Problemele cu care se confruntă orașele din întreaga Europă cu referire la schimbările climatice, poluare și emisiile de zgomot sunt esențiale, iar sectorul de transport pare a fi unul dintre cei mai mari contributori la această situație.
Electro-mobilitatea şi vehiculele electrice oferă o oportunitate majoră de a rezolva efectele negative externe asociate motoarelor cu combustie internă fără a constrânge rolul vital pe care îl au vehiculele. Pe lângă faptul că sunt prietenoase cu mediul, vehiculele electrice sunt și practice, mai ales în perioadele în care vremea este una favorabilă utilizării unor astfel de vehicule. Desigur, ca orice mijloace de transport, aceste vechicule prezintă atât avantaje, cât și dezavantaje, așa cum urmează să detaliem mai jos, împreună cu alte precizări legate de ceea ce presupune conducerea unui astfel de vehicul, de exemplu restricții, vârstă necesară, prețuri, reglementări.
Fiind un domeniu relativ nou, au apărut și site-uri care oferă suport în tot ceea ce presupune un astfel de vehicul electric, de la sfaturi privind modelele, până la achiziționarea propriu-zisă și mentenanță. Un astfel de site este www.weareelectric.ro, care se declară a fi cea mai mare comunitate de vehicule electrice din România. Fondatorul comunității, Drăgan Dan Adrian a detaliat subiectul trotinetelor electrice în exclusivitate pentru Edițiadedimineață.ro:
Edd: Vehiculele electrice apar din ce în ce mai mult pe străzile din România, a devenit un trend să mergi cu trotineta electrică, sau este o necesitate?
Drăgan Dan Adrian: A devenit un trend, dar și o necesitate ca adaptare la condițiile din trafic. Dacă stăm să analizăm situația, de fapt, observăm faptul că Bucureștiul este o parcare de mașini, întrucât, la anumite ore efectiv nu se circulă, doar se stă în coloane și atunci cu trotineta poți parcurge distanțe într-un timp util. Singura problemă apare atunci când ploua, deoarece dispare confortul personal și în aceeași măsură nu este recomandat ca aceste vehicule să stea în ploaie. În rest pot spune că sunt doar avantaje, cum ar fi evitarea poluării, o mai bună mobilitate plus multe alte aspecte.
Edd: În țara noastră este reglementat în vreun fel acest mod de transport? Mergem pe trotuar, pe carosabil sau ne trebuie permis?
Drăgan Dan Adrian: În momentul de față nu există o legislație specifică vehiculelor electrice, respectiv trotinetelor electrice. Ne aflăm la granița între legi, în sensul că dacă au șezut se pot omologa, în schimb, dacă nu au, cum sunt majoritatea, undeva la 95%, sunt asimilate la ”vehicul electric” și atât, care trebuie să meargă doar pe carosabil. În condițiile în care depășește 25km/h, ar necesita carnet de conducere. Pe site-ul nostru weareelectric.ro, se găsesc mai multe informații, însă, singurele autorități care ne-au putut oferi un răspuns elocvent, au fost cei de la Brigada Rutieră.
Edd: Știm că aceste mijloace de transport sunt prietenoase cu mediul, având în vedere și multiplele programe de protejare a mediului, cum se prezintă acest fenomen în alte țări?
Drăgan Dan Adrian: Cu siguranță acestea nu poluează, întrucât, acestea nu elimină noxe. Dacă vorbim de consum, când vine vorba despre trotinetele electrice, ne referim la unul mic, astfel, la un plin de trotinetă se cheltuie 1 leu, care este suficient pentru a parcurge o distanță de 20-30 de km. Nu știu în schimb să spun dacă există exact vreun plan pentru a promova dispariția poluării cu ajutorul acestora, însă vă pot confirma faptul că cei care le produc încearcă să treacă din ce în ce mai mult pe partea electrică.
În alte țări trotinetele electrice au luat amploare mult mai mult, deoarece au venituri mai mari și infrastructura puternic dezvoltată. În timp ce în afară există bandă specială pentru biciclete, la noi abia exista cea de mașini.
Edd: În ce categorie de preț se încadrează? Vorbim de unul accesibil?
Drăgan Dan Adrian: Prețurile la noi în țară pornesc de la 850 lei, până la 13.000 lei. Așadar, există trotinete pentru fiecare buget.
Edd: Există o vârstă minimă sau maximă pentru conducerea trotinetei electrice? Sau, de asemenea, dacă sunt interzise celor cu anumite afecțiuni medicale?
Drăgan Dan Adrian: Nu am auzit de interzicerea lor în funcție de afecțiuni medicale. De asemenea, nu cunosc să fie o limită minimă de vârstă. Spre exemplu, în comunitatea noastră sunt membri de la 14 la 60 de ani.
Edd: Am vorbit până acum doar de lucrurile pozitive, există și părți negative? Care ar fi dezavantajele?
Drăgan Dan Adrian: Iarna este prea frig „în aer liber”, trebuie să te îmbraci bine iar autonomia bateriilor scade. În altă ordine de idei nu exista benzi speciale, nici măcar piste de biciclete iar prin trafic este foarte periculos, șoferii încă nu s-au obișnuit cu prezența noastră pe carosabil. De asemenea, cele mai ușoare se pot fura.
Edd: Hoverboard-urile se încadrează în categoria vehiculelor electrice? Se supun acelorași reglementări?
Drăgan Dan Adrian: Hoverboard-urile sunt vehicule electrice dar nu cred că este cazul să fie supuse acelorași reglementări, deoarece acestea nu prea se pot folosi pe carosabil, ci doar în parcuri, sunt mai mult pentru copii și ating o viteză limită.
2 comentarii