la mijloc intervin diverse interese politice care le pun, de cele mai multe ori, viețile în pericol.

Anii 2015 și 2016 au fost marcanți pentru Uniunea Europeană, în această perioadă confruntându-se cu un val de refugiați și migranți fără precedent. Atunci, peste un milion de persoane au venit în Europa, fugind pentru a scăpa de războiul din Siria și din alte țări.

Ce măsuri impune Uniunea Europeană

Una dintre măsurile impuse de Uniunea Europeană, în vederea rezolvării crizei refugiaților este aceea de a soluționa cauzele profunde ale crizei, dar și de a spori ajutorul oferit persoanelor din zonele conflictuale care au nevoie de asistență atât în interiorul, cât și în afara UE.

Se iau în calcul și măsuri care vor redistribui solicitările de azil care se află deja în Europa reinstalarea persoanelor aflate în dificultate din țările învecinate și returnarea celor care nu îndeplinesc condițiile pentru azil, potrivit Comisiei Europene. 

Înaltul Comisar ONU pentru Refugiaţi, António Guterres, a declarat că va ajuta Bulgaria să facă față noului val de refugiați sirieni și a făcut un apel către celelalte state membre UE, să se implice activ pentru rezolvarea acestei crize.

România sare în ajutor Greciei

În acest context, Ministrul de Interne, Marcel Vela, a precizat că România va oferi ajutor Greciei în gestionarea crizei imigranților și a refugiaților sirieni. Autoritățile vor trimite Greciei bunuri în valoare de peste un milion de lei prin Mecanismul European de Protecție Civilă.

„Am discutat cu președintele Klaus Iohannis care a dispus să oferim ajutor Greciei. Vom oferi ajutor din rezervele naționale de stat. Acest ajutor se face în baza solicitării primite prin Mecanismul European de Protecție Civilă, conform procedurilor aplicabile în acest caz”, a declarat Marcel Vela într-o declarație de presă susținută, miercuri, la sediul MAI, notează Mediafax.ro. 

Sursă Foto: rfi.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol